948 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu – Semnează peste 100 de personalități ale culturii.

De Eugen Ciurtin| 09 Martie, 2026 | Categorie: muzică | Vizualizări: 265

Stimate domnule Președinte al României, Nicușor Dan

Stimate domnule Prim-Ministru, Ilie Bolojan

Stimate domnule Ministru al Culturii, András Demeter

 

Puține culturi au avut șansa unui muzician genial precum George Enescu. Yehudi Menuhin îl socotea „cea mai extraordinară ființă umană, cel mai mare muzician și cea mai formatoare experiență pe care am trăit-o vreodată”. Iar Menuhin chiar a întâlnit toată muzica relevantă a planetei din secolul 20. La rândul lui, Pablo Casals îl considera pur și simplu „cel mai mare fenomen muzical după Mozart”.

 

Și mai puține culturi își permit să-și trateze geniile cu ireverența, nepăsarea și disprețul cu care este tratat Enescu – așa cum rezultă din informațiile prezentate în investigația realizată de Cultura la dubă

 

Apreciem îngrijorarea Ministerului Culturii, care a dispus o anchetă privitoare la modul în care sunt protejate manuscrisele lui George Enescu de către Muzeul Național „George Enescu”. Adică la modul în care e protejat un tezaur oficial al României de către o instituție a României. 

 

Însă, în timp ce ancheta ministerială se va desfășura, manuscrisele Enescu vor continua să se degradeze, atâta vreme cât sunt păstrate în containere în aer liber, la temperaturi extreme, fără nici o formă de control al umidității. Ele au acumulat o vechime de un secol. Sunt fragile și vulnerabile la toate aceste diferențe de temperatură, de umiditate, de luminozitate, în care sunt păstrate deja de aproape 5 ani – ceea ce, cu mare probabilitate, a început să le altereze.  

 

La fel de importante sunt și celelalte obiecte personale care au aparținut marelui compozitor, la rândul lor bunuri clasate în tezaur. Nici ele nu trebuie să rămână în aceste containere.

 

Prin urmare, vă solicităm ca, în virtutea autorității dumneavoastră cumulate și a grijii pentru manuscrisele și obiectele patrimoniale ale acestui artist genial, să identificați în regim de urgență procedurile necesare pentru realizarea următoarelor măsuri esențiale pentru salvarea patrimoniului Enescu:

 

1. Mutarea manuscriselor și a celorlalte obiecte din aceste containere improprii în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui Enescu. 

 

2. Constituirea unei echipe de muzicologi români și străini, cu o expertiză și relevanță de asemenea demne de statura lui Enescu, al căror acces la aceste manuscrise să fie asigurat – astfel încât să poată verifica starea lor reală, pagină cu pagină. 

 

3. Verificarea digitalizării integrale a acestor manuscrise – astfel încât cel puțin copia lor să existe, în cazul unui eventual dezastru ulterior. 

 

De asemenea, vă rugăm ca, tot în virtutea autorității dumneavoastră cumulate, venite direct din vârful statului, să vă asigurați că acest control ministerial nu va admite nici o încercare de mușamalizare.

 

Avem încredere că veți dispune aceste măsuri – în absența cărora statul român se va dovedi, până la capăt, complet nedemn de Enescu. 

 

Vă mulțumim,

 

Inițiatori

Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”,

director artistic al Musica Ricercata 

Eugen Ciurtin, director al Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română, 

coordonator Sonotheism: Religion in Enescu - https://enescueliade.com/

Radu Vancu, scriitor și profesor universitar


 

Semnatari

Vladimir Jurowski – director muzical al Bayerische Staatsoper, dirijor principal al Orchestrei Radio din Berlin, fost director artistic al Festivalului George Enescu

  • Lawrence Foster, dirijor, fost director artistic al Festivalului George Enescu
  • Norman Manea, scriitor
  • Andrei Pleșu, filosof
  • Mircea Cărtărescu, scriitor
  • Victor Rebengiuc, actor
  • Andrei Șerban, regizor
  • Anca Vasiliu, cercetătoare și profesoară de istoria filosofiei, Sorbonne Université
  • Ștefan Câlția, pictor
  • Ioana Bentoiu, soprană
  • Ada Solomon, Președintă a Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film
  • Guy Braunstein, fost concertmaistru al Berliner Philharmoniker
  • Götz Teutsch, fost solo-violoncelist la Berliner Philharmoniker
  • Ana Blandiana, scriitoare, președintă de onoare a PEN România
  • Alexandra Dariescu, pianistă concertistă, profesoară la Guildhall School of Music and Drama, Londra
  • Andrei Ioniță, violoncelist, profesor la Facultatea de Muzică din Köln
  • Remus Azoiței, violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
  • Daniel Ciobanu, pianist
  • Antonio Grosu – dirijor European Academic Orchestra / Choeur de Chambre de Luxembourg
  • Mihai Constantinescu, manager muzical
  • Andrei Cornea, scriitor, traducător, profesor universitar
  • Cristi Puiu, regizor
  • Marta Petreu, scriitoare și profesoară universitară
  • Oana Pellea, actriță
  • Radu Filipescu, inginer
  • Matei Vișniec, scriitor
  • Gabriela Adameșteanu, scriitoare
  • Radu Jude, regizor
  • Magda Cârneci, scriitoare
  • Ruxandra Cesereanu, scriitoare, președintă a PEN România
  • Dan Perjovschi, artist
  • Lia Perjovschi, artist
  • Mircea Cantor, artist
  • Corneliu Porumboiu, regizor
  • Alexander Nanau, regizor
  • Radu Afrim, regizor
  • Dana Ciocârlie, pianistă concertistă
  • Florian Mitrea, pianist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
  • Raluca Știrbăț, pianistă
  • Daria Tudor, pianistă, profesoară la Universitatea de Arte Berlin și Academia Barenboim-Said
  • Sabina Ulubeanu, lector universitar dr., compozitoare
  • Carmen Maria Cârneci, compozitoare
  • Cristian Lolea, compozitor
  • Dragoș Buhagiar, scenograf și profesor universitar
  • Oana Marinescu, consultantă comunicare strategică
  • Ștefan Diaconu, editor, manager editura Musica Coloris
  • Alexandra Badea, regizoare și scriitoare
  • Tatiana Țîbuleac, scriitoare
  • Gigi Căciuleanu, coregraf, dansator, poet
  • Radu Paraschivescu, scriitor și traducător
  • Gianina Cărbunariu, regizoare
  • Nae Caranfil, regizor
  • Alexandru Solomon, regizor
  • Vlad Ivanov, actor
  • Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor și editor
  • Marius Manole, actor
  • Ofelia Popii, actriță
  • Bruno Mazzoni, traducător
  • Mihaela Miroiu, scriitoare, profesoară universitară, membră a Academia Europaea
  • Adrian Miroiu, filozof, profesor universitar, membru al Academiei Române
  • Emil Hurezeanu, diplomat, scriitor, publicist, editorialist
  • Paula Erizanu, scriitoare, jurnalistă
  • Ion Vartic, scriitor și profesor universitar
  • Cătălin Sava, muzicolog
  • Mihai Cojocaru, muzicolog
  • Bogdan Mureșanu, regizor
  • Vlad Alexandrescu, profesor universitar, președinte al Grupului pentru Dialog Social, fost ministru al Culturii
  • Corina Șuteu, manager cultural, fost ministru al Culturii
  • Dorin Crețu, pictor
  • Livia Câlția, arhitect
  • Claudiu Komartin, poet
  • Simona Goșu, scriitoare
  • Botond Nagy, regizor
  • Bogdan Crețu, istoric și critic literar, scriitor
  • Doris Mironescu, istoric și critic literar
  • Marin Mălaicu-Hondrari, scriitor și traducător
  • Katia Pascariu, actriță
  • Dan Coman, scriitor
  • Ioana Nicolaie, scriitoare
  • Teodora Coman, scriitoare
  • Mihai Călin, actor
  • Adriana Babeți, scriitoare și profesoară universitară
  • Mihaela Michailov, dramaturgă și conferențiară universitară
  • Iulian Tănase, scriitor
  • Corin Braga, scriitor, profesor universitar
  • Alex Călin, actor
  • Oana Boca Stănescu, manager cultural & consultant în comunicare
  • Alex Goldiș, critic literar și conferențiar universitar
  • Andreea Apostu, cercetător științific
  • István Téglás, actor
  • Luminița Corneanu, scriitoare
  • Andrei Măjeri, regizor
  • Andrei Terian, critic literar și profesor universitar
  • Matei Câlția, galerist
  • Bogdan Tătaru-Cazaban, preot și cercetător în istoria religiilor
  • Daniel Șandru, profesor universitar, politolog
  • Mădălina Lascu, bibliograf
  • Dorin Dobrincu, istoric
  • Monica Joița, diplomat, Ministerul Afacerilor Externe
  • Ștefan Baghiu, scriitor și lector universitar
  • Mihai Demetriade, istoric
  • Gelu Duminică, sociolog
  • Cristian Vasile, istoric
  • Raluca Nagy, scriitoare
  • Bogdan Simion, muzician
  • Teodora Dumitru, cercetătoare, istoric literar
  • Dragoș Neamu, manager cultural, fondator al Rețelei Naționale a Muzeelor din România

 

Petiția poate fi semnată aici

 

Foto Manuscrisul operei Oedipe, clasat în Tezaur, se află de asemenea în container/ foto: cimec.ro, via Cultura la Dubă

enescu scrisoare deschisa manuscrise

Despre autor

Eugen Ciurtin

Eugen Ciurtin este membru fondator al Asociației române (1997) și al Institutului (2008) de Istorie a Religiilor al Academiei Române. Profesor, din 2019, al Faculty of Social Sciences and Humanities, Mahidol University, Bangkok (Thailanda). Publicații: https://ihr-acad.academia.edu/EugenCiurtin