673 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

39 de artiști în cea mai mare carte de benzi desenate editată România – Lansarea 22 decembrie ora 14, Casa Sfatului Brașov

De Difuzor GF| 18 Decembrie, 2019 | Categorie: ilustrație | Vizualizări: 847

Primul album de benzi desenate despre decembrie 1989 publicat în România, cel mai mare album colectiv de benzi desenate (39 de autori) și cel mai voluminos (212 pagini de benzi desenate).
Totul sub egida Muzeul Județean de Istorie Brașov.  
 

"Pe bună dreptate, se spune că atunci, în decembrie 1989, am fost mai uniți ca niciodată. După 30 de ani, acest subiect istoric a unit ca niciodată autorii de benzi desenate din România! 
 39 de artiști au răspuns pozitiv invitației noastre de a participa la acest album. Iar prima surpriza a fost vârsta lor. 21 aveau sub 14 ani în '89 și șase au certificatele de naștere fără stema republicii populare sau socialiste. Așa că sunt multe istorii cu copii, părinti și bunici, despre un Crăciun dulce-amar, televizoare care dau revoluție, nu desene, libertatea de a-ți dunga mașina să arate ca o zebră, portretele arse sau mazgălite ale lui Ceaușescu, dar și despre un manechin spânzurat și primul om mort văzut vreodată, la televizor sau în realitate. " Nicolae Pepene, manager Muzeul Județean de Istorie Brașov, editor "Istorii din '89 în benzi desenate".

 
Lansare albumului are loc duminică 22 decembrie la Casa Sfatului din Brașov și este o bună ocazie să va întâlniți cu o parte din autorii albumului și să primiți autografele lor pe album.
Event FB
aici.


După lansare, albumul va fi disponibil pentru comenzi online și în librării, până atunci precomenzi se pot face la adresă: istoriidin89@gmail.com 
 
Multumim încă o dată celor care au facut acest album posibil. Cei 39 de autori și povestile lor sunt: Șerban Andreescu / Istoria o facem noi, Șerban Anghel / Operațiunea Trandafirul, Mircea Arapu  / Dracula a murit, Lucian Amarii - Decembrie 1989 / Steluța trebuie să tacă, Matei Branea / Ce-am aflat în ‘89, Daniel-Eduard Buruiană / Suvenir, Ana Calistru / Crăciun (im)posibil, Radu Carp / 21 Decembrie 1989, Cristiana Călin / Lumini și umbre, sezonul 3, Bogdan Chelaru / Colateral, Alexandru Ciubotariu / 5 Frânturi de memorie 1989, Felix Crișan / Deturnarea, Daniel Danil / Un câine!, Cristian Dârstar / Silent night, Mirel Drăgan / Undeva, cândva, Vlad Forsea / Monștri, Alexandra Gold / Un '89 dulce-amar, Valentin Ionescu / Așa e la război, Alin Ivan / ...ani de revoluție..., Puiu Manu / Rambo, Nicolae Negură / Mărturiile Ioanei Bărbat, Robert Obert / Ca la Ploiești, Xenia Pamfil / Fiii rinocerilor, Cristian Păcurariu / Cugir 1989, Pillowzoid / Revoluție la opt ani, Viorel Pîrligras / Aspirații, Ionuț Popescu / Popescu versus Ceaușescu, Daniel Rizea / Un pic mai bine pentru dvs, Giorge Roman / Spirala Tăcerii, Gabriel Rusu / Vis de decembrie, Adrian Serghie / Revoluția la Iași, Veronica Solomon / Generația Peter Pan, Ileana Surducan / Decembrie 1989, Maria Surducan / Pasajul, Toma / Revoluția prin vizor, Mihai Timoșenco / Nu Mă Hă 89, Octav Ungureanu  / Păi ce facem tovarăși?, Sorina Vasilescu / Bă Felie!, Gabriel Zăbavă / Ultimul act.


Echipa de proiect
Nicolae Pepene - manager Muzeul Județean de Istorie
Ioana Șchiopu, Octav Ungureanu si Alexandru Ciubotariu - coordonatori


Contact
Nicolae Pepene 0729.071.333
Octav Ungureanu 0723.489.278

Alexandru Ciubotariu benzi desenate

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Fundația Cărturești, One World Romania, Galeria Posibilă, Zeppelin, Centrul Ceh, Muzeul Țăranului Român, Centrul Național al Dansului, Nod Makerspace, Asociația Ephemair, Poster Jam, The Institute) sau provenind din arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro