906 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Lansare de carte, Până când nu te iubeam, o biografie romanțată Anton Pann, scrisă de Cosmin Ciotloș. Editura Polirom 2024

De Difuzor GF| 20 Mai, 2024 | Categorie: carte | Vizualizări: 632

Puțini au idee că portretele lui Anton Pann, cele din dicționare sau manuale, nu sunt propriu vorbind copii după natură: poetul murise de multișor la data când, în sfârșit, cineva s-a gândit să-i rețină grafic chipul. Că purta fes mai toată ziua, știm de la unii și de la alții, că umbla, ca, mai târziu, Jupân Dumitrache al lui Caragiale, cu „favuride”, iarăși știm. Și mustățile, înnegrite de tutun, sunt la locul lor acolo. Dar adevărul e că dacă ținem să ni-l imaginăm comme il faut, ar trebui să ținem cont de o istorie de familie, mult mai fidelă realității, iată, decât aceea literară. Și anume, de amănuntul că unul dintre nepoți i-ar fi semănat leit bunicului. De aici am pornit când l-am rugat pe Radu Răileanu să treacă peste tradiție și să folosească, în ilustrația de copertă a romanului, fotografia inginerului Petrache Radovici (1856-1941) în locul consacratelor și cam idilicelor stampe. E una dintre surprizele acestei cărți.

Nu singura și, cu siguranță, nu cea mai mare. Cititorii vor constata că, în locul unui Anton Pann pus în mișcare otova, așa cum se obișnuiește în astfel de biografii, îi va întâmpina aici un alt protagonist, nici măcar contemporan direct al autorului Poveștii vorbii. Un anume Ștefan Valentineanu, care, undeva în ultimul deceniu al secolului al nouăsprezecelea, investighează un posibil furt de manuscrise petrecut cu ani și ani în urmă. Situația e reală, am documentat-o eu însumi, restul personajelor sunt (dar nu mai e nevoie s-o spun) atestate fără excepție, chiar și locurile respectă planurile cadastrale ale Bucureștilor de epocă, numai Valentineanu e fictiv. Aveam nevoie de el ca să-mi pot respecta un imperativ de absolut bun simț: acela de nu pune în spinarea unor oameni de demult, cu existențe verificate, fapte pe care noi, nu ei, le-am experimentat. E, oricum, o fatalitate, de ce s-o transformăm într-o efigie, fără măcar cea mai mică prudență? De vreme ce nu suntem capabili să simțim nici măcar durerea de dinți a unui prieten, cum am putea intui ce era în sufletul unui om mort, acum realizez, cu o sută șaptezeci de ani în urmă? Nepermițându-mi-o cu Pann, mi-am îngăduit-o cu Ștefan Valentineanu. În cele trei luni în care-am scris cartea, am ajuns să mă apropii de el neașteptat de mult, oricum, mai mult decât îi e dat unui critic literar. A mai rămas o săptămână până când cititorii îl vor putea întâlni și însoți în toate ale lui. Fac prezentările de pe-acum, oferindu-le, pe Graphic Front, prima pagină din Anton Pann. Până când nu te iubeam:

„Avea patruzeci de ani, un fel de viitor înainte și nici trecutul nu i se-arăta prea limpede. Puțini erau în acea toamnă umedă a lui 1891 cei cărora numele lui Ștefan Valentineanu nu le era pur și simplu străin. Și mai puțini aceia care s-ar fi încumetat să-l lege de o amintire, de o întâmplare, de ceva, orice. Haret, da, el da, îi fusese coleg de clasă la Sfântul Sava, îl știa înzestrat pentru științe, avea talent în matematici, așa-i plăcea să zică armeanului, care nici acum nu-nțelegea totuși de ce și-l risipise și mai ales cum anume. Se-ntâmplase deodată, nevăzut, ca atunci când lași să cadă pe o plită încinsă o picătură de apă. Amândoi tineri, amândoi străluciți, gata să ia viața de guler, să-i arate ei. Planul era să se regăsească în amfiteatrele Sorbonei. Spiru l-a așteptat, întâi o lună, cum se înțeleseseră, pe urmă încă una. De sosit, n-a sosit însă decât o scrisoare din Marsilia, mai degrabă evazivă. Ceva se complicase pe-acolo, spunea, apăruseră încurcături, dar își asigura prietenul că vor trece toate și-l ruga să nu-și facă griji”.

Lansare sâmbătă 1 iunie, Bookfest – standul Polirom, Pavilionul B2 Romexpo, ora 13,30
Vor vorbi:
- Ana-Stanca Tabarasi-Hoffman
- Eugen Ciurtin
- Bogdan Alexandru Stănescu
- Cosmin Ciotloș

Moderator Adrian Botez


Foto sus: Petre Radovici, sursa: Constantin Mateescu, Drumurile lui Anton Pann, București, Editura Sport-Turism, 1981.






 


 

anton pann cosmin ciotlos polirom

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Radio România Cultural, Fundația Cărturești, One World Romania, Zeppelin, Igloo media, Centrul Ceh, Centrul Național al Dansului, Graphicart-News, Asociația Ephemair, Poster Jam, Editura Cartea Copiilor, Editura Frontiera) sau provenind din arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro