632 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

O tonă de cianură pură s-a vărsat atunci în râu...

De Alina Mușătoiu| 27 Septembrie, 2013 | Categorie: film artistic | Vizualizări: 1294

Săptămâna trecută mă întorceam răguşită de la protestul contra proiectului de la Roşia Montană, din Bucureşti. Scandasem, fluierasem, aplaudasem alături de alţi 15.000 de oameni veniţi să îşi arate dezacordul faţă de o mizerie pe care politicienii ne-o prezintă învelită, cum ar veni, într-o pojghiţă strălucitoare de aur: un proiect minier al unei companii canadiene care ne-ar crea câteva sute de slujbe pentru 16 ani şi ar asigura statului o redevenţă de doar 6%, costându-ne în schimb dinamitarea a patru munţi, distrugerea unor galerii miniere unice din perioada Imperiului Roman, posibile poluări dezastruoase şi îngroparea unei zone absolut minunate din munţii Apuseni sub un lac de cianură şi tone de steril. Săptămâna asta am vrut să aflu cum arată un proiect asemănător, desfăşurat tot de o companie canadiană, Kumtor Gold Company, tot într-o ţară ex-comunistă, Kârgâzstan. Aşa că m-am dus la documentarul "All that glitters", regizat de cehul Tomáš Kudrna. Un film nu cutremurător (deşi a luat două premii internaţionale), ci doar dătător de scârbă, dacă eşti la curent de ceva vreme cu şmecheriile puse la cale de RMGC (compania care vrea să înceapă proiectul de la Roşia Montană). Nu de alta, dar şi compania din documentar pare să se folosească de cam aceleaşi trucuri. Cine ştie, poate există un "Ghid de păcălire a oamenilor săraci în 5 paşi rapizi", editat special pentru companiile miniere din Canada (care, apropo, nu au voie prin lege să exploateze cu cianură în interiorul ţării lor. în schimb, au mână liberă să îşi obţină resursele din afara Canadei în ce mod vor ele, mai ales în ţările din lumea a treia).  "All that glitters" prezintă povestea proiectului minier de la mina de aur Kumtor, a doua ca mărime din lume, din Kârgâstan. Proiectul aparţine companiei canadiane Kumtor Gold Company şi a fost început în 1997. Aurul se extrage acolo folosind 10 tone de cianură în fiecare zi. E un proces atât de secretizat, încât nici măcar muncitorii din carieră nu pot vedea rezervele de cianură, fără a mai menţiona de presă. Şi e oarecum de înţeles (din punctul de vedere al administratorilor afacerii), având în vedere că în 1998 a avut loc un accident ecologic de amploare: un camion care transporta cianură către mină s-a răsturnat de pe un pod direct în  râul Barskaun. O tonă de cianură pură s-a vărsat atunci în râu, localnicii folosind apoi apa respectivă la băut, gătit, spălat, udat grădina, adăpat animalele. în urma deversării, doi oameni au murit, circa 1.000 au fost spitalizaţi, iar alte câteva mii au fost evacuaţi. Iniţial, compania nu a informat nici autorităţile, nici localnicii despre accident; adevărul a ieşit la iveală doar după ce medicii au diagnosticat afecţiunile localnicilor ca fiind cauzate de intoxicarea cu cianură. Deşi documentarul nu menţionează asta, unele surse susţin că singurele despăgubiri acordate atunci de companie localnicilor au fost un carneţel, un pix şi cinci bomboane pe cap de locuitor.în schimb, documentarul menţionează că firma a început, în urma protestelor localnicilor care au blocat accesul către mină, să construiască un spital în zonă, să renoveze sala de sport a unei şcoli şi să acorde diverse beneficii materiale veteranilor de război. După câţiva ani însă, compania a spus, într-un final, că nu reprezintă nici vreo autoritate publică, nici vreo organizaţie de binefacere.


Cu alte cuvinte, "V-am otrăvit, dar mai treceţi şi voi peste!". De la accidentul din 1998 şi până acum, situaţia e "tristă, dar plină de umor". Oamenii lucrează pentru Kumtor, în ciuda faptului că ştiu că distrug natura şi că nu au voie să vorbească firma de rău, pentru că altfel îşi vor pierde locul de muncă. Unii din ei au renunţat la profesii precum contabilitatea pentru a deveni îngrijtori/menajeri la companie, având în vedere că acolo primesc de două-trei ori mai mulţi bani. Au maşini, casă nouă şi o gospodărie bogată; pentru ei viaţa e frumoasă, atât timp cât închid ochii la ce văd în jur: vecini care au rămas invalizi pe viaţă din cauza cianurii înghiţite sau care sunt hărţuiţi de companie atunci când vorbesc prea mult despre accidentul ecologic, urmările lui şi lipsa de asumare a responsabilităţii din partea canadienilor. încă obişnuiţi cu stilul sovietic, localnicii sunt învăţaţi să "li se dea" şi înlocuiesc "statul patern", cel care a gândit pentru ei timp de zeci de ani,  cu un "tată surogat" - compania. Cer de la ea tot felul de beneficii. Gustul democraţiei, al puterii individului, al deciziilor luate în nume propriu nu le e prea cunoscut. Din această cauză nici nu protestează prea mult, au încă proaspete în minte abuzurile din perioada sovietică şi sunt învăţaţi cu ele. Ba, din punctul lor de vedere, acum e chiar mai bine: da, mediul şi sănătatea le sunt distruse, dar cel puţin câştigă bine din asta. O combinaţie amuzantă (dacă n-ar fi monstruoasă) între fantoma socialismului şi un capitalism tânăr, sfios ca un ghiocel. Iar peste toate astea tronează Kumtor Gold Company şi "poker face"-ul ei: indiferent de poluare, de problemele de sănătate ale populaţiei, de natura distrusă, de plângerile activiştilor, peste toate se aşază zâmbetul forţat, continuu, al oficialilor companiei şi al politicienilor, strălucirea artificială, balurile organizate pentru angajaţi, fardul ieftin care maschează o rană. Sună cunoscut? Există multe asemănări între cazul din România - Roşia şi cel din Kârgâstan - mina Kumtor. în ambele situaţii există două companii miniere din Canada care vor să exploateze aurul cu cianură. în ambele situaţii, zonele de exploatare se află într-un fel de Rai al naturii (cariera de la Kumtor e situată la 4000 m. altitudine, între munţi plini mereu de zăpadă, în timp ce Roşia adăposteşte monumente naturale şi specii protejate de plante şi animale). Ambele ţări încă se refac după o lungă perioadă petrecută în era sovietică, învăţând democraţia din mers. Ambele sunt încă nişte ţări sărace. Deci, corupte. Deci, „mereu surprinzătoare” când vine vorba de decizii politice. Dar există şi multe diferenţe: România se bucură de o societate civilă mai dezvoltată, care a reuşit să ţină în loc pornirea proiectului de la Roşia timp de 15 ani. România se află în UE unde, de bine-de rău, e obligată să dea socoteală pentru ce face (ex: legea care permite exploatările miniere cu cianură probabil că ar fi fost aprobată de mult în alte condiţii). Anularea proiectului de la Roşia e susţinută de o comunitate internaţională, în frunte cu Ungaria, avariată de accidentul ecologic din 2000, de la Baia Mare. Atunci, 100 de tone de cianură s-au vărsat în Dunăre şi apoi în Tisa, ducând la „unul dintre marile dezastre ecologice din Europa de după Cernobâl", după cum l-a numit BBC la vremea respectivă. Tot Ungaria a avut parte, în 2010, de o scurgere masivă, otrăvitoare, de "nămol roşu" (un amestec de apă şi metale grele toxice provenind de la o fabrică de prelucrare a aluminiului), care a dus la moartea a nouă oameni, rănirea a 150 şi spitalizarea a altor 60. Ungaria ştie bine despre ce vorbeşte.Cred însă că cea mai importantă diferenţă sunt zecile de mii de oameni care au ieşit în stradă în ultimele săptămâni pentru Roşia. Nu doar în România, ci în toată lumea. Au devenit o forţă care nu poate fi ignorată, iar politicienii au înţeles-o pentru că au un simţ de rechin, mai ales când vine vorba de adulmecarea propriului sânge. Aprobarea proiectului de la Roşia ar însemna pentru ei un ştreang pus de gât din punct de vedere politic. Ar da un tun, dar apoi ar trebui să se pregătească, la rândul lor, de izbucnirea unor violenţe în stradă. Nici măcar asta nu ar fi cea mai mare ameninţare pentru ei. Ci memoria. Cei care ies zilele astea în stradă nu mai uită de la un vot la altul. Se informează, nu pot fi nici cumpăraţi cu şpagă electorală, nici duşi de nas cu declaraţii suprarealiste făcute în presă. Pentru că noi nu mai suntem nişte coţofene care se reped instinctiv la orice străluceşte uşor, la îndemână. Şi pentru că, evident, „All that glitters is not gold”.

Trailer filmului îl puteți vedea aici

Despre autor

Alina Mușătoiu
ALINA MUȘĂTOIU a terminat cursurile facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Univ. Bucureşti). A lucrat ca traducător, copywriter şi redactor pentru câteva posturi TV (Money Channel, Pro Cinema), reviste (Zile şi Nopţi) site-uri (HotNews.ro).

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.