658 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Manuscrisele Eliade ies la licitație. Care aveți bani pă voi?

De Ciprian N. Isac| 10 Decembrie, 2019 | Categorie: ÎN JUR remember | Vizualizări: 1435

Da, exact așa cum dă de înțeles titlul, simt un iz de cocălăreală în aer, totul e de vânzare, nimic nu mai e de neatins. Parcă văd un personaj cu teancul de bani în mână, cu o mână în aer și cu ochii pe ciocanul ofertantului, poate poate s-o procopsi cu o intrare în istorie. Of, ce trist....
E trist și că acest lucru ne e semnalat de la mare depărtare, tocmai din Bangkok, printr-o scrisoare postată pe FB..... Da Eugen Ciurtin, încercăm să ținem orașul curat, dar putem!?!?!
Mai jos textul.

O ultimă postare în română, pentru mai multă vreme, dar nu știu nici dacă prezenta are vreo utilitate.

Inevitabilul semnalat în urmă cu mai mulți ani se întâmplă în decembrie 2019: manuscrisele Eliade aflate timp de decenii în posesia exclusivă a lui Mircea Handoca ies la licitație și au toate șansele, începând cu săptămâna viitoare, să nu poată fi consultate alte decenii la rând de nimeni. Mircea Eliade este acel savant de origine română care nu a beneficiat niciodată de o editare consecventă și ale cărui manuscrise rămase sau trimise în România, cu sub 1% excepții, nu se află, nu s-au aflat și nici nu se vor afla în colecții publice.

Catalogul - specificând “Arhiva Mircea Handoca” - poate fi consultat
aici

Despre ce știe sau poate personajul care a deschis în 2019 casa de licitații Historic (să presupunem aici o tentativă de nume englezesc?), vezi aici unde semidocta candoare a antreprenorului neoliberal contemporan ne spune și cum a pornit afacerea, atât de potrivită unei publicații românești lipsite de diacritice: “Am stat cateva zile cu cartile alea, vechi, de colectie, insa mi se parea ca nu se potrivesc cu mobila mea cea noua. Asa ca m-am dus la tatal meu si l-am rugat sa le ia inapoi sa sa imi cumpere altele noi”.

Diferite alte piese desigur unice au apărut în licitații anterioare:
la Artmark
Și sunt sute de alte manucrise, de la ciorne la scrisori primite, care vor avea aceeași soartă. Licitarea colecțiilor din muzeul privat Papazoglu, în Bucureștii de la 1860, nu ar fi arătat diferit: din fericire, aceea era o epocă în care se cumpărau colecții unice spre a fi donate forurilor publice, noii Academii mai ales. Astăzi?

Dl. Sorin Alexandrescu îmi confirma pe vremuri că astfel de manuscrise au fost primite gratuit spre consultare și editare de la Corina Eliade-Alexandrescu și transportate de pildă cu roaba din Intrarea Stăniloiu (unde s-a mutat familia după demolarea casei din Melodiei nr. 1) acasă la Mircea Handoca, în anii 1970-1980, unele transferuri fiind favorizate de pachete de unt, troc comunist cunoscut (cu patru asemenea unități se putea achiziționa, știm, Jurnalul de la Păltiniș). Au rămas pentru totdeauna în posesia acestui profesor de liceu, printre puținii agreați de Securitate să intre în contact și să-i transmită diferite oferte lui Eliade la Chicago, un semidoct care la primele scrisori îi propunea o mică reeditare la editura Sport-Turism, un mult prea funcțional analfabet care a făcut deservicii monstruoase ideii că s-au născut și au lucrat la București și astfel de creiere universale. Singura dată când le-am văzut, în august 2000, la invitația sa în Str. Latină nr. 4, o parte din manuscrise erau plasate în cutii de pantofi sub o canapea, de unde au și apărut unele, considerate de Handoca fără mare preț (o atestă adnotările sale dezastruoase din diferite volume), și au și fost publicate în ediția mea din periodicul eliadian de istorie a religiilor Zalmoxis (Polirom, 2000, cu un lung studiu introductiv care pleda pentru editare sistematică, singurul Eliade ajuns într-o serie de „Cărți fundamentale ale culturii române“). Când Eliade a donat el însuși o colecție, a adresat-o firește direct unor fonduri publice. (Numai astfel am avut bune provizii de periodice și cărți în anii de studenție, la B.C.U.: își trimisese o parte din biblioteca americană la București pentru alți tineri care vor studia istoria religiilor).

Țin să semnalez, cui nu e deja plictisit, că există autori de origine română universali, de pildă acest istoric al religiilor, care la București redevin în totalitate autori privați și bunuri folclorice. Nu mai înțeleg deloc cum nu mușcă pe mai mulți această sordidă și acaparatoare rușine. Fie și așa, să nu vă închipuiți că ați citit mult Eliade bucureștean: ați citit deseori Handoca și nimic altceva, așa cum ați aflat că A.K. Coomaraswamy a scris Jackson, în două volume (în loc de Yakṣas) și douăzeci de mii de aventuri similare cu totul în afara istoriei religiilor, în afara filologiei românești, în afara ideii minime de cultură, organism pluricelular care trăiește în colectivitate. Dacă ne uităm cu ceva atenție, avem creierul plin cu acest sfert de Octav Minar consacrat lui Eliade. Și nici o șansă de minime convalescențe. Dacă nici asta nu mai contează la București, măcar va funcționa implicitul avertisment, aveți grijă pe mâna cui vă vor intra manuscrisele. În afacerea asta, lipsa unui Max Brod e la fel de tare ca lipsa lui Kafka, a lui Maiorescu-etc.etc.etc.-Creția precum a lui Eminescu. Nu știu ce să adaug, manuscrisele lui Eliade sunt atât de minunate.

Nu știu nici ce mai înseamnă că funcționează încă un minister al Culturii, nu știu ce mai înseamnă că există intelectuali publici obligați moral să se pronunțe, ca și foruri competente, arhive publice și biblioteci publice îndrituite la un drept de preemțiune, ca să-și justifice existența adăpostind un astfel de patrimoniu. Biblioteca sa pariziană adusă la jumătatea anilor 1990 la defunctul Institut de studii orientale ‘Sergiu Al-George’ (inexistent din 2007?) a fost ultima dată reperată într-un sediu marginal de poștă, depozitată în cutii și complet inaccesibilă cercetătorilor. Mai există sau va fi scoasă curând la licitație? Care o fi piața locală pentru un autograf de la Jung? Dar de la Dumézil? Pariez că Dumézil e mult mai ieftin. Dar cel mai ieftin pentru noi toți, 30 de ani da, rămâne Eliade, eroul lui Mircea Handoca, profesor de liceu care îi săruta mâna că i-a mai dat niște manuscrise.
Dacă ar fi fost un blestem – unitate totuși cuantificabilă și contracarabilă – tot depistam până acum doi mantra și trei talismane. Așa, cu manuscrisele scoase la licitație, se dezintegrează și ultimele șanse ca să fie editat – cu toate ale lui – măcar cât Agârbiceanu. Iată o circumstanță care caracterizează, în fond, pe oricine. Am văzut apoi că aceeași casă de licitații furnizează unor privați manuscrise ale lui Enescu, cu opera lui infinit mai redutabilă, mai sistematică și mai acurată, așa încât nu Eliade, ci acel cineva cu mult mai integru are azi aceeași soartă. Când clădirile de patrimoniu se vor prăbuși, vor atinge și ele pragul spre care se duc deja toate aceste manuscrise.

PS Dacă persistă dubii că Eliade trebuie editat: priviți cele peste 2,000 de greșeli de sanscrită și pali din “Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne”, 1936 (singura editare critică, în 2016, când am fost constrâns să spun adio acestei activități inutile). Mulțumesc celor care au reacționat deja.
Sanskrit & Pali in Mircea Eliade, Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), critical edition by Eugen Ciurtin (December 2016, 608 pages)

Postarea FB aici

 

eliade eugen ciurtin artmark handoca historic

Despre autor

Ciprian N. Isac
Ciprian este licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.