510 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

După workshop.

De Carla Duschka| 24 Ianuarie, 2011 | Categorie: graphic design | Vizualizări: 1323


În lumea agitată și incoerentă în care trăim, adesea mă întreb dacă nu suntem la limita absurdului cu interesul nostru pentru făcut cărți. Cărți frumoase, dacă ne este permis cuvântul. Sau curate, mai bine zis, eliberate de accesorii inutile, cu suficiente ingrediente cât să captiveze și cu o formă care să transmită cât mai bine. și cam aici ar fi și răspunsul la întrebare: cartea transmite, e un mijloc de comunicare, deci contează forma pe care o ia. și dacă ripostează cineva cum că vremea cărților a trecut, sau că e tocmai în transformare - voi răspunde scurt: nu. Avem nevoie de carte, bine făcută indiferent de mutațiile tehnologice. Contează cum sunt construite cărțile, după cum e important felul cum arată fiecare lucru din viața noastră, de la cele mai mărunte până la clădirile pe lângă care trecem zilnic.


În toamna anului trecut - 18-20 octombrie 2010 - a avut loc un workshop despre grafica de carte organizat de Centrul de Carte Germană București, la care Atelierul de grafică a dat o mână de ajutor. Cele 2 referente Katja von Ruville și Iga Bielejec, nume de referință în rândul designer-ilor de carte din Germania, au vorbit despre problema creativității pe de o parte, au prezentat câteva metode eficiente de organizare și evaluare a muncii pe de altă parte, ca și niște date precise, extrem de utile despre lucrul cu caracterul de literă în funcție de natura cărții.
Aproape trei zile bune ca pâinea caldă pentru branșa noastră atât de puțin coagulată a graficienilor, care mare parte au la bază, din nefericire, cu totul alte meserii. Asta fiind o simplă observație, nicidecum vreo remarcă tendențioasă.


Avem nevoie ca de aer de astfel de infuzii de la oameni care lucrează în medii profesioniste, unde chiar există performanță. Sunt întâlniri pe alocuri bulversante, care confirmă că munca graficianului presupune o foarte bună cunoaștere a câtorva elemente fundamentale, de bază, în gândirea unei suprafețe ca și unele chestiuni tehnice. și de aici, culmea: maxima libertate de creație. Nu există joc fără reguli! E un nonsens creația fără a cunoaște niște lucruri elementare, tehnice, care fac sau nu posibilă realizarea unei idei. în grafică lucrurile s-au dezvoltat firesc, organic, după funcționalitate - nici o inovație nu a fost gratuită.


Revenind la cele 2 referente, merită menționat că au absolvit și, ulterior, asistat clasa unui mare profesor, din păcate prea puțin cunoscut, Hans Peter Willberg (+2003) la Mainz. A fost o bucurie să întâlnești discipoli ai unui pedagog care a scris și coordonat cărți de specialitate extrem de interesante, studii mai ample sau de mai mici dimensiuni care pe mine personal m-au marcat. Am putut afla câte ceva despre demersul pedagogic al unui om pe cât de riguros, pe atât de deschis. știa să valorifice la maximum potențialul și individualitatea fiecărui student în parte. Studenții lui erau recunoscuți nu printr-un anumit stil, ci după calitatea lucrărilor. în consecință, mulți dintre ei au avut lucrări premiate la concursul de specialitate organizat anual la Târgul de carte de la Frankfurt/Leipzig.

Închei cu două vorbe ale acestui domn, un citat scurt și la obiect: Lucrul cu litera ('typography') nu e artă. Lucrul cu litera nu e știință. Lucrul cu litera e o meserie.


book design design de carte grafica de carte

Despre autor

Carla Duschka
Carla este licențiată în arte plastice, grafică (studii universitare la Bucuresti și postuniv. la Berlin) având ca principală preocupare grafica de carte. Este grafician la Atelierul de grafică și asistent universitar în cadrul UNArte București. Este unul din fondatorii proiectului GF.

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.