728 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

7+1 lucruri pe care le-aș interzice de mâine. Fără dor și fără poate.

De Ciprian N. Isac| 16 Decembrie, 2020 | Categorie: bucurești materiale | Vizualizări: 1540

În niște vremuri în care ni se interzic tot mai multe lucruri, eu vin cu noi propuneri. Nu mi-o luați în nume de rău, interzicerile de care vorbesc (simple noduri în gât și nu în papură), fac parte dintr-un exercițiu imaginativ.
Îmi permit doar niște observații de om al cetății, din ce în ce mai sufocat de prost gust, ignoranță, nesimțire.
Aceste câteva exemple de mai jos, culese din mers, la prima geană, sunt doar câteva dintre încălcările flagrante ale normei. Da, pentru orice expresie etalată în spațiul public există un filtru de norme și reglementări de care nu ar trebui să treci dacă nu propui și nu execuți ce trebuie. El e însă ignorat de la un capăt la celălalt, de la comanditar la arhitect, de la entitate publică la cea privată. Totul este scăldat în corupție, dezinteres, delăsare. (sărăcia n-aș trece-o aici, se cheltuie uneori enorm pentru un urât cu dimensiuni monumentale).
În fiecare zi s-a adăugat câte ceva pe fațadele clădirilor, în spațiul public. Dacă prin absurd fața noastră s-ar rida într-o zi cât în 20 ani, ne-am îngrozi. Dacă orașului nostru i s-ar întâmpla asta, am fugi, de asemenea, speriați. Am ajuns să suportăm toate aceste mizerii doar pentru că ni s-au admistrat lent. Doar că nu e o îmbătrânire naturală. E o cangrenare cu iz de inconștiență scăpată din mână cu bună știință.
Da, știu, vor apărea voci…. gustul întruchipează forme diverse și multiple, n-ar trebui să se discute, ar trebui să trăim toți într-o acceptare universală, bazată pe toleranță și nemărginită înțelegere. Pentru că, nu-i așa, cu toții avem dreptul la opinie, drept să decidem pentru bunurile și proprietățile noastre etc.
Bla, bla, bla… începem să ne acrim de această corectitudine! Poate într-o lume imaginară, într-o plenară democrație fantasmagorică. Nu e totul chiar atât de amestecat și confuz, știm ce e frumos și ce e urât, ce e bine și ce e rău. Dacă vrei să trăiești într-o comunitate, ar trebui să te supui unor norme și reglementări, chiar dacă nu le înțelegi, sau nu ești de acord cu ele. Altfel ce faci tu e vandalism iar tu barbar te numești, fie că ești persoană fizică sau instituție.

Urmăriți demersul nostru
#OrașVandalizat


Mulțumesc lui Samuel Onn și lui Cibinus pentru fotografii.

Așadar începem distracția:




1.  GARDUL
O să spuneți că deja aberez. Poate, dar credeți-mă, nu am început eu.
Străbat țara de ani buni, ruta București – Hunedoara. Aproape că nu există garduri făcute bine. Gardul și-a pierdut accepția lui primară, nu mai e doar o formă de delimitare a unor proprietăți, o piedică împotriva animalelor, a răufăcătorilor, un scut de protecție.
Demers devenit exclusiv individual, nesupravegheat de nimeni (deși aparține și spațiului public) gardul nu are nimic de-a face cu vecinătatea, cu proporția clădirii pe care pe o împrejmuiește, cu coerența materialelor, cu funcționalitatea, cu bunul gust. Multe n-au nicio treabă cu nimic, te miri ce naiba e cu ele, din ce rațiuni/ nevoi au fost construite. Cele mai multe par expresia unei traume nerezolvate, unei dorințe nemărginite de a ieși în evidență, de a epata. Un fel de combinație horror între gardul vopsit leopardian cu gardul lui Păcală. Sper că e clar că nu vorbesc de gardurile vechi de lemn, cu speteze și uluci sau de cele interbelice din cartierele vechi de case bucureștene.
Cam totul e greșit în materie de gard recent. Fierul forjat de gard arată prost, panoul prefabricat turnat dantelat din beton e îngrozitor, panourile, stâlpii placați cu te miri ce, proporțiile și încadrarea în context nu există. Dacă tot nu se pot ține sub control aceste outline-uri grotești ale proprietăților, de ce să le avem? În multe țări gardul e mic, simbolic sau chiar lipsește. Tema lansează spre un studiu mai amplu, sper să-l facă cineva, dacă nu există deja.
În fine, eu le-aș interzice fără să ezit. Totul ar câștiga brusc în armonie, transparență, curățenie, onestitate.





2. CĂRĂMIDA APARENTĂ
Da, aș interzice-o. Întâi producătorilor apoi meseriașilor și beneficiarilor. E evident sper, că mă refer la tot ce-i aparent, care imită ceva: cărămidă aparentă, piatră aparentă, linoleum, fototapet, autocolant etc. Trăim într-o uriașă epocă a aparenței. Oamenii au ridicat aparența la rang de glazură. Un glamour uriaș, omniprezent, cu care se câștigă imagine, se obțin poziții, se clădesc ierarhii. Trăim metafora unui imens preș strălucitor sub care îndesăm zilnic, tenace, gunoaie, reziduri, resturi. Pentru a impresiona, pentru a vinde, pentru a obține funcții, câștiguri diverse. Fototapetul cu cascadă, linoleumul imitație parchet sunt doar stadii premergătoare plagiatului. Minciuna intră în sânge, devine instrument firesc. Cioara iese din ou vopsită gata.
Zona e buruienoasă rău, nu mă lungesc. Închei pomenind una dintre cele mai răspândite forme de aparență, una care incununează ideea de fals: gips-cartonul. Placarea unui perete cu o placă de gips-carton doar pentru că e mai dreaptă, mi se pare prețioasă tare. Începe să sune a gol oriunde ai ciocni. Iar asta se numește găunoșenie, nicidecum renovare.

Cineva spunea că ar mai adăuga aici vopseaua lavabilă colorată. Cică ar trebui să se vândă doar cu adeverință de la medicul psihiatru.





3. BALUSTRUL
Acest element de legătură între cele două lumi, ale balustradei inferioare și celei superioare, acest rest renascentist a fost dusă în penibil cum greu ne-am fi putut imagina aacum 30 de ani. Vizibil, bine agregat, montat în strașnice orgi tubulare și orgii vizuale, a reușit, cu perseverență, să se facă remarcat.
Aproape imposibil de ignorat. Fost ciuca bătăilor ani de zile la revista Igloo, “Balustrul maro” a avut rubrică, premii, deci tot onorul. Un efort mare într-un ocean de ignoranță. Poate că n-a fost totuși în zadar, în ultimii ani fenomenul parcă s-a mai atenuat
În această categorie aș mai pomeni arcada. Această rezolvare e soră bună cu fratele balustrul. Mână în mână, realizate din diverse materiele, au ratat cred, mii de fațade.
Apogeul în materie de baluștri e atins de castelele țigănești, fenomen explodat în ultimii ani, aflat în fază incipientă acum 12 ani când tot editura Igloo i-a dedicat un
album.
Cele câteva insignifiante integrări bune ale balustrului trec neobservate, prin urmare, da, l-aș interzice pur și simplu, fără prea multe explicații. Și aș începe să-l predau în școlile primare, alături de arcul drept și cel frânt.





4. MONUMENTELE FUNERARE RECENTE
Da, mă scot realmente din sărite. Poate și pentru că trec mereu prin Simeria, oraș de pietrari, cruceri, proveniți din Marmosim – companie veche de exploatare și prelucrare a marmurei, deținătoare a unor cariere importante de marmură, calcar, andezit din țara noastră: Rușchița, Căprioara, Moneasa, Alun, Geaogiu, Cărpiniș. Achiziționată în 1998 de Adriean Videanu, politician căruia îi datorăm atât de multă bordură și politică de calitate. În Simeria toată lumea se pricepe la marmură, curțile sunt pline de cruci de vânzare. Ele sunt atât de urâte încât aproape că scapi din vedere urâțenia gardurilor.
Parte din viața noastră, această celebrare a morții printr-un monument înspre amintirea celor duși, pare scăpată complet din mână în ultimii ani, mai în toată țara. Marmura nu mai are nicio legătură cu piatra: flăcări, flori, frunze, trefle peste trefle, inimi negre, cruci din gol, îngeri îngenunchiați; feronerii urâte, inele de inox, fotografii ceramice ovale, litere urâte, acvarii protectoare din cornier și sticlă, flori de plastic și câte și mai câte. Pare că tot ce-și doresc cei rămași în viață este să-i mențină pe cei duși într-un etern circ flamboaiant. De bună seamă că niciun monument funerar nu are legătură cu cel decedat, cu viața lui. E mai degrabă o competiție cretină a urmașilor, încă un moț din seria nesfârșită a aparențelor.
M-am tot gândit, nu știu cum aș putea îndrepta lucrurile, dacă ar fi să decid eu. Poate dacă că aș interzice linia curbă în monumentul funerar? Crucile vechi arată mult mai bine – linii drepte, fațetări, proporții, litere dăltuite frumos, mult mai bine, le vezi de departe. De când marmura se poate routa în trei dimensiuni au rezultat niște monstruozități. Evoluția tehnicii mai rău ne-a încurcat aici.
Îmi cer iertare familiei Stănică din
Strei (foto), poate sunt niște oameni cumsecade, dar clar n-au înțeles ce e cu biserica aia acolo.





5. CONTORUL DE GAZ
Sigur că nu mă gândesc doar la contor. În categoria asta intră și cablăraia de tot felul, conductăraia, aerele condiționate, accesorizarea clădirilor cu utilități de tot felul. Referindu-mă însă doar la cutia contorului de gaz, cu mațele aferente, aș spune că este utilitatea cu cele mai infecte rezolvări vizuale. Precum niște licheni galbeni ramificați, tumori diforme, imposibil de mascat, aceste obiecte reușesc să adauge un mare plus dezastrului vizual urban și rural al zilelor noastre.
Aș interzice pur și simplu furnizorilor de gaz aplicarea lor pe clădiri, pe pereții de la stradă, a oricărui element vizibil. Se poate gândi ceva decent, sunt orașe în lume unde nu le vezi. Să le bage în pământ, în perete, în cutii în interiorul curții. Să și le bage în fund, dar să nu le mai văd. Nu mai zic cât de infect s-a lucrat în cazul liniilor de internet. Cred că furnizorii bucureșteni de gaz, apă, internet, electricitate sunt campioni la categoria: “ne doare in paișpe de tot”. Vorbesc urât dar, din nou, ei au început cu urâtul.




6. POLISTIRENUL
Da, sunt o grămadă de motive pentru care aș scoate înafara legii acest material ingrat.
În combinație cu termopanul el pune cruce circulației aerului. Da, o clădire, cu spațiile ei, face parte din acele organisme care pentru a găzdui viață, trebuie să aibă viață. Prin urmare respirația e de bază, nu se poate fără ea decât pe termen scurt. Am locuit într-un astfel de spațiu, nu se uscau rufele ude, era cumplit.
Dar să rămân intr-o zonă a esteticului. Acest fond de ten cu caracteristici termice, numit polistiren, reușește să acundă cam totul. Aplicat cu șpaclul pe epiderma clădirilor (uneori ridată frumos, natural) , el îngroapă la propriu detalii, ornamente, ancadramente, frontoane, plăci, semnături de arhitecți, etc. Reușește să dezbrace clădirea, casa, blocul de orice personalitate, dacă a avut una. Estetic vorbind e echivalentul unui halat drept aruncat pe umerii unui om, anulându-i umeri, pectorali, tors, abdomen, talie, bazin, coapse etc. În speranța unui cald interior se vor uniformiza toate construcțiile, vor arăta la fel și își vor pierde orice frumusețe. Nu mai spun că din considerente de preț se alege doar cel neignifugat. În caz de incendiu, în combinație cu termopanul de plastic, nu poate fi stins. Arde aproape instant.
Da, probabil că intrezicându-l, orice izolator am găsi, ar fi mult mai potrivit.
Ceva nu reușește să îngroape totuși: conductele de gaz + contoarele aferente.







7. POLIPLANUL
Oh, avem de-a face iar cu o nouă cucerire a tehnicii. Această mușama evoluată a reușit de-a lungul anilor doar să infecteze spațiul. Rezistent la vânt, la ploaie, produs și printat cu un preț foarte mic, poliplanul (și fratele lui mash-ul) a devenit suportul perfect pentru toate mizeriile de mesaje, de la electorale, la publicitate de tot felul. Realizabil în suprafețe mari el a început să acopere, magazine, case, clădiri, blocuri uriașe. De la amanet, exchange, case de pariuri, la magazine unirea, cinematografe patria. Situat în categoria materialelor deloc nobile, această plasticăraie atrage de cele mai multe ori litera urâtă, grafica grăbită, spectacolul agresiv, violent. Tone de plastic intră în viața noastră, ne comunică de regulă un adevăr deformat, ne obturează ferestrele, mințile. Înterzicându-l, am avea dintr-o dată totul mai la vedere. Și poate că am dezvolta alte forme de a comunica, mai puțin nocive.
Rezistent și la degradare, probabil că va mai zăcea câte sute de ani prin gropile de gunoi, prin oceanele și râurile terrei.  În acest timp noi vom consuma surâzând sutiene, iaurturi, telefoane, fețe politice, printate pe sute de metri pătrați/ kilograme de plastic.





8. FURTUNUL CU BECURI (Bonus)
Că tot vin sărbătorile… da, sunt un om rău, aș interzice această linie punctată cu becuri.
Nu pentru că nu ar arăta bine în anumite cazuri ci pentru că arată prost în majoritatea lor, să mă exprim precum un sportiv celebru. Niciodată nu vor exista instrucțiuni estetice de folosire a acestui șarpe luminos și mai nimeni nu se preocupă prea mult de montarea lui. Aruncat alandala pe muchii de clădiri, pe balustrade, pe garduri, pe balcoane el nu rezolvă mai nimic. Stârnește o bucurie scurtă a unui copil, în schimb se adaugă la tot celălt noise existent, pomenit mai sus. Ce nu înțelege lumea e că el se vede și ziua, da, și arată ca un maț flasc fără niciun haz. Sunt ani în care ornamentele de sărbători făcute cu furtun cu becuri arată precum gardurile, baluștri și contoarele de gaz la un loc. Sau așa am ajuns să le văd eu.
Premiul merge la hotelul Intercontinental București. Ei au pus într-un an de sărbători pe toate muchiile clădirii acest outline luminos punctat. Încântarea de sine a fost atât de mare încât nu l-au mai dat jos ani buni. Sărbătoarea a devenit permanentă.


Foto Samuel Onn, Ciprian N. Isac, Șerban Bonciocat

spatiul public proprietatea simeria marmosim oras vandalizat GF10ani

Despre autor

Ciprian N. Isac
Ciprian este licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.