632 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Noaptea Filmului Nordic @ Halele Carol, 06 Iunie, 2015

De Graphic Front| 04 Iunie, 2015 | Categorie: film artistic | Vizualizări: 902

Prima sâmbătă a verii vine plină de filme norvegiene, suedeze și daneze - o ocazie rară de a savura cinematografie scandinavă la Halele Carol, dar și de a sărbători ziua națională a unuia dintre prietenii invitați, Suedia: pe 6 iunie, chiar după apusul soarelui, luminile cinema-ului nordic ajung în Bucureștiul de sud, în fosta fabrică de lângă parcul Carol, în continuarea programului nostru de activare a vechiului sit.

începem cu o colecție de filme scurte survolând toate genurile, de la ficțiune la documentare și animație, iar pentru cei dornici de suflul nordic profund avem și lung metraj din belșug - capodopere sau emergente, de ficțiune sau nonfictive.

Ca să intrați ușor în atmosferă, deschidem porțile Halelor la 7 după-amiaza și vă invităm să (re)vedeți și experimentați cele 5 instalații norvegiano-române ale proiectului nostru Design Postindustrie, lansat recent. Desigur, terasa pentru răcoreală este deschisă până noaptea târziu: ultimul cinefil va închide poarta!
Mulțumiri ambasadelor regatelor Norvegiei, Suediei și Danemarcei pentru filmele pe care ni le-au pus la dispoziție pentru această noapte.

Intrarea e gratuită
Filmele sunt subtitrate în limba engleză

Proiect cultural organizat de Asociația Zeppelin, în parteneriat cu USF Bergen
Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României
Cu sprijinul Ambasada Regală a Norvegiei în România, Ambasada Regală a Suediei în România, Ambasada Regală a Danemarcei în România

www.e-zeppelin.ro / www.halelecarol.ro

Despre autor

Graphic Front
Graphic Front semnează articolele care nu pot fi atribuite unei singure persoane din atelierul nostru. Asta înseamnă, fie că sunt lucrate de mai mulți oameni, fie că prezintă un punct de vedere comun.

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.