751 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Bogdan Dumitrache: Întrebarea e, sîntem în stare să ne emancipăm? Cazul plăcuțelor cu nume de străzi

De Difuzor GF| 04 Iunie, 2021 | Categorie: graphic design | Vizualizări: 799

Plăcuțele cu nume de străzi din București – le știți, cele montate în ultimii douăzeci de ani – arată incredibil de neglijent. Sînt copiate după cele din Paris: fundal indigo cu ramă verde, reflexe tip semilună în colțuri, aceeași plăcințică decupată deasupra, cu arondismente, respectiv sectoare. La fonturi însă, ai noștri…

La fonturi însă, ai noștri au improvizat. Cuvintele sînt culese cu Arial, un font copiat de Microsoft după Helvetica (influentul font modernist) din zgîrcenie, ca să nu plătească licență.

În plus, la noi, din dorința de a UMPLE TOT SPAȚIUL DISPONIBIL, liniile de text sînt distorsionate fără milă – înălțate sau lățite – impulsul omenesc al designerului neprofesionist, nefamiliarizat cu proporțiile și ritmul fonturilor, sau cu conceptul de spațiu negativ.

 

Mereu un model, etern inaccesibil pentru Micu’ Paris. Furculision.

 

Ne trezim astfel pe teritoriul caricaturii, al grotescului, al sadismului. Oamenii din breaslă știu că nu deformarea e soluția, ci alegerea fontului potrivit de la bun început. În cazul nostru, un font îngust, care la aceeași lățime de plăcuță apare mai înalt. Nu doar mărimea contează.

Neliniștitor e că pînă și plăcuțele din comunism sînt gîndite și arată mai bine decît astea noi: literele nu erau maltratate, abuzate, înghesuite (nici nu puteau, că n-aveau computere). Meșteșugul semnalizării stradale pare să se fi pierdut și e păcat. În realitate, în afară de funcția de orientare, aceste obiecte sînt parte din atmosfera, din personalitatea, cultura, din brand-ul orașului. Actualele plăcuțe transmit – în felul lor stîngaci – doar imitație, amatorism, și oportunitatea pierdută de a face Bucureștiul un pic mai articulat și mai primitor.

Plăcuțe vechi din București. Parcă se lucra mai bine pe vremuri

 

Să nu disperăm totuși. Vă propun să ne imaginăm cum ar putea arăta următoarea generație de plăcuțe din București, dacă subiectul ar fi luat în serios de Primărie. La costuri similare (să zicem că păstrăm dimensiunile și materialele actuale, deși ar merita explorat ce e posibil) putem avea o orientare publică mai funcțională și expresivă vizual. Ne propunem deci să îmbunătățim funcționalitatea și să ridicăm calitatea grafică.

Stilistic, să presupunem că vrem un echilibru între vechi și nou, între local și global. Vrem să arătăm contemporan, dar nu ne sfiim să preluăm, dacă are sens, din moștenirea vizuală locală. Un pic de personalitate este binevenită.

Știm cine sînt beneficiarii: bucureșteni, oameni în tranzit, turiști români și străini. Oameni de toate vîrstele, pietoni, bicicliști/trotinetiști, șoferi, pe care vrem să-i ajutăm să navigheze prin oraș. Hai să vedem ce putem face pentru acești 3.000.000 de oameni.

 

Analizăm fiecare detaliu și încercăm să scoatem ce-i mai bun din el. După posibilități, în limita bugetului

 

Să ne ocupăm de forma și materialele tăblițelor, a obiectelor propriuzise. Am putea rotunji colțurile, făcîndu-le mai plăcute privirii și degetelor neastîmpărate. Fixare cu șuruburi de securitate, sau măcar inoxidabile – trebuie vorbit cu inginerii. Linie de contur subțire, care mărește contrastul la separarea de zid și lasă mai mult spațiu pentru conținut. Dacă vrem să fie mai vizibile noaptea, putem folosi materiale reflectorizante. La noile panouri de parcare cu plată, pe stradă, ale Primăriei (cam mari și poluante vizual), s-au găsit bani. Carevasăzică s-a putut.

La alegerea fonturilor avem mai multe posibilități. Putem construi pe estetica celor mai arătoase dintre plăcuțele vechi, cele de pe vremea lui Carol al II-lea pînă prin anii ’70. Sau dimpotrivă, putem merge pe un look ultramodern, (fonturi publicate în ultimul deceniu, să zicem) cu temeritate asumată, precum moderniștii din perioada de glorie a orașului.

Plăcuțe europene. Observăm varietatea stilurilor, expresia specificului local, oglindă a culturii oamenilor respectivi. Sus: Berlin, Ljubljana, Amsterdam. Jos: Londra, niște plăcuțe suedeze bilingve și Zagreb.

 
Triumf și Triumf Strada

 

Pentru contrast vom folosi un font secundar, un sans serif art deco-ish, extins un pic pe orizontală. Și în acest caz, ar fi interesant de desenat un font inspirat din peisajul local, din arhitectura interbelică de pildă, adus la zi. Paranteză: dacă ar fi proiect pe bune, ar trebui să facem oricum două-trei direcții grafice executate bine, să avem de unde alege.

Studiem documentele oficiale, nomenclatorul străzilor din București. Imediat ne vine o idee incredibil de deșteaptă (lenea îți dă aripi): în loc să deformăm manual mii de texte de plăcuțe, mai bine facem o aplicație (nu e rocket science, dacă poți articula ce vrei, jumătate din treabă e gata) care să genereze aceste layout-uri, după cîteva șabloane optimizate pentru numărul de caractere al numelui. Nume scurte (Paris), medii, lungi (Dr. Mihail Obedenaru-Gheorghiade). Cu reguli de prescurtări și ortografie, un algoritm care să rezolve optim toate situațiile, să evităm arbitrariul, improvizația.

Vrem să montăm plăcuțele la niște cote standardizate

 

Pentru șoferi avem plăcuțele mari de pe zid, la intersecții, și cele lunguiețe de pe stîlpi, montate deasupra trecătorilor, între 2,5 – 3 metri.

Dimensiunile mai mici le optimizăm pentru pietoni. Montate la nivelul ochiului (acum sînt prea sus), pentru că vom avea pe ele informații suplimentare, pe care le vrem accesibile.

Renunțăm la căciula sectoarelor, la falsele reflexe semilună, scoatem rama verde de Paris și rotunjim colțurile.

Reducem zgomotul vizual și facem loc pentru informația utilă, pentru conținut

 

Dacă vrem încă o culoare, să o folosim pentru a indica ceva. Avem în București o istorie a “văpselelor”, a “plășilor” colorate – am putea relua ideea și avea o culoare de sector. Prescurtăm numele: S1, S2, S3, etc, și avem un sistem compact și colorat de semnalizare a sectorului.

Putem avea cîte un accent mic și colorat, de sector

 

Redesenăm săgețile, care acum apar doar pe stîlpi. Sînt utile, poți vedea direcția/direcțiile în care curge strada. Ba chiar le putem folosi și pe restul formatelor, dublate sau nu de destinații. În colțurile de jos plasăm numele străzilor adiacente, sau locații apropiate, de genul celor cunoscute de oameni ca repere în oraș: piețe (Romană, Matache, Obor), parcuri (Cișmigiu, Herăstrău, Grădina Icoanei), clădiri sau străzi importante (Gara de Nord, Universitatea, Spitalul Grigore Alexandrescu, Calea Victoriei, Centrul Vechi), monumente (Foișorul de Foc, Arcul de Triumf), și așa mai departe (Bellu, Ghencea Militar 2, Reînvierea).

O familie de plăcuțe bucureștene

 

Dar dacă am “externaliza” și îmbogăți informațiile pe care le livrează o plăcuță? Spațiul este limitat și deja avem o densitate de informație măricică. Un QR code unic, (conținînd un link către o pagină a locației plăcuței pe site-ul primăriei) e compact și ar oferi curioșilor informații istorice, localizarea pe hartă, liniile de transport apropiate, obiective turistice din zonă. Aflăm din studii că 97% dintre români utilizează un smartphone, deci accesibilitatea e asigurată. Putem avea plăcuțe “inteligente”!

Sau și mai bine, o aplicație a primăriei folosind tehnologii AR, (realitate augumentată), ar putea fi atrăgătoare, căci ar afișa aceste informații direct peste fluxul video al camerei din telefon.

În loc să te duci pe o pagină din browser, te uiți cu telefonul la codul QR și vezi, levitînd în apropiere, informația disponibilă. În timp, am putea dezvolta și alte servicii utile, de pildă rute, benzi colorate plutind pe străzi către destinații alese de utilizator, trasee turistice, informații istorice și culturale, poze, filme, sunete, jocuri, etc. Tehnologia AR este foarte promițătoare și e dezvoltată intens de companii serioase, oferind straturi multimedia de informație utilă suprapusă realității. De ce să nu participăm și noi modelarea viitorului, în loc să copiem superficial de la alții?

Aplicație de realitate augumentată

 

După trei decenii, bilanțul PMB e subțire la cîți bani s-au ronțăit. Am scăpat de dughenele anilor ’90, nu mai riști să mori mușcat de cîini și poți folosi bicicleta dacă îți plac totuși provocările, neprevăzutul, sălbăticia. Uraaa, excelent, ne bucurăm, dar nu e cam puțin? Pare că nu ne mai dezbărăm de balamucul zgomotos și peticit, care – vrem, nu vrem – ne chircește pe toți, ne face diferiți de europeanul obișnuit. Atmosfera tipică din Bucureștiul lui ’21 e cea din “Babardeală cu bucluc” (de văzut, e necruțător, rîzi strîmb). Ne adaptăm din neglijență haosului și la sfîrșit regretăm, cu o grimasă nemulțumită pe patul de moarte – încă niște generații care s-au străduit și n-au reușit, atît s-a putut, csf ncsf, știți și dumneavoastră.

Dar poate nu e totul pierdut. Impresia, după ultimele locale, e că bucureștenii încă au așteptări și speranțe, că vor un oraș european. Asta a fost promisiunea cîștigătoare, oamenii s-au exprimat. Sigur, nu putem fi poimîine Barcelona, cu semnalizare urbană (și tot restul) de bun gust, executată impecabil. Am aprecia totuși mai multă grijă. Vrem primari ca acum o sută de ani, cînd se povestește că ne-ar fi ieșit.

În toată lumea, orașele dezvoltate au programe de semnalizare urbană, pentru că administratorii de acolo realizează importanța experienței în spațiul public, și pînă la urmă e vorba de bani. Oamenii încîntați sînt mai dispuși să scoată portofelul.

În această competiție inter-orășenească nu stă nimeni după fundul nostru, sîntem pe cont propriu. În București, deocamdată, mai tot ce înseamnă comunicarea administrației (navigația la metrou, indicatoarele din parcuri, mobilierul urban) este de o calitate neobișnuit de modestă pentru o metropolă și capitală. Clujul și Oradea, Transilvania în general, se mișcă mai bine. Ca bucureștean, sper să-i ajungem din urmă, într-o competiție prietenească, în beneficiul cetățenilor.

La plăcuțele astea sîntem cu toții expuși, sînt democratice, toată lumea beneficiază dacă sînt de calitate. Nu ar rezolva problema apei calde, dar ar ridica standardele așteptărilor și ar arăta că ne pasă. Nu rezolvă problema apei calde, doar ar ridica standardele așteptărilor și ar arăta că ne pasă. Niște schimbări în bine vizibile ne-ar inspira pe toți, ne-ar face nițel mai buni și pe noi, sînt convins. Dar preferabil anii ăștia, nu la pensie. Acuși se termină pandemia, bani ar fi (Bucureștiul produce peste media europeană + PNNR, care cere fix reforme), sîntem în vestul prosper (UE și NATO), România nu mai e demult – din comunism –  o pușcărie, nu mai avem nici o scuză.

Întrebarea e, sîntem în stare, după circa trei decenii de libertate și creștere – strîmbă, dar orișicît – în pace și cu bani de la familia europeană (rudele mai bogate, care ne vor binele, dar nu ne bagă-n traistă cu de-a sila), să ne emancipăm decisiv, să rupem lănțăul periferiei, cum tot încercăm de 200 de ani? Să vrea oamenii să trăiască aici? Om trăi și om vedea.

Dar destul cu vorbele! Dacă doriți să vedeți cum ar rezolva designerii locali comunicarea publică din București, poftiți la expoziția “Stradal”, unde sînt expuse machetele plăcuțelor descrise în acest articol, alături de alte idei proaspete. Între 4 și 13 iunie, la Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești 29, în cadrul Romanian Design Week 2021.

Machetele din aluminiu, reflectorizante și lăcuite, la expoziția Stradal, care are loc zilele astea, în spatele Casei Scînteii

 

Dacă ați ajuns pînă aici, felicitări, vă mulțumesc pentru atenție și hai să vă spun un banc din anii ’80. Știți ce sărbătoreau pandurii lui Tudor Vladimirescu la 1821? O sută de ani pînă la fondarea Partidului Comunist Român. Și (sperăm) 200 de ani pînă la abandonarea plăcuțelor “pariziene”, cu nume de străzi, din București.

Material scris și ilustrat de Bogdan Dumitrache, preluat de pe Contributors.



 

bogdan dumitrache semnalizare strazi

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Fundația Cărturești, One World Romania, Galeria Posibilă, Zeppelin, Centrul Ceh, Muzeul Țăranului Român, Centrul Național al Dansului, Nod Makerspace, Asociația Ephemair, Poster Jam, The Institute) sau provenind din arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro