"2019 a fost un an care se prevestea pe lista din 2018 ca fiind unul super fantastic, profesional vorbind." Lea Rasovszky @ Guild Report.

Începând să scriu acest text mi-am dat seama că de ceva timp am renunțat la ideea de an bun sau prost. Lucrurile se intamplă oricum și pe măsură ce avansez în acest stadiu (uneori straniu, încă) de adult, realizez că lucrurile devin mai complexe, evenimentele de viață mai reale și felul în care eu negociez cu ele, mai puțin accidental. 2019, în ton cu acest intro, a fost un an cu multe evenimente, unele dintre ele chiar majore. De menționat e că la finalul fiecărui an (din 2010 încoace, cred) îmi scriu o lista secretă cu rezoluții. E un ritual personal, ceva ce nu împărtășesc. Sunt lucrurile pe care le doresc și o serie de sfaturi pentru mine, de parcă un alter ego al viitorului potențat de impactul prezentului, îmi lasă niște înțelepciune pentru mai încolo. Și la finalul fiecărui an recitesc și râd eu cu mine de ce s-a întâmplat defapt. E un exercițiu bun.
Ca să revin, 2019 a fost un an care se prevestea pe lista din 2018 ca fiind unul super fantastic, profesional vorbind. Nu a fost. A fost mișto, am avut niște proiecte de care m-am bucurat, mai ales spre final de an, dar nu a fost o flexare din aia superbă și effortless așa cum îmi doream și știam că pot. Acest fapt nu a ținut de mine, viața e complexă, contextual artistic în România și mai și…Ne confruntăm cu situații greu de ignorat și asta se măsoară, până la urmă, în avânt materializat sau nu. Dar e ok, am acceptat și m-am concentrat pe lucrul în atelier într-un mod mai intim, mai discret, pe conturarea unor planuri pentru 2020 (oh boy..). Pe celelalte planuri, altele decât cel profesional, 2019 a fost cald si bun și sunt recunoscătoare. Am norocul de a avea în jur oameni cu care trece timpul în cel mai frumos mod posibil. Ei se află pe listele mele anuale doar sub forma de continue to love them fully, always.
Ne-am mutat într-o casă nouă, gândită de noi în totalitate și plină de artă și de intrumente și de glumițele noastre. Este un loc al fericirii materializate. Am trecut și printr-o tristețe cam mare și neașteptată dar care m-a învățat enorm despre structura cumva magică a vieții și despre acceptare. Eu sunt un om cam pătimaș și emotiv și da, aveam nevoie de lecția asta de fapt. The hard way că altfel cum? De aici am învățat că am un partener real lângă mine, un om alături de care sufletul meu poate sta liniștit și poate înflori în iubire totală.

Text & foto Lea Rasovszky

Aici mai multe: learasovszky.com


Acum partea juicy. 2020.
Decisesem déjà să las lucrurile să se întâmple, având focusul pe sănătate și pe o stare generală și nespectaculoasă de Bine. Anul a debutat cu pregătirile pentru un proiect foarte mișto pe care îl așteptam de mult, Bruiaj, cu o echipă la care țin mult, apoi în februarie expoziția în sine în Timișoara la Art Encounters. Pe 1 martie m-am întors în București, pe 5 am aflat că trebuie să evacuez atelierul meu mult iubit, pe 13 a sosit o dubă și am încărcat tot și am mutat literally all my stuff accumulate în ani de zile de activitate și hoarding de obiecte dubioase, într-un depozit, luând cu mine cateva caiete de desen, acuarele și creioane, iar de pe 15 martie lockdown. A urmat o perioadă foarte bizara și apăsătoare. Îmi era teamă pentru ai mei, pentru prietenii mei, pentru lume în general. Nevoia de a proteja pe ceilalți prin decizia de a nu fi lângă ei fizic…Lumea se acoperea de frică și tristețe și rezonam adânc cu asta….Un inamic invizibil, nu aveam pe cine să mă oftic. Am decis să îmi iau informațiile necesare după care să nu mai ascult știri și zvonuri. Să mă împăturesc în mine un pic și să construiesc o zonă de confort pentru a putea procesa ce se întâmplă într-un mod cât mai echilibrat. Am decis să nu încerc din răsputeri să fiu creativă/productivă. Să fac doar ce și când pot, fără nici o miză. Să îmi rămân fidelă principiilor de lucru, mai précis respectarea ritmului interior, chiar și acum când ritmul meu interior nu dicta ca de obicei să fac chestii aproape în continuu, să mă scufund in anumite proiecte, ci era foarte low și spunea nu, mai bine fă o baie lungă, un senviș, un level in Diablo III. Am respectat asta și am decis să nu mă simt vinovată sau încărcată. Să fiu blândă cu mine. Am petrecut mai mult timp împreună (iubit + pisici), am citit, am scris, am dormit, am avut grijă de plante, am gravat o șopârlă uriașă pe cadă, am avut insule de mici desene, acuarele, diorame, măști din material textil, am visat intens și am scris despre visele mele.

Nu am nimic mai spectaculos de atât de povestit și mă bucur pentru asta. Ies din perioada asta cu niște gânduri solide, deși în interiorul ei nu am reușit să le am. Ies cu o doză neașteptată dar bine venită de energie și determinare de a face niște lucruri care să aibe impact benefic pentru comunitatea artistică, atât cât pot, o să îmi fie curând clar ce si cum. Și cu încă ceva în plus, dar e secret :)