494 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

O tipă ştia exact câţi securişti avusese ţara. Ceva de genul 253722,3

De Atelierul de Grafică| 18 Decembrie, 2016 | Categorie: remember | Vizualizări: 823

În poză e literatură vor zice unii. Disco Titanic e o foarte bună carte scrisă de Radu Pavel Gheo. După cele două puncte sunt mărturiile mele: 
în ianuarie 1990 m-am întors la Timişoara pentru a pregăti un concert cu cei de la Foileton; era vorba de marele concert din februarie 1990 de la Sala Olimpia. Drumul a fost mai puţin plictisitor ca pe vremuri. Acum lumea era de-a dreptul gureşă. înainte de evenimente, de foarte multe ori era o apăsare evidentă. Compartimentul era adesea plin şi priveam toţi pe fereastră cu o fixitate care, uneori, eu credeam c-o să spargă geamul. De data asta era de discutat, parcă de recuperat. O tipă ştia exact câţi securişti avusese ţara. Ceva de genul 253722,3. Am auzit tot felul de tâmpenii, cu bombe atomice româneşti, arme cu rază laser care tăiau blindajul tancurilor ruseşti ca pe nişte conserve şi altele. Nu-mi dădeam seama atunci, dar toate astea prevesteau evoluţia socio-politică cretină de mai târziu până în zilele în care scriu, eu şi din nefericire până ce copiii nepoţilor mei vor citi aceste rânduri. Ce se tot repeta, şi auzisem de la Brăila până la Bucureşti, şi în acceleratul de Timişoara, era că mulţi luau apărarea securiştilor care foarte des fuseseră chiar patrioţi.în compartiment era şi un domn bătrân, slab, cu părul alb, îmbrăcat într-un costum gri bine croit. El a tăcut tot timpul. Pe la Lugoj am ieşit din compartiment să nu mai aud ce se discuta. Nu după mult timp a apărut şi bătrânul. “Ce zici tinere de securiştii ăştia patrioţi”? Eu ca să scap zic “poate or fi fost şi din ăştia”. “N-au fost”, zice bătrânul, şi continuă calm cu o voce monotonă “dacă aş avea puterea să fac bine ţării, i-aş strânge pe toţi, şi i-aş face săpun. ăla de calitate inferioară l-aş trimite la Moscova, cel mai bun la Berlin, iar trânciul, dacă ştii ce-i ăla trânci, l-aş trimite americanilor să albească statuia libertăţii”. Ştiam ce e trânciul sau leşia. Mama învăţase de la mama ei să facă săpun. Trânciul îl folosea des la curăţatul celor foarte murdare, mai ales la scaunul veceului şi la chiuvetă. După fierberea grăsimilor cu sodă caustică, săpunul se ridica şi se întărea deasupra unui lichid maro închis care rămânea la fund, ăsta era trânciul. Auzisem multe poveşti în destul de desele mele călătorii pe drumul de fier. Tot cu acceleratul de Timişoara, în toamna lui ’97, mergeam la înmormântarea lui tanti Ghizi. Eram cam supărat. De la Caransebeş a urcat un bărbat care s-a aşezat în faţa mea. M-a întrebat de ce-s necăjit. “Avea totuşi 84 de ani”, îmi zice după ce m-a ascultat. “Eu am de 7 ani nevasta la balamuc. Cresc singur un băiat şi-o fată. Acum vin de la ea”. Nevasta omului fusese asistentă de gardă la un spital din Timişoara când au sosit primii răniţi în Decembrie ’89. I-a fost adus un bărbat rănit la un picior. S-a dus să aducă cele trebuincioase. Când s-a întors, rănitul era împuşcat în frunte.
Text de ștefan Mardale (solistul și fondatorul trupei CRI GRI)

Despre autor

Atelierul de Grafică
ATELIERUL DE GRAFICĂ semnează articolele care nu pot fi atribuite unei singure persoane din atelierul nostru. Asta înseamnă, fie că sunt lucrate de mai mulți oameni, fie că prezintă un punct de vedere comun.

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.