503 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Comunități refăcute. Maramureșeni în Andalusia

De Anamaria Iuga| 14 Octombrie, 2013 | Categorie: obiceiuri | Vizualizări: 1326

oana e de mai bine de 10 ani în Spania, unde a venit pentru a lucra doar câteva luni. Nu intenționa să rămână. Voia să vadă cum e viața aici, iar apoi să se întoarcă din nou la băiatul ei, de 5 ani atunci. Cineva din familia ei din Maramureș lucra deja într-un sat din Andalusia, într-o zonă în care munții golași se ridică deasupra solariilor înalte. Nu venea chiar între străini. După aproape 2 ani, s-a recăsătorit cu un bărbat spaniol, dar și-a păstrat cetățenia română, pentru că nu uită de unde a plecat. și-a învățat copiii română; la școală trimite mărțișoare și flori de 8 martie, ceea ce e neobișnuit în Andalusia; la serbarea de Crăciun copiii ei se îmbracă în portul din Maramureș. E un semn de respect pentru tradițiile de acasă. Ce înseamnă, însă, acasă? Când e în Spania se gândește la România ca la „acasă”; când merge în România se gândește la Spania ca fiind „acasă”. între cele două lumi, o viață de om. O viață în care pachetele sunt ceva obișnuit. în România trimite sau duce când merge (rar): vin, cafea, mici atenții pentru părinți, nepoți și alte neamuri. Dar duce și materiale pentru fuste, pentru „sugne”, acele fuste colorate, specifice portului maramureșean. Materialul îl cumpără de la marocani și se pare că este la modă acum în satul natal. Toate moroșencele din Spania trimit acasă același material. Floarea, de exemplu, chiar face sugnele în Spania și le duce în țară gata cusute. Globalizarea recuzitelor tradițiilor...


Schimbul este reciproc, fiindcă toată lumea aduce în Spania gustul de acasă: cozonac, horincă, slănină, cârnați pregătiți de cei dragi, din porcul tăiat de Crăciun. Se mai aduc, însă, și lucruri făcute de mâna femeilor sau a mamelor lor, pline, parcă, de amintirile de acasă: traistă din satul natal (diferită de traistele din celelalte sate maramureșene), portul tradițional din sat pentru copii, cu cămașă albă, brodată, sugnă înflorată și năframă frumos colorată pentru fetiță, dar și alte obiecte care pot sta cu cinste în camera dinainte, în încăperea festivă. Exemplul Ioanei este impresionant, pentru că primii ani după ce s-a recăsătorit și-a făcut „acasă” în Spania o cameră țărănească, ca „acasă” în România, o cameră în care se etalează zestrea. A pus pe pat o cergă, iar pe perete un țol (covor), icoane pe sticlă și talgere (farfurii), ca acasă. După câțiva ani, însă, moliile au distrus țesăturile din lână. Au rămas, însă, icoanele, talgerele și pernele îmbrăcate cu căpătâie ornate în verzuri, cum se fac acum în satul natal.
Maramureșul a fost adus, chiar dacă fragmentar, în Spania. Dar Ioana nu e singură aici; mai sunt și alți sălișteni. „Nu trebuie să mă duc acasă, când merg numai în piață aici (în Spania - n.n.) mă întâlnesc cu jumătate Săliștea”, îmi spunea Ioana, când o întrebam dacă îi e dor de oamenii din satul natal. Toți respiră aer spaniol, dar se gândesc mult la Maramureș: muzica pe care o ascultă e de acolo, televizorul merge doar pe canalele de limbă română, mâncarea pe care o mănâncă e aceeași ca acasă în România, chiar dacă au învățat să gătească așa ca în Spania; unele produse care nu se găsesc în magazinele spaniole, le aduc de acasă (nuci, dulceață, murături, horincă, muștar... și câte și mai câte); când se duc, mai ales de sărbători, la biserică, unii se îmbracă în port popular, pregătesc pască de Paști și se duc cu traista plină de bucate pentru a fi sfințite; de Crăciun toți se colindă între ei și îi colindă la telefon pe cei dragi din țară. Le e dor de cei rămași în România, de pădurile de la noi, de câmpurile verzi, în contrast cu dealurile aride din jur, de aerul răcoros de munte de acasă. Le e dor până și de pietrele de pe uliță, cum îmi spunea Găvrilă... Să le mai treacă dorul de casă se uită la fotografiile cu cei dragi, vorbesc la telefon aproape zilnic, mai nou și pe internet, căci Facebook-ul face să se țină legătura cu cei de acasă mult mai ușor.
Iar în rest, muncesc. și muncesc din greu, de dimineața devreme, până noaptea târziu, cu câteva ore pauză la prânz. Lucrează și sâmbăta, iar uneori chiar și duminica. Agonisesc tot ceea ce câștigă, pentru un trai bun acasă. Unii își fac o casă nouă, alții vor să renoveze vechea casă din lemn. Fiecare după puteri și după plac.
Unii au revenit după ce au terminat casa cea nouă, dar după o vreme s-au întors în Spania. Cei care au peste 35 de ani greu mai găsesc de lucru în țară. Nu îi mai ia nimeni... Pe când în Spania, dacă cineva lucrează bine și cu seriozitate, poate avea orice vârstă, că tot va fi apreciat. Așa că se întorc la Maramureșul lor din Spania, în care au refăcut, în mic, familia de acasă, aducându-și, în timp, frați, veri, vecini, să îi ajute să își câștige un trai mai bun. Un Maramureș fragil, însă, amenințat de criză, care face ca unii dintre ei să plece în alte locuri, unde să găsească mai ușor de muncă. Alte locuri unde să recompună Maramureșul și satul natal.

anamaria iuga etnografie obiceiuri de sarbatori romanian traditions

Despre autor

Anamaria Iuga
ANAMARIA IUGA este etnolog la Muzeul Tăranului Român. Și-a susținut doctoratul cu o teză despre Camera îmbrăcată țărănește pe Valea Izei, Maramureș. Alte cercetări: practici agricole, etnografia fânului, obiceiuri de peste an.

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.