494 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Ok, ai fost la proteste, da? Cam cât, cam 30 de ani, nu? Ai simțit că se schimbă ceva? Ai încercat și altceva?” Răcnet - expoziție de afiș politic

De Ciprian N. Isac| 17 Mai, 2018 | Categorie: afiș | Vizualizări: 513

Nu am fost cel mai nedreptățit om din lume, așa că mi-am spus întotdeauna că dacă trebuie să deschidă cineva gura, n-ar fi potrivit să fiu eu acela. Pentru că, nu-i așa, eu n-am avut probleme reale. Adică probleme pe care să nu le pot rezolva. Nu mi-a luat statul boii din bătătură, nici casa, nu mi-a murit nimeni din cauza corupției sau a dezinfectantului din spitale. Nedreptățile care mi s-au făcut direct au fost mărunte: găinării de ghișeu, de funcționar servil, voluptăți meschine de gardian public. Nimic major. De cele mai multe ori m-am inflamat pentru nedreptățile făcute altora, iar singura mea formă de protest a fost ieșitul în stradă, căci eu cunosc puține forme prin care mi-aș putea exprima nemulțumirile. Nimeni nu s-a preocupat, în toți acești ani ai configurării democrației, să-mi pună în brațe instrumentul care să mă ajute să fiu stabil, mai sigur pe mine, mai ferm, mai hotărât. Senzația mea e că intențiile au fost exact pe dos. Vrajba, dezinformarea, dezlânarea și intoxicarea șubrezesc națiunea, făcând-o mai ușor de controlat. Suntem doar niște cifre care ies din când în când în stradă. Nu pare că cineva și-ar apleca urechea, mintea sau sufletul la nevoile noastre. Suntem doar elemente statistice: azi 1.000, mâine 20.000, ieri 500.000, mereu cu mult mai puțini decât numărul votanților psd… E doar vina lor? Nu, e și vina mea: puteam mai mult.

Spectacolul este deopotrivă macabru și burlesc: auzim foarte des despre preocupările intensive pentru interesul național, creșterea nivelului de trai, despre grija față de bunăstarea românilor și a promiselor creșteri salariale. Pe de altă parte, argumentăm zilnic contrariul în discuțiile de chibiți politici, deoarece nimic nu pare să-i abată pe politicieni de la demersurile lor perfide. Totul e de-a surda. Realmente nu pricep: personal sunt tulburat și de un mail negativ ori de un comment malițios, mă frământ și n-aș vrea să deranjez pe nimeni. Deci cum e oare posibil să ți se urle în urechi, ani de-a rândul, aceleași reproșuri, iar tu să-ți vezi în continuare de treabă, să apari permanent la televizor, nestingherit de întrebările incomode și de propriile insuficiențe lingvistice sau ideologice? Pesemne că trebuie să ai un stomac de fier ca să-ți vezi în continuare de ale tale, în timp ce compatrioții își urlă necontenit disperarea, încercând să te facă să înțelegi că în țară se moare din cauza corupției și incompetenței. Că mizeria i-a înăbușit și că dau din colț în colț, gândindu-se doar la cum ar putea să-și părăsească țara mai repede. Cam 200 de români pleacă zilnic din calea răului; de greață, sărăcie, lipsă de perspective.
Pe de altă parte, știu că setea de putere și obsesia acumulărilor materiale se întâlnește peste tot în lume, nu doar la noi. Însă ce mă scoate din sărite este detaliul că fenomenul suferă de o evidentă lipsă de inventivitate. În nemărginita lor autosuficiență, acești hrăpăreți nu pot trece de un anumit tip de investiție. N-am auzit despre nici unul dintre domnii ăștia cu acumulări enorme de bani furați, să-și fi făcut un muzeu privat de artă contemporană, vreun centru cultural sau o sală de spectacole. Vreo clinică, ceva. Ei își construiesc neobosit și la nesfârșit, cu o tenacitate suspectă, aceleași vile și hoteluri cu piscine. Telegondolele din Valea Prahovei sunt maximum de creativitate la care au ajuns. Iar dacă vorbim despre banii publici, atunci nu mai terminăm. Aici purtăm dintotdeauna o imensă tichie de mărgăritar, însă combinată cu o ciupilică de circ spumos: iarbă verde pe  stațiile autobuzelor și concerte gratis fără număr. Râsu’- plânsu’: la câteva zile după ce am aflat de la
Rise Project că grupările Dragnea, Comana și Mazăre au investit în Brazilia, pe lângă cocotieri, peste 450 milioane de euro, a venit știrea că Administrația Fondului Cultural Național a primit în acest an cel mai mai mic buget pentru proiecte editoriale, de la înființare: cam 180.000 de euro. (sursa news.ro) Sincer, aș trece multe cu vederea, iar viața mi s-ar îndulci considerabil dacă aș avea un buget anual decent, cu ajutorul căruia să fac cărți; sau dacă aș ști că spitalul în care merg cu mama sau cu fiul meu este unul în regulă.

Privind în urmă, simt o neîmplinire acută. Un neajuns: că n-am fost niciodată capabil de o altă formă de protest, în afara ieșitului în stradă. Mereu o spun: cred cu tărie că, într-o formă sau alta, fiecare dintre noi va fi tras la răspundere pentru această înțepenire, pentru neimplicare, pentru lipsa de inițiativă, pentru bășcălia nesfârșită cu fiorii stranii ai hazului de necaz. Sunt sigur că va sosi cândva ziua când fiul meu mă va întreba: “Ok, ai fost la proteste, da? Cam cât, cam 30 de ani, nu? Ai simțit că se schimbă ceva? Ai încercat și altceva?” Nu cred că vom fi cruțați de astfel de întrebări. Și mai cred că acești copii nu vor da doi bani pe răspunsurile noastre goale: „am considerat că fiecare trebuia să-și facă datoria la locul lui”, „resursele sunt numai în noi”, „doar împreună am rezistat”, „n-am vrut să mă bag în cocina lor”, „ne-a fost greu să ne împotrivim”, „sistemul a reușit cumva să ne facă ocupați, să ne distragă de la adevăratele probleme”. Fix bla, bla, bla...
Generațiile s-au schimbat, iar cei care vin din urmă sunt evident mai aprigi și au exact ceea ne-a lipsit nouă: au tupeu. Cuvântul își va pierde conotația peiorativă, ba chiar va fi trecut în CV-uri: „în anul cutare am avut tupeul să fac o carte, să scriu un text, să fac un performance”. Înzestrați astfel ne vor privi cu o combinație de milă și dispreț și vor pune mâna să facă ei singuri ceva. Vom deveni astfel incerta generație dintre revoluții, nimerită nefericit între schimbările de tot felul, una care a fost la toate protestele, dar care n-a obținut niciodată nimic. Generația celor care
și-au făcut datoria, fiecare la locul lui. Ce ar putea fi mai mulțumitor?

Revenind la ce spuneam la început, întreb iarăși: s-a ajuns în această situație doar din vina lor? Oare n-ar trebui să facem și noi ceva mai mult?


Expoziția noastră de afiș politic se numește RĂCNET. Ar putea fi un bun început pentru asta.

Facebook event aici


Organizatori Atelierul de grafică + Asociația Ephemair


Loc A5 Studio Space - Piața Amzei nr 5, Program 19 - 27 Mai, între orele: 12.00 -19.00
Print Dexter Print

Participanți
Carmen Apetrei, Maria Bălan, Denisa Angheluță
Suzana Dan, Andreea Dobrin, Carla Duschka
Ovidiu Hrin, Iulia Ignat, Ciprian N. Isac, Alexe Popescu
Radu Oltean, Ramon Sadîc


Mulțumiri intense
Ioana Isopescu
Cristina Baciu
Călin Torsan


Expoziția face parte din evenimentele conexe Romanian Design Week și va fi deschisă doar pe perioada evenimentului.
Facebook event aici


 

afis politic afis social

Despre autor

Ciprian N. Isac
Ciprian este licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.