amprente, o antologie a poetelor poloneze – o nouă carte lucrată la Atelierul de grafică

Volumul cu versuri semnate de 29 de poete este cu siguranță una dintre cele mai complexe și frumoase lucrări din tot ce am avut șansa să realizez până acum, în mulți ani, la Atelierul de grafică. Am avut nu doar satisfacția lucrului meticulos la conceptul grafic, la ilustrații și layout plus diverse detalii de producție, dar și bucuria de a experimenta complet liber și fără presiunea timpului. Un fel de situație ideală
Mulțumesc Institutului Polonez pentru provocare, încredere și entuziasm. Sper ca această carte albastră, puternică & fragilă totodată să circule și să bucure cât mai multă lume.
Cartea conține poeme ale autoarelor Maria Pawlikowska-Jasnorzewska, Anna Świrszczyńska, Zuzanna Ginczanka, Julia Hartwig, Wisława Szymborska, Urszula Kozioł, Krystyna Miłobędzka, Halina Poświatowska, Agnieszka Osiecka, Ewa Lipska, Genowefa Jakubowska-Fijałkowska, Marzanna Bogumiła Kielar, Anna Piwkowska, Joanna Oparek, Bronka Nowicka, Julia Fiedorczuk, Justyna Bargielska, Urszula Zajączkowska, Krystyna Dąbrowska, Joanna Mueller, Marta Podgórnik, Bianka Rolando, Agnieszka Wolny-Hamkało, Magdalena Bielska, Barbara Klicka, Aldona Kopkiewicz, Agata Jabłońska, Małgorzata Lebda, Urszula Honek

E extraordinară antologia pe care o aveți în mână. Puține cărți m-au zguduit la fel în anii din urmă. Adam Zagajewski a scris un poem celebru care se cheamă Încearcă să lauzi lumea mutilată. E greu să faci asta, băiețeala stupidă a poeților îi face prea adesea să creadă că o lume mutilată face inutilă poezia (propoziția celebră a lui Adorno despre barbaria poeziei scrise după Auschwitz e una dintre cele mai cunoscute probe); însă poetelor poloneze din antologia asta le iese – repet cuvântul, oricât de abuzat e de regulă – extraordinar. „Nu vreau să-mi moară oamenii”, scrie undeva cea mai tânără poetă din antologie. Și totuși îi mor – și totuși ea scrie poeme atât de firești & zguduitoare despre înmormântarea lor. În alte poeme se vorbește despre plâns – dar un fel special de plâns, care nu te oprește din micile acțiuni care schimbă lumea (cum face plânsul cu băieți ca Ghilgameș sau Ahile, oprindu-i din acțiune pentru destul timp). Asta e ce fac atât de – o spun a treia oară – extraordinar poetele poloneze: vorbesc vindecător despre lumi mutilate. Ce fac ele e proba că, în mâinile potrivite, toate promisiunile poeziei funcționează. Radu Vancu, pe coperta IV

Pentru terenul poeziei românești, și în special pentru acela al poeziei scrise de femei, această selecție e un dar, posibilitatea unei oglindiri din vecinătate și un pod, un loc al întâlnirii, așa cum ar trebui să fie orice vers, cu condiția să nu fie fals. Fragment din prefața semnată de Alina Purcaru