Monumente Medievale de pe Valea Târnavelor - lansare de carte, azi la Muzeul Național de Artă al României, Galeria de Artă Veche Românească
Cartea adună laolaltă un text bine documentat de specialiști în istoria artei medievale și restaurare; peste 700 imagini inedite – aeriene, ansambluri din interior și din exterior, detalii ale picturii murale realizate de la nivelul schelei, în timpul restaurării; planuri de monumente și ansambluri, hărți, informații utile pentru turismul cultural.
Este o carte cu peste 400 pagini color și un format ușor de luat în călătorie.
15 dintre cele mai reprezentative repere culturale medievale ale zonei sunt prezentate: biserica reformată (calvină) din satul ALMA, bisericile evanghelice (lutherane) din satele AȚEL, BĂGACIU, BIERTAN, BRATEIU, CURCIU, DÂRLOS, IGHIȘU NOU, MĂLÂNCRAV, MOȘNA, NEMȘA, RICHIȘ şi ȘMIG, precum şi principalele exemple de arhitectură religioasă şi civilă din oraşele MEDIAȘ şi SIGHIȘOARA.
Alături de arhitectură şi sculptură sunt prezentate şi picturile murale medievale care – de multe ori – înfrumuseţează aceste clădiri, precum şi obiectele cu valoare artistică şi istorică (altare poliptice, piese de mobilier, inventar liturgic etc.) adăpostite înăuntru.
Informaţiile practice de la începutul şi finalul fiecărui capitol au tocmai rolul de a înlesni cititorilor călătoria viitoare printre monumentele trecutului. Vizitatorii vor înţelege, aşadar, că nu se află doar în faţa unor ziduri vechi acoperite uneori cu picturi religioase, ci în faţa unui tezaur unic de frumuseţe care reflectă credinţa înaintaşilor şi care mărturiseşte despre trăirile, temerile şi provocările înfruntate de aceştia.” Dr. Dragoș Gh. NăstăsoiuTextul îmbină informaţiile cu caracter istoric (prezentarea specificului multicultural şi istoric al zonei) cu cele de istoria artei (descrierea ansamblurilor arhitecturale, a picturilor murale, a altarelor poliptice sau a pieselor de mobilier reprezentative), precum şi cu noţiuni generale de restaurare şi conservare.
Intenţia deloc ascunsă a autorilor este aceea de a stârni curiozitatea cititorilor şi de a-i provoca la călătorie, întâi prin intermediul textului şi al imaginilor, iar apoi prin vizitarea efectivă şi cunoaşterea directă a monumentelor de artă şi arhitectură cuprinse între oraşele Sighişoara şi Mediaş.
Monumente Medievale de pe Valea Târnavelor
autori Dragoș Gh. Năstăsoiu, Ferenc Mihály, Lóránd Kiss continuă colecția „Vetre de lumină” a Editurii ACS începută cu titlul „Monumente Medievale din Bucovina”, autori Tereza Sinigalia și Oliviu Boldura și continuată cu „Monumente Medievale din Oltenia”, autor Corina Popa
Concepție grafică și ediţie îngrijită Anca Dină
Foto Ferenc Mihály, Erzsébet Szász, Dragoș Gh. Năstăsoiu, Lóránd Kiss, Christian Drăghici, Zsuzsanna Tóth, Ovidiu Baștea, Anca Dină, Remus Badea, Anna Adashinskaya, Anna Kónya, Péter Pál, Ioana Măgureanu, Ileana Burnichioiu
Date tehnice
format 14 x 23,5 cm, nr. pagini 416, integral color, legare prin coasere cu ața, copertă cu clape
Cartea a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul Arhitecturii,
Proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Cerecs Art, Asociația Arcus, Liliac – The Wine of Transylvania
Vă invităm joi, 9 mai, începând cu ora 18 să ne bucurăm împreună de rezultatul pus în pagină la evenimentul de lansare a cărții.
Evenimentul va avea loc la Muzeul Național de Artă al României, Galeria de Artă Veche Românească, et. 1, sala 2
Participă:
Tereza Sinigalia prof. univ. dr, istoric de artă
Corina Popa prof. univ. dr. istoric de artă
Dragoș Gh. Năstăsoiu dr. Istoric de artă,
Ferenc Mihály specialist restaurator lemn și pictură pe lemn,
Lóránd Kiss specialist restaurator pictură murală
Autorii
Dragoş Gh. Năstăsoiu este Research Fellow la Centre for Medieval Studies al National Research University Higher School of Economics (HSE), Moscova, în cadrul proiectului de cercetare Symbolic Behavior in the Middle Ages and Early Modern Period.
Licențiat în Istoria şi Teoria Artei (Universitatea Națională de Arte din Bucureşti, 2008), şi-a continuat studiile masterale (2009) și doctorale la Central European University din Budapesta. A devenit doctor în Studii Medievale în 2018.
A deţinut diferite burse de cercetare (ICR, 2016; ARCS, 2014/5; Universitatea „Sf. Chiril şi Metodie” din Veliko Târnovo, 2013/4; National Scholarship Fund of the Slovak Republic, 2013). A fost CEMS Teaching Fellow al Universităţii de Stat „Ivane Javakhishvili” din Tbilisi (2012) şi asistent la Uiversitatea Națională de Arte (2009/2010). În 2007 a participat la restaurarea picturii murale a bisericii Sf. Nicolae din Bălineşti.
Este autor al mai multor studii dedicate artei medievale catolice şi ortodoxe din Transilvania şi Regatul Ungariei. De-a lungul timpului a participat la numeroase conferinţe internaţionale de profil.
Ferenc Mihály este specialist în domeniul restaurării lemn și pictură pe lemn.
După terminarea studiilor la Universitatea Transilvania din Brașov și Academia de Artă din Budapesta, timp de 15 ani a fost angajat al Centrului Național de Restaurare din Ungaria, centru în cadrul căruia a participat la proiectul de inventariere a picturilor murale și a mobilierului de lemn pictat în Bazinul Carpatic. Începând din 1996, în cadrul unui atelier de restaurare, desfășoară activități de cercetare, conservare și restaurare în monumentele istorice din Transilvania.
Lóránd Kiss este specialist în domeniul restaurării pictură murală. După terminarea în 1996 a studiilor la Academia de Arte Vizuale din Cluj, a fost bursier la Centrul Național de Restaurare din Ungaria. Începând cu 1999, desfășoară activități de cercetare, conservare-restaurare în monumentele istorice din Transilvania în cadrul unui atelier de restaurare pictură murală și pictură în ulei pe pânză din Târgu-Mureș. Prin Asociația Arcus desfășoară activitate de voluntariat în scopul salvării și promovării moștenirii culturale a Transilvaniei.
Despre autor
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro