Necesitatea de a merge mai departe: Ubikubi devine AȘKIA Furniture.
După 5 ani de creștere semnificativă și recunoaștere la nivel internațional, Ubikubi devine AȘKIA Furniture, printr-un parteneriat strategic cu ARCADE. Noul brand reafirmă misiunea de a crea design românesc de calitate și își asumă o direcție fermă în segmentul producerii de mobilier și de soluții acustice destinate spațiilor de birouri. În contextul actual, lansarea AȘKIA reprezintă, de asemenea, un manifest pentru continuitatea mediului economic: o încurajare de a merge mai departe, de a adapta și a reinventa obiecte, procese sau activități, în beneficiul tuturor.
Lansat în anul 2015, Ubikubi este un brand care și-a construit rapid o prezență pe scena designului de obiect printr-un portofoliu de 86 de obiecte create de designeri români, produse local și comercializate pe tot globul. Liniile simple, ingeniozitatea și spiritul ludic sunt elementele care au dat coerență întregii colecții și rămân, în continuare, caracteristici definitorii pentru viitoarele produse.
Cu un nume care sugerează întoarcerea la esența puternică, plină de vitalitate a lemnului, AȘKIA Furniture își propune să abordeze în detaliu produse de mobilier și soluții fonoabsorbante pentru spațiile de birouri, un segment nou de piață a cărui dinamică solicită constant obiecte inovatoare, care aduc utilitate, confort și inspirație în viața profesională.
Dragoș Motica, directorul creativ al brandului, va duce mai departe viziunea creativă prin care s-a consacrat alături de alți designeri și arhitecți români cooptați în acest nou proiect, în timp ce producția colecțiilor actuale și viitoare este preluată de echipa ARCADE.
,,Într-o perioadă în care incertitudinea dictează, cred că trebuie să ne încăpățânăm mai mult ca niciodată să continuăm lucrurile pe care știm că le facem bine. Parteneriatul cu Arcade a venit natural. Eu consider că este o decizie matură, din care ambele companii au de câștigat foarte mult. Atât eu, cât și Alexandru Dinu si Marian Comănici - fondatorii ARCADE - credem că experiența fiecăruia din noi va completa foarte bine noul brand și noua directie. Ubikubi devine matur și își schimbă numele în AȘKIA pentru a marca foarte hotărât această schimbare. Așchia nu sare departe de trunchi însă, așa că ne vom păstra esența și direcția creativă care ne-a ghidat până acum.”
– Dragoș Motica, Director de Creație AȘKIA Furniture
,,Arcade merge pe un drum în care crește an de an și asta ne bucură foarte mult, deoarece creșterea confirmă faptul că suntem o companie cu valori bine stabilite, recunoscute de către cei care folosesc produsele noastre. În ultimii 2-3 ani, am simțit că este timpul să ne prezentăm altfel, că este necesar ca experiența pe care o avem în producție să fie utilizată pentru a crea o gamă de produse proprii, care să fie realizate sub un brand ușor de recunoscut. Așa a apărut AȘKIA, un nume pe care vrem să îl consolidăm pentru a deveni ceea ce se numește <
>, un brand pozitiv, sub care toată experiența nostră se va combina cu creativitatea și experiența lui Dragoș, pentru a trece la o noua etapă.”
– Alexandru Dinu, Co-fondator ARCADE
Noul website AȘKIA I AȘKIA pe Facebook I AȘKIA pe Instagram
Website ARCADE I ARCADE pe Facebook I ARCADE pe Instagram
Despre autor
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro