550 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Ce faci când ai ajuns la a 54-a ediție de târg, și ai de gestionat o suprafață de 20 000 de mp cu 1200 de expozanți, din 75 de țări?

De Difuzor GF| 29 Iunie, 2017 | Categorie: graphic design | Vizualizări: 637

În perioada 3 - 6 aprilie 2017 a avut loc cea de-a 54-a ediție a celui mai important eveniment internațional dedicat publicațiilor pentru copii și adolescenți: Târgul de carte pentru copii, Bologna 2017. Cât de important e ca toți vizitatorii din sute de țări, expozanții, cei ce muncesc la acest târg să găsească repede și să participe la tot ce îi interesează, vedem în cele ce urmează.
Pentru prima dată, evenimentul a fost susținut de o aplicație gratuită cu care s-au putut urmări evenimentele programate și care a ajutat la participare, fiecare, după interes. La târg au participat 1.200 de expozanți din peste 75 de țări din întreaga lume, peste 26.000 de profesioniști. Toate întinse pe peste 20.000 de metri patrați. Aplicația a ajutat la urmărirea a sute de ateliere și conferințe, s-au putut vizita expozițiile cu cele mai bune publicații de ilustrații internaționale, s-au putut întâlni autori și câștigători ai celor mai prestigioase premii internaționale. Această aplicație a permis descoperirea evenimentelor Underground și emisiunile expozanților. Vizitatorul, chiar și offline, a putut: - consulta catalogul expozanților, al agenților literari și al secțiunii Who's Who - consulta programul evenimentelor, expozițiile și alte evenimente interesante organizate în orașul Bologna - crea o listă de marcaje proprii - găsi toate serviciile disponibile la târg și harta expozanților - bucura de fotogalerie și videogalerie  De asemenea s-au putut mai ușor împărtăși fotografiile, impresiile, comentariile prin intermediul aplicației pe principalele rețele sociale, pentru a răspândi în afara BolognaFiere entuziasmul și atmosfera BCBF.

Și, ca și cum acestă aplicație nu ar fi fost de ajuns, organizatorii au tipărit cel puțin 4 pliante uriașe, cu hărți, date, liste cu participanți etc. Foarte frumos făcute, funcționale, atractive, precum puteți vedea în acest articol.



Sursa textului: www.bookfair.bolognafiere.it
Aplicația a fost dezvoltată de
www.gruppometa.it 



graphic design bologna

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Fundația Cărturești, One World Romania, Galeria Posibilă, Headsome Communications, Centrul Ceh, Muzeul Țăranului Român, Centrul Național al Dansului, Nod Makerspace, Asociația Ephemair, Poster Jam, The Institute) sau provenind din preluări /traduceri din Wikipedia, YouTube, arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa atelier@atelieruldegrafica.ro

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.