651 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Spectatorul cu dopuri de nor în urechi

De Călin Torsan| 03 Martie, 2014 | Categorie: muzicieni | Vizualizări: 1454

L-am privit întotdeauna cu aceeași curiozitate și cu același respect pe care mi-l întorcea mereu: nu-mi întindea niciodată mâna fără a-și ridica, mai întâi, greutatea anilor în picioare. De fiecare dată mă întrebam ce îl putea face să vină să mă asculte în locuri în care era strâns atât de mult fum de țigară, încât noaptea, după program, atunci când lăsam să curgă în neștire peste mine firele de apă țâșnite din duș, până și chiloții îmi puțeau a mahorcă. Sigur, faptul că doi dintre nepoții lui cântau alături de mine, un Hänsel lungan și o Gretel care se purta rasă pe cap, putea fi răspunsul potrivit. L-am bănuit însă și de alte porniri, mai intime și mai puțin lăsate vederii. I se puteau citi, uneori, în ochii mici, cu pleoape grijulii. Dacă muzica noastră ar fi fost una care să placă din prima, iscată din potriveala nimerită a unor acorduri oneste cu niște note ușor de de fluierat în drumul spre casă, poate că prezența lui, impunând prin gesturile și cuvintele tărăgănate cu care făcea comanda către barman, tot ar mai fi putut trece drept una firească. însă omul acesta, cu părul argintiu și tuns mereu foarte scurt, își îmbrăca cu aceste ocazii sacoul destinat ieșirilor în oraș pentru a se face părtaș căutărilor câteodată întortocheate, dilii, stridente sau imprevizibile, pe care noi le făceam cu instrumentele în mâini. La sfârșitul fiecărui concert, atunci când ne luam la revedere prin câteva cuvinte nevinovate, cum se petrece și acum, găsea cadența potrivită pentru finalul unei astfel de seri muzicale. Putea fi o vorbă sau două, o privire din aceea măruntă, înfofolită în pleoape sau o întârziere bine drămuită în salut, a palmei sănătoase, semn că lucrase destul de mult la viața lui cu mâinile. N-am știut niciodată care îi era numele și nu i-l știu nici astăzi, iar asta l-ar vitregi de pomelnicul pe care i l-aș putea face chiar acum, lăsând baltă toate palavrele astea și dând o fugă până la biserica de peste drum. îl voi citi mâine pe cruce, așa cum se citesc, cu îndrăzneață curiozitate, numele și anii trăiți de trândavii din cimitire și cărți. Dar asta n-avea nici o importanță pentru mine, atunci când, cocoțat pe scenă și încălzindu-mi instrumentele cu care veneam mereu de pe drumuri reci, îl vedeam sosit din nou, umbră cu păr alb, așezându-se în dreptul ceștii din care ceaiul risipea cireșe amare. Acum s-a pus de liniște. Așa cum pui de mămăligă. Mălaiul va fi mâncat, ca întotdeauna. în bolboroseala mocnită a fierturii s-au adunat toate acele sunete cu care nu l-am speriat niciodată. Lingurile de lemn se vor încrucișa în adâncul oalei și vor fi puse la căpătâi. Din poza lămurită-n piatră, privirile acelea cât ghinda vor rămâne pe mai departe să privească, în sâmbetele morților, pe bieții cititori de cruci făcând pietrișul să le scârțâie sub pași. Pe mâine.  

Despre autor

Călin Torsan
CĂLIN TORSAN Acru și rece ca o salată de boeuf. Grețos ca maioneza. Bun de sărbători și rău în timpul anului. În loc de ochi, măsline. În loc de buze, feliuțe de gogoșar.

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.