482 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Variațiuni din Oale și ulcele (partea a doua)

De Cosmin Manolache| 10 Octombrie, 2011 | Categorie: remember | Vizualizări: 903

școală, variaţiune II
La şcoală. Şcoala cu clasele, cancelaria, biblioteca, terenul de sport, curtea, terenul pentru PTAP, toaletele, astea erau nişte spaţii bine delimitate. Acestora li se adăugau neutrele spaţii de trecere, coridoare şi holuri care trebuiau umplute cu ceva, cu orice: panouri de tot felul, afişe, tablouri, lozinci şi mai ales vitrine. Vitrine şi iarăşi vitrine, locurile unde putea fi expus tezaurul şcolii. în recreaţie sau în timpul orelor de sport pe care iarna le desfăşuram pe hol, unde puteam înşira saltele şi capre pentru exerciţiile de gimnastică, ne tot zgâiam la vitrinele în care stăteau împreună cioburi de la şantierul arheologic Budureasca şi cupele câştigate de echipele şcolii noastre la diversele concursuri naţionale. Le priveam fără să ne dăm prea bine seama că oalele sparte jucau de-acum un rol de martor, fără a mai putea purta ceva, fără a mai putea ascunde golul pe care-l umpluseră oameni necunoscuţi cărora profesorii ne învăţau să le spunem strămoşi. Mai ales nu-mi puteam închipui cum trebuie să fi arătat bărbaţii care băuseră din oala de pe urma căreia rămăseseră o mână de cioburi.
Vitrinele în care erau expuse trofeele prezentului fuseseră aşezate pe un holişor la intrarea profesorilor. Recipiente din porţelan, metal, plastic şi chiar lemn conţinând un gol în care se presupunea că se putea turna şampanie (ori suc?), în fond inutilizabile. De data asta ştiam că imaginaţia era posibilă. Că puteam ajunge şi noi în echipele şcolii (la handbal, atletism, pompieri ori PTAP) şi că la următorul concurs naţional vom avea şansa noastră de a ridica o cupă nouă, pe care am fi putut-o adăuga celor pe care le priveam dincoace de geamul vitrinei. Mai era şi exemplul proaspăt al Stelei Bucureşti care ne sucise mințile. Ca şi cioburile, rolul lor era să fie adăpostite, expuse, să poată proba ceva. Erau capitalul nostru simbolic, cu care ne lăudam în faţa celorlalte şcoli.
Spaţiile astea lipsite de personalitate, nişte spaţii limită, erau locuri unde se făceau mini-spectacole patriotice şi diverse alte ceremonii. Tot ce era pe holurile şcolii părea construit cu grijă, un fel de traseu care culmina cu acele vitrine. Noi le priveam când cu atenţie, cu cravatele de pionier trecute pe sub gulere, când mâncând din sandvişuri şi alergându-ne. Dar le priveam mai ales când eram de serviciu la clopoţel, zi de responsabilitate maximă. Ziua în care eram cel care împărţea timpul fiecărei suflări din şcoala noastră.


Appendix I
Tata era filatelist şi-mi inoculase şi mie microbul ăsta. Veneam la şcoală cu clasoare, micul meu tezaur, şi le arătam colegilor. Cu unii chiar făceam schimb de timbre. începusem să mi le aranjez tematic, după cataloagele tatălui meu, şi să fac uneori pe deşteptul. Româneşti aveam cât cuprinde. La străine era mai complicat, dar aici era tot efortul. Totuşi, chiar şi o serie completă de ştampilate româneşti putea fi o performanţă. Câteva dintre aceste serii erau cele cu ceramică românească: una din ’73, alta din ’88. De-acolo am auzit prima dată de Oboga. îmi suna atât de straniu... Acum stau şi mă gândesc că oalele acelea, nişte valori de patrimoniu selectate pe cine ştie ce criteriu de reprezentativitate, având un echivalent financiar bine stabilit pentru situaţii extreme (ditrugere, dispariţie), se transferau pe acele petice de hârtie, purtătoarele altor valori, urmând a face parte din colecţiile unor pasionaţi la fel de învederaţi precum colecţionarii de ceramică şi alte obiecte ţărăneşti.
(fragmente din publicația "Oale și ulcele", apărută la editura Martor / MțR)
Prima parte a articolului poate fi citită aici.

Despre autor

Cosmin Manolache
COSMIN MANOLACHE este muzeograf la Muzeul Ţăranului Român şi scriitor. A publicat volumul Ce faţă cumplită am şi a participat cu texte la volume colective (Povestiri mici şi mijlocii / Cartea cu euri / Arca lui Noe – de la neolitic la Coca Cola / Anii 80 şi bucureştenii / Îngeri zmei şi joimăriţe / Primii mei blugi / Prima mea călătorie în străinătate). Blog personal/ Miziliada.blogspot.com

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.