654 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Octavian Bour – creatorul logo-ului Farmec, Cluj. "Eu m-am luptat mult să ajung să exprim totul fără ajutorul cuvintelor"

De Ciprian N. Isac| 11 Iulie, 2020 | Categorie: graphic design | Vizualizări: 743

- N-am desenat-o domnule, am tăiat un “F” dintr-un letraset, să zicem. De fapt era o fotografie dintr-un letraset, care astăzi nu se mai poartă, dar pe vremea aia era ceva. Am tăiat un “F”, am pus acolo, am scris în dreptul lui Farmec, am mai modificat un pic, am pus-o într-un cerc…

Asta ne spune graficianul Octavian Bour și cam asta am presupus și noi la Atelierul de grafică, lucrând la seria cărților
Grafică fără computer. Multe dintre alcătuirile grafice din anii comunismului păreau luate din alte reviste, din alte țări și încropite după nevoile noastre. Contextul ne îndreptățea să credem asta – statul român nu s-a sfiit să fure masiv, de la tehnica articulației autobuzelor Ikarus până la cea a fabricării diamantelor artificiale. Prin urmare furtul de fotografii și litere nu însemna chiar nimic. Oricum multe dintre ele au fost atât de urât preluate, reproduse, retipărite, încât nu ar fi putut constitui probă pentru nicio instanță de apreciere.
Să tragi totuși o concluzie definitivă ar fi pripit și total nesăbuit. Tabloul acestei bresle e ajustabil cu fiecare caz pe care-l descoperim.
Deși nu au existat birouri de creație specializate în identități vizuale, logo-uri, sigle, logograme, au existat oameni care chiar se pricepeau să le facă. Pe de-o parte artiștii plastici graficieni care (unii dintre ei) au făcut lucrări/ sigle absolut notabile. Pe de altă parte inginerii proiectanți, zeii Rotring-ului, riglei de calcul, șabloanelor de litere, tușului, calc-ului. Îi găseai în păduri de planșete verticale, întinse pe etaje întregi (open space-urile acelor timpuri), în “centre de calcul” sau “de proiectare” în mai toate fabricile și combinatele mari. Printre nesfârșitele planșe cu proiecte se mai făceau uneori și logo-uri, semne, mărci.
Alt loc era atelierul amatorului profesionist, dacă mă pot exprim așa. Fiecare combinat, întreprindere mare avea un atelier și uneori un studio foto (chiar și de film) care se ocupa de lozinci, pancarte, plachete, care alegorice, omagii grafice, îndemnuri nobile, panouri, afișe de protecția muncii, expoziții, fotografie, filmări documentare, filmări educative etc. Chiar și unitățile militare aveau un “departament” de grafică, cu doi-trei soldați în termen, care se ocupa cu scrisul și cu desenatul. Anunțuri, panouri mobilizatoare, cataloage, hărți strategice, picturi cu floarea soarelui sau căprioare la izvor, pentru nu știu ce comandant – toate se făceau în  biroul PL (pregătire de luptă). Jobul era considerat “fix”, te scutea de instrucție, de gardă, servicii la bucătărie. Era destul de jinduit dar nu ajungeai acolo decât dacă “scriai frumos”, pilele nu erau suficiente.
Ca peste tot, în locurile de acest fel era destul de bine. Pe lângă faptul că oamenilor le plăceau ceea ce făceau, acolo se mesteca magiunul: aveai pe mână vopsele, pensule, scule, filme, hărtie fotografică și câte și mai câte, inexistente în altă parte. Și în plus aveai un oarecare grad de libertate, deplasări pe teren etc – lucru extrem de benefic în cadrul coliviei mari.

Multe sunt de povestit, poate nu-i locul acum. Una peste alta, ce vreau să spun e că multe din logo-urile de-atunci nu s-au făcut chiar pe genunchi, pe colțul mesei. Ele au plecat de pe niște planșete, din mâinile unor oameni specializați (ori de sistem, ori pasionați).
I-am numit amatori profesioniști, pentru că nu exista o școală pentru așa ceva. Calificarea se făcea din mers, la locul de muncă. În marile orașe industriale ale României comuniste, preocupările educative în zona esteticului se opreau la casele pionierilor și la școlile populare de arte. Orașele gemeau de licee industriale, școli profesionale, tinerii se pregăteau pentru oțel, laminate, industrie ușoară etc. Licee de artă erau câteva în țară iar la facultățile de arte locurile erau numărate pe degete.
Cu tot acest context, s-au lucrat o mulțime de logo-uri, unele au funcționat foarte bine și majoritatea au ajuns să fie înregistrate în cataloagele OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci). O selecție cu cele mai bune o puteți găsi în cartea noastră
Grafică fără computer III. A fost o plăcere să le descopăr în arhive. Unele de minune, altele minunate.

Sigla companiei de cosmetice Farmec, din Cluj, face parte din această categorie. Ai putea fi tentat să crezi că a fost o încropeală cu elemente luate de la alții. Adevărat parțial. Precum spunea cineva: Letraset-ul era Sutterstockul lor de-atunci, nu-i putem acuza pentru asta. Oricum, dacă nu te pricepi să le pui împreună, să le redesenezi, poți să ai toate sursele din lume, nu iese mai nimic. Vedem azi cât a reușit să fie de nătâng logo-ul românesc postdecembrist.
Și-apoi sigla Farmec a fost validată de timp, peste 50 de ani. Te poți pune cu asta? Cam greu.

Mă opresc aici, aveți mai jos dialogul cu Octavian Bour, realizat de Ștefan Asafti + linkul unui interviu în Făclia de Cluj. Trageți concluzille proprii și dacă mai găsiți meseriași din acele timpuri, nu ezitații să ni-i semnalați și nouă. Pentru un tablou cât mai complet al graficei de odinioară. Mulțumim.

Letraset a fost o companie fondată în Londra în anul 1959, cunoscută mai ales pentru produsul ei Letraset Type Lettering System, niște folii de pe care se puteau transfera litere și alte elemente decorative pe suprafața dorită. Și această idee a fost furată și pusă în aplicare în România la intreprinderea de mase plastice Viitorul Oradea. Foliile se numeau Vitolit sau Vitodecor.


Letrasetul romănesc produs la Oradea
 


Sigla Farmec așa cum a fost  înregistrată la OSIM (Oficiul de de Stat pentru Invenții și Mărci)


Dar și chestia cu sigla, nu știu…nu mai țin minte, m-am ramolit în halul ăsta, nu mai țin minte să fi dat eu vreun interviu unuia căruia să-i fi spus de sigla asta…
Sunt Octavian Bour și sunt, cu ce mă ocup…sunt pensionar. Am ieșit la pensie la 80 de ani, acum am 81, am lucrat până anul trecut.


În ce perioadă ați creat logo-ul?
- 64, 65, 66, 67, 68, cam așa. 70 să zicem, dar nu cred. Înainte de 70

A existat un proces de desenare a siglei?
- N-am desenat-o domnule, am tăiat un “F” dintr-un letraset, să zicem. De fapt era o fotografie dintr-un letraset, care astăzi nu se mai poartă, dar pe vreema aia era ceva. Am tăiat un “F”, am pus acolo, am scris în dreptul lui Farmec, am mai modificat un pic, am pus-o într-un cerc și i-am dat-o colegului meu…care el le-a dat-o ălora de la Farmec. Aia ziceam, poate nici nu știu că am făcut-o eu. Am încercat să le spun: “Domnule nu ar trebui să-mi dați niște bani, nimica? N-am nicio pretenție dar e bine să știți…

Ați fost răsplătit pentru creația siglei?
- Nu, nici vorbă, dacă nici nu… mi-a spus băiatul, colegul ăsta care a murit între timp, așa că nu am nicio dovadă că am făcut-o eu, doar că spun că am făcut-o… și mi-a spus ăla zice că: vezi că îți dau două sacoșe de spray-uri” Pe vreme aia era criză mare. ..și zic eu: “Lasă , că nu erau bune de nimic” dar în sfârșit… Dar zice: “Treaba ta cum le scoți din fabrică”  Eh, lasă atunci, să fie sănătoși. Și cu asta s-a încheiat toată povestea.

Cum ați ales corpul de literă pentru logo?
- pur și simplu, mi s-a părut mie, mi-a plăcut litera, am scris acolo Farmec și asta-i tot. Eu am avut niște întâmplări cu siglele astea. Fabrica de pensule, să le fac o siglă. Am făcut o siglă. Ce scandal domnule…le-am cerut, tariful prevedea între 800 și 1000 nu știu cât de lei. Eu am zis 800 de lei. “Domnule” zice, “în aur dacă era și nu valora atâta..” Că oamenii, românul nu știe să aprecieze…nu știe ce e aia, marcă de fabrică, că se înregistrează, că rămâi cu ea cât fabrica. Uite și ăștia de la Farmec, n-au mai schimbat-o, așa arămas. Ei au un serviciu de creație acolo, ambalajele lor sunt destul de frumoase... probabil că se gândesc  (directorii care s-au schimbat în timp), că ăia au făcut sigla… așa că habar nu au cine le-a făcut sigla.

Să sperăm că acum o să afle, să fie liniștiți…
De unde să afle…



Octavian Bour este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, a fost cunoscut mai mult ca fiind caricaturist, dar a făcut și multe altele. În zilele noastre și-ar putea spune liniștit “artist vizual”. A călătorit mult în lume, și-a văzut lucrările în sute de publicații, almanahuri, cataloage internaționale. A muncit mult și de cele mai multe ori munca i-a fost plătită bine. Acum vreo 10 ani știa cu exactitate că i s-au publicat 3.318 desene. A trecut cu ușurință de la peniță la calculator în urmă cu 20 de ani. Una din provocările lui a fost să nu-și însoțească desenul de text. “Eu m-am luptat mult să ajung să exprim totul fără ajutorul cuvintelor.” spunea într-un plăcut
interviu realizat de de Radu Vida în Făclia de Cluj în 2014. A lucrat până acum trei ani, când a ieșit la pensie la 80 de ani.



Foto Arhiva Graphic Front
Interviu YouTube Ștefan Asafti

Farmec Octavian Bour restituiri

Despre autor

Ciprian N. Isac
Ciprian este licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.