911 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

"Caligrafia și doctoratul mi-au ținut mințile la locul lor". Graficiana Delia Zahareanu despre 2020

De Graphic Front| 30 Mai, 2021 | Categorie: graphic design | Vizualizări: 1300

2020. Anul de reașezare globală. Pentru mine, a fost un an dominat de anxietatea continuă, de frica de necunoscut, atât pandemic, cât și profesional, dar și de surprize, unele chiar neașteptate, frumoase.

În acele luni de vâltoare emoțională, de la început, din martie până în mai, două lucruri reușeau să îmi liniștească un pic angoasele și starea de incertitudine: cursurile individuale de caligrafie, pe care le făceam de două ori pe săptămână, predate de Carmen Nistor, de la Academia de Caligrafie, și cursurile de doctorat, unde preț de câteva ceasuri pe zi, pandemia era pusă între paranteze și navigam printre noțiuni de filosofie, de etică, de istoria artei, de antropologia artei. Aceste direcții, caligrafia și cercetările legate de cursurile doctorale, mi-au ținut mințile la locul lor. Când nu făceam exerciții de caligrafie, citeam pentru doctorat și îmi schițam direcțiile de cercetare.

2020 a fost și anul în care, la invitația Academiei de Caligrafie, am expus lucrări de caligrafie experimentală, într-o expoziție colectivă, care a avut loc la sfârșit de iunie, „Semne în mișcare – expoziție de literă, linie și fibră”, împreună cu Carmen Nistor (caligrafie), Alina Nainer (design floral) și Alina Pelmuș (grafică).

În septembrie 2020, două lucrări din portofoliul meu – una din seria lucrărilor caligrafice (2020), iar cealaltă din proiectul de grafică „The Court of Emperor Chi” (2018) – au fost achiziționate în Japonia, intrând într-o colecție particulară de artă. O bucurie enormă, căci Japonia, unde am fost până acum de două ori și unde mai am lucrări în colecții private, e pentru mine o adevărată „odisee spațială”, o țară a revelațiilor și a marilor lecții despre artă.

2020 mi-a dăruit un nou serviciu, pe care îl îndrăgesc tare mult. A început în septembrie, când am devenit redactor al redacției de carte pentru copii, de la Editura Litera.

Scrierea și literele m-au însoțit pretutindeni în 2020. Mi-au fost terapeut și confesor, prin exercițiile zilnice de caligrafie. Cu ajutorul lor, am „filigranat” traduceri și texte destinate puștimii de toate vârstele, gusturile, chefurile și nazurile. În domeniul artistic, ele mi-au vegheat drumul explorării unor noi direcții grafice și de cercetare doctorală.

Aș spune – cel puțin, deocamdată – că 2020 m-a ajutat să-mi clarific drumul: o cale deschisă privirii, străjuită de litere, semne, de text și de imaginile lui.

Aceste articole stau sub hastagul #GUILDREPORT – O intenție GraphicFront pentru cunoaștere reciprocă și consolidare a breslelor.






 

delia zahareanu grafica caligrafie guild report

Despre autor

Graphic Front
Graphic Front semnează articolele care nu pot fi atribuite neapărat unei persoane din atelierul nostru. Asta înseamnă, fie că sunt lucrate de cineva de la noi, fie că e un material preluat de la invitații sau colaboratorii noștri.