853 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Ritmul hai-stai al Ioanei Iuna Șerban, invitată la #GuildReport 2022

De Difuzor GF| 13 Martie, 2022 | Categorie: expoziții muzeu | Vizualizări: 280

2021 a fost pentru mine pe ritmul hai-stai. Hai că acum încep lucrurile pe care mi le doream profesional-personal să se întâmple. Stai că încă nu pare a fi momentul, apar amânări, întrebări, obstacole. Motivațional, s-ar numi lecții, tocmai atunci când nu lecții existențiale speram să primesc. Nu pot să mă plâng însă: am avut parte în 2021 de patru interviuri/dări de seamă – una dintre „mărturiile” de curator fiind cea dată pentru GuildReport-ul de anul trecut – datorită cărora cred că mi-am răspuns în primul rând mie cum văd anumite aspecte ale sectorului cultural, ale curatorierii, ale backstage-ului unei expoziții.

(Cred că e oarecum ironic: când ai interviuri simți că n-ai activitate – sau nu așa cum o vrei –, iar când ai activitate de care să te mândrești parcă nu e niciun interviu la orizont să poți vorbi despre ceea ce faci.)

În același timp, unele dintre ideile și proiectele – da, să le numim generic proiecte – pe care le înfiripam în mintea mea pentru posibile expoziții au rămas „de sertar”. În câteva cazuri chiar eu le-am ținut blocate în sertar, poate de teamă, poate dintr-un auto-bruiaj al voinței, cine știe. N-aș vrea să pun asta pe seama contextului general al pandemiei deoarece, pe de-o parte, m-am săturat să invoc această cauză, și, pe de-altă parte, au fost multe inițiative în spațiul artistic care au înmugurit tocmai pe acest fundal: a apărut Malmaison-ul, s-au deschis noi galerii, mulți artiști și-au făcut expoziții solo. Ce-am realizat eu mai concret?

Mă pot lăuda că am participat la traducerea a două cataloage aferente expozițiilor temporare de la MARe – C.S.A. Clubul Sportiv al Artelor și Arta și Orașul: 1974-2021 –, iar ca reușită personală (și extra lumii curatoriale) am publicat al doilea volum de poezie, Un viitor care se potrivește trecutului. Apărut la finalul lui 2021, m-am gândit că volumul va rupe lanțul karmic de hai-stai și pe alte paliere – măcar să încep să scot din sertar câteva dintre ideile pe care le-am ținut la dospit anul trecut. 



 

ioana iuna serban guild report muzeul de arta recenta

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Radio România Cultural, Fundația Cărturești, One World Romania, Zeppelin, Igloo media, Centrul Ceh, Centrul Național al Dansului, Graphicart-News, Asociația Ephemair, Poster Jam, Editura Cartea Copiilor, Editura Frontiera) sau provenind din arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro