"2019 a fost anul în care căutam pe google ”How to failure succesfully” și ascultam podcasturi..." 22 de ilustratori ne povestesc cum le-a fost anul trecut (Partea II)

De Ciprian N. Isac| 29 Februarie, 2020 | Categorie: ilustrație ilustratori românia | Vizualizări: 1791

Partea I-a a acestui articol poate fi citită aici

ROMA GAVRILA (Cluj-Napoca)
Textul acesta a fost o ocazie foarte bună să privesc înapoi la 2019, ceea ce nu am prea apucat să fac pe îndelete, pentru că a fost unul dintre cei mai plini ani de când am început să fac freelancing full time.
La sfârșitul toamnei am putut să văd ieșită în lume o carte de copii pe care am ilustrat-o pentru Editura Arthur (
Mi-a Rămas Dulapul Mic, de Simona Sava). Tot atunci a ieșit de la tipar și numărul 2 al revistei Scena 9, la care anul acesta am participat cu o bandă desenată scurtă. A fost primul proiect în care am mers într-o zonă mai personală, cu câteva detalii autobiografice. Și pentru că veni vorba de asta, chiar luna aceasta o altă bandă desenată pentru un proiect mai vechi, Sunt în Casă cu Răul, e inclusă într-o expoziție pe tema benzii desenate în jurnalism în Berlin, la Muzeul Culturii Europene.
Am contiuat să lucrez și pe ilustrație editorială, și să colaborez mai ales cu
Scena 9 și Școala 9. Mă bucur când subiectele cu care mă întâlnesc aduc în atenție probleme sociale, mai ales unele care mă preocupă și pe mine, cum a fost seria de articole legate de educația sexuală, proiectul legat de violența împotriva femeilor, sau emigrarea. De fiecare dată când am un proiect de ilustrație editoriala e o provocare, să „traduc” vizual materialul scris, și să găsesc o metaforă care să sintetizeze sau să completeze mesajul textului.
Ce mi se pare foarte fain dar și necesar ca ilustrator freelance (fiecare dintre noi lucrând destul de izolat, în spațiul lui) e să te poți conecta cu alți colegi din domeniu, să ne cunoaștem între noi, să facem schimb de idei, dar și pur și simplu să ne comparăm experiențele. Și una dintre cele mai bune ocazii pentru asta a fost Visual Playground, la care am participat în primăvară. Pe lângă ilustratorii și designerii care au condus workshopurile am avut ocazia să cunosc în persoană alții ilustratori din aceeași generație din România, multora dintre care le urmăream și admiram munca de ceva vreme. O altă ocazie a fost în toamnă la Berlin, unde am participat la o expoziție de grup (comiXconnection) împreună cu alți autori de bandă desenată din Europa de Est, cu care am participat și la volumul de bandă desenată comiXconnection care s-a lansat atunci.
În anul care tocmai a început, vreau să îmi împart timpul în așa fel încât să strecor și proiecte personale, ceea ce în 2019 nu am prea apucat. Și să fac loc pentru câte o pauză, în care să las lucrurile să mă inspire, și să îmi dau seama ce vreau să fac atunci când pot face orice. După ce lucrez o perioadă mai lungă doar proiecte pentru clienți simt nevoia să revin într-o zonă mai personală, să îmi reamintesc de lucrurile care mă preocupă pe mine. Și din când în când asta înseamnă să fac lucruri care nu nici o legatură cu ilustrația, sau arta, sau desenul.
Portofoliul meu aici.





LORETA ISAC (București)
Obsesia de a deveni cât mai independentă financiar prin skilurile mele de desenator, a făcut ca anul 2019 sa concretizeze nevoia unui spațiu de lucru și a unei colaborări în echipă, începută de mai de mult.
Și, deci, în sfârșit, avem un studio al nostru, botezat, CO+LOR . CO, de la Constantin, care este 3d-ist generalist, dar și animator, iar Lor de la Loreta. Eu desenez dar mai pun osul la treabă, uneori și la animație 2d.
Ca desenator/ ilustrator m-am bucurat, anul trecut, de o variatate de teme, care mi-a îmbogățit portofoliul, date de la diverși clienți, precum Coca Cola, Mindspace, Biodeck, Regina Maria (rețeaua de sănătate) și colaborări editoriale cu Scena 9 și Ramon Magazine (o revista din state), dar și alte proiecte nu neaparat de portofoliu cu alți clienți de prin Europa.
Nu am reușit să finalizez proiectele personale pe care le-am început în 2019, dar sper că anul acesta să le continui, să le finalizez sub o forma expozitională sau editorială.
Munca în echipa, în micul nostru studio, pe proiecte de animatie, e mai intensă. Dar un proiect drag nouă, pe care l-am realizat din dorința de a povesti povești locale, le ilustrează pe fetele de la Tartdelicious, care au început totul dintr-o stransă prietenie. Și uite așa am profitat de mai multă bapka anul trecut. Acest proiect dar și alte colaborări realizate împreună a ajutat să ne recomandăm și ne-a adus proiecte noi pe partea de animație, inclusiv animația de anul acesta pentru intersecțiile de miercuri, organizată de Svetlana Cârstean.
Tot în echipă ne-am pus pe treabă și am început să experimentăm cu cateva idei, pe care sperăm să le finalizăm anul acesta, cu ajutorul unor creativi chiar din Berlin.
Totuși mai mult de 50% din timpul de lucru este acordat statului pe emailuri, negocieri, explicat, organizat, insistat să mi se platească facturile și căutat oportunități noi. Nu mi-am imaginat că o să fac și asta, mereu imi ziceam că pierd timpul și totul devenea frustrant dar într-un final am făcut pace cu ele și am înteles că sunt task-uri fără de care nu avem cum să existăm în formula asta independentă. Fac parte din maturizarea noastră ca studio.
Situl meu
www.loretaisac.com Situl de studio studiocolor.




VASILE ALIN ADNAN (Hunedoara)
2019 a fost pentru mine anul în care ilustrația a preluat aproape complet controlul – dacă în alți ani jonglam animație cu identitate print sau web, acum tableta grafică a fost pe birou dimineața, la prânz și seara. M-am ferit de titlul de ilustrator în trecut pentru că simțeam că vine la pachet cu eticheta de artist și cu asocierea cu un anume stil. Am avut ocazia de a ilustra câteva cărți ce mi-au marcat copilăria, ca seria Dune, 2001 și romane de Stephen King precum și coperte pentru cărți noi din zona SF, thriller și fantasy.
Am simțit o presiune și o anume responsabilitate față de cel care eram la 14 ani și care analiza meticulous copertele cărților SF de la Nemira și, deși sunt sigur că reperele culturale se schimbă, unele opere literare tind să rămână clasice. Dacă nu altceva, măcar m-am străduit să folosesc aceeași abordare și pentru cei de 14 ani care citesc acum Jocurile Foamei, unde, dintr-o joacă creativă am ajuns să folosesc imaginea fiicei mele pe noua copertă pentru Cimitirul Animalelor – “acum ține cuțitul mai sus, draga mea”. 
Au mai fost joburi corporate și standard alături de
onomatopy.ro dar m-am străduit și să întruchipez clișeul de designer cu grafică pentru un Food Truck local, Jerseuri și kituri de ciclism și alergare, câteva coperți de vinil, noi etichete pentru serii limitate de bere Clinica de Bere. Tehnic, am înjurat zilnic suita Adobe și politica lor abuzivă și încep să cochetez cu produsele Affinity și să reinstalez Unity.
Vedem ce aduce 2020.




OANA ISPIR (București)
Mulțumesc de ocazie, nu scriu strălucit dar a fost un an bun poate merită să fie povestit.
Am început să lucrez în tehnica linogravurii după prea multe amânări. Microbul s-a instalat, în acest an visez la o presă de gravură. Am mai învățat lucruri noi despre cărți la "Incubatorul de povești". Mi-a placut mult de tot senzația de mers în tabăra cu prieteni ilustratori și scriitori. Am descoperit atelierul perfect de vară, la Clopotiva în iarbă, loc unde am desenat toate proiectele din iulie-august. În a doua jumătate a anului am făcut pasul spre o tableta grafică nouă și m-am împrietenit mai bine cu ilustrația digitală. Am participat la două expoziții de grup "Rezistenții", la Muzeul Cotroceni și "Povești românești" la Casa Mureșenilor Brașov și la o expo de mini-grup - proiectul "5poems" al Ramonei Chirica prezent la Street Delivery și în
Cărturești & friends
La sfârșitul anului am adunat sub brad câteva cărți noi publicate: O javră, un câine și un copil (Hoffman), Vremea vrăjitoarei niciodată (Arthur), Duminică și alte povestiri (Arthur), Lumea în gamă marțiană (Arthur)
Și la final, în decembrie, am pus în practică cu un prieten o idee bună din trecut - figurine de lemn pictate - disponibile într-un viitor apropiat. Mai scriu și că vă citesc toate articolele, îmi place mult ideea de rememorare a anului trecut si abia aștept să citesc ce au mai făcut și alții.
Și îmi pare rău că nu am putut participa și la "Răcnet" Seară bună, Oana.




MARIA CONSTANTINESCU (București)
2019 - anul în care am aruncat balastul peste bord (nu de tot), m-am apropiat de timona și panoul de comandă a ceea ce se numește vocația profesională. Am învățat că pentru a pluti pe valuri, am nevoie să știu direcția, s-o urmez cu îndârjire adesea, să stiu de autodisciplină, sa fiu aproape de cei care fac același lucru ca și mine, să daruiesc și să ajut pe alții cu ce pot, să primesc ajutor cu multă recunoștință. Faptul de a fi conectată la breasla din care fac parte mă face să-mi găsesc cu modestie un loc într-o lume în care nivelul de frumusețe și excelentă este adesea copleșitor. Deasemenea, important pentru mine a fost să fiu conectată la o parte din interiorul meu, care-mi știe drumul prin lume de când m-am născut. Am lucrat, în mare, la un singur proiect, dar cu toată dăruirea de care am fost capabilă, și, astfel, am simțit că în măsura în care am lucrat proiectul și proiectul a lucrat în mine. Este vorba de cartea “Cea mai frumoasă”, scrisă de Amalia Dragne. Am crescut, poate puțin, privit dinafară, dar semnificativ, privit dinăuntru.
Am cunoscut, prin ediția 2019 a Incubatorului de Povești colorate, niște oameni minunați: Asociația Cu Alte Cuvinte, Mișcarea Citim Împreună România (reprezentată de Brandi Bates), Editura Cartea Copiilor (un prieten mai vechi), Asociația OvidiuRo, care au facilitat un workshop de trei zile cu ilustratori și autori de carte pentru copii. Un eveniment, care cred că va sta la baza multor schimbări în bine în această industrie. Întalnirea cu Michel van Zeveren-autor și ilustrator belgian din cadrul acestui workshop a rămas una de cotitură pentru mine între a face meserie la întâmplare, haotic, în funcție de ofertele dinafară și meseria în care pornești din tine și construiești un drum spre lume, în care ambii, și tu și lumea, câștigă. E posibil ☺
Site-ul, de care nu prea m-am ocupat anul acesta și care așteapta un undate si pe care vreau să adaug un shop, este acelasi:
galbencerc.ro Pagina de FB, unde mai arăt lumii ce fac, este aceeasi: GALBEN CERC. Eu sunt aceeași, dar un pic altfel ☺

p.s. încă ceva, super-important. Am reușit să citesc până la capăt un contract și să-l negociez, lucru nemaipomenit pe planeta mea.




MIRUNA POPESCU (Craiova)
2019 a însemnat pentru mine: colaborări intense de tehnoredactare și grafică de carte (cărți pentru care am și ilustrat digital), expoziții colective ale Clubului Ilustratorilor (la Brașov și RDW), a doua participare la challenge-ul Inktober (din care mereu învăț ceva), câteva proiecte personale și experimente cu diverse tehnici, multe din ele postate pe Instagram; în plus m-am familiarizat mai mult cu tableta grafică și am început ''să mă joc'' și digital. Printre altele, am lucrat cu spor la un manual școlar de Istorie pentru clasa a VII-a (realizarea acestuia vine după proiecte similare din anii trecuți). Am colaborat cu succes atât cu autorii, care sunt tot din Craiova, cât și cu redactorul și echipa editurii din București, iar cartea a luat primul loc la licitația pentru materia respectivă. Îmi place ideea că, prin intermediul graficii și desenelor mele, copiii pot învăța mai cu drag și sper că poate vor ține cartea deschisă un timp mai îndelungat. Anul acesta am investit în atelierul meu, acum pot spune că am tot ce mi-am dorit la începutul lui 2019: PC performant, imprimantă cu scanner, lampă reglabilă, trepied. Am învățat că de fapt sunt cam perfecționistă și dură cu mine, și că încrederea în tine valorează la fel de mult ca skill-urile pe care le ai. Am învățat cât de important e sa fii organizat, sa faci des curățenie în spațiul de lucru și să știi exact unde îți ții lucrările noi și vechi (și că e ''bad feng shui'' să ții lucruri prea vechi în apropiere). Când am fost mai stresată și presată de deadline-uri m-a ajutat să scriu liste ori să îmi golesc mintea prin mișcare, să mâzgălesc în jurnal, dar și să lucrez până târziu știind că nu voi dormi liniștită până nu termin treaba.

Behance Link




VERONICA NEACȘU (București)
2019 a fost un an interesant. A fost anul în care am refuzat multe proiecte pentru că m-am axat pe proiecte personale. Când împarți timpul între proiecte din care câștigi imediat versus proiecte personale, timpul se fărâmițează și tendința este să le amâni pe cele personale, gândindu-te că nu sunt o urgență, însă te pierzi pe tine în felul ăsta. În felul ăsta a apărut povestea 2250, scrisă și ilustrată de mine și care nu a fost tipărită încă, dar este în plan să apară.Cu proiectul de carte 2250 am câștigat o mențiune la Nami Concurs din Coreea de Sud, unde am fost invitată. Acolo am avut cea mai intensă experiență ca artist, am petrecut opt zile intense printre profesioniști din domeniul cărții, m-am încărcat cu energie pozitivă și cu multe informații care sunt sigură că mă vor ajuta pe viitor. Lucrările mele sunt expuse timp de doi ani pe insula Nami, care este o insulă dedicată copiilor și cărților. Același proeict, a mai fost laureat in Rusia la concursul ”Image of the Book”, și la Sanghai a fost în shortlistul concursului Golden Pinwheel.
Tot anul trecut am mai început încă două proiecte de carte personală la care lucrez acum. Am avut o expoziție în Elveția împreună cu prietena mea Mihaela Paraschivu, și tot împreună am participat la un târg dedicat printului.




SORINA VAZELINA (Timișoara)
2019 a funcționat fracturat, printre destinații și predări. Am investit mai multă energie în primitiv print față de proiectele personale dar continuat colaborările cu Scena9, Decât o revistă, Expert Forum, Timișoara 2021 și Asociația Da’ De Ce. Prezentarea de la TATE, din cadrul festivalului Offprint London - unde editorul Centrala UK m-a invitat să vorbesc despre colaborarea noastră pe cărticica de benzi desenate Old Farts - și premierea la concursul Cele Mai Frumoase Cărți a proiectului Linia, realizat de Alexandru Grigore, au fost highlight-urile anului. Am fost pe drumuri mai mult ca-n anii precedenți, între Timișoara și București, la un târg de zine-uri în Ghent, pe teren cu diverse ateliere de serigrafie, ca cele de la Street Delivery Timișoara și CUCA. În vară am expus benzi desenate la spațiul 2/2, care azi funcționează ca Indecis, și undeva tot anul trecut a apărut volumul lui Vasile Leac, care culege și câteva scrijeliri de-ale mele.
Hardcoreala s-a încheiat cu lansarea în print al celui de-al doilea număr al publicației Scena9, eveniment însoțit de o expoziție unde-am mâzgălit desene de copii din 1932, printre imagini din arhiva care populează ultima mea bandă despre bunici.




ZELMIRA SZABO (Câmpulung)
Anul acesta am învățat cel mai mult despre meserie… M-a preocupat mai mult latura profesia – pentru că mai înainte eram preocupată mai mult de partea artistică. Parcă m-am trezit brusc: lucrez ceva și nu știu cu ce se mănâncă! Vorbesc despre o latura a ilustrației care nu se învață în școli (nici altundeva) – cum se scrie un contract, relațiile cu editură/scriitori, dialog, trialog, drepturi, etc. Ce înseamnă să fii profesionist? Ne dăm în cap unul altuia cu profesionalism, dar experiența mea este că nu respectăm lucrurile de bază. Cel mai mult am învățat la întâlnirile și conferințele de la Târgul de carte pentru copii de la Bologna (la care am ajuns și eu în sfârșit. Un must-have pentru toți care vor să lucreze în domeniu. Și cu cât sună mai plictisitor titlul unei conferințe cu atât mai importantă e). Până acum am văzut reacție preponderent negativă a colaboratorilor în momentul când venea vorba de contract. Parcă contractul era ceva rău, ceva cu care îi atac. O dovadă de neîncredere. La Bologna însă am văzut exemple, soluții pentru cum să-ți prezinți condițiile fără să pari agresiv. (Un alt workshop foarte de folos, tot despre profesie a fost Incubatorul de povești colorate.) Am învățat mult despre asumarea greșelii, a eșecului. 2019 a fost anul în care căutam pe google ”How to failure succesfully” și ascultam podcasturi de jumătate de oră pe tema respectivă. Da, am pierdut colaborări din cauza (ne)comunicării mai ales. Era bine că am menținut ritmul cu proiectele la care lucrez de regulă (reviste pentru copii, coperte, workshopuri, participare la o expoziție, identitate vizuală pentru un site, un proiect provocator din zona multinaționalelor, etc.). Nu era bine că nu am reușit să documentez din timp proiectele și să fac update pe blog și pe rețele sociale… Și asta ținea de profesionalism.
Blog link




EMILIA ZĂGRIAN (Cluj-Napoca)
2019 - Don’t settle for less The future - Don’t settle for less than great 2019 a fost un an care a adus diversitate pentru mine, iar acest lucru mă impulsionează, în general, spre schimbări. În luna februarie am plecat de la LATERAL, locul unde am experimentat viața de corporație la un alt nivel. Știam că departamentul de design este, în general, colateral într-un asemenea mediu, iar experiența acolo mi-a demonstrat acest lucru.
Cred cu adevărat în potențialul design-ului de a crește un produs și aici am întâlnit o astfel de mentalitate, dar din păcate, multe dintre ideile propuse nu s-au implementat. Am avut însă șansa să particip la un workshop de Design Thinking, mai exact un accelerator de gândire și strategie pentru munca în echipă, ținut de Jake Knapp la Londra. M-am întors acasă cu oboseală, două cărți de-ale sale, câteva produse de la shop-ul The School of Life și o agendă drăguță. M-am întors în țară și mi-am creat contul de Instagram. Am postat o serie de trei ilustrații zilnice, timp de o săptămână. Scopul acestora a fost exercițiul de design, la care s-a adăugat încăpățânarea de a găsi motive de recunoștință pentru lucrurile mărunte de zi cu zi. Le-am intitulat The Greatfulness Series. Le găsiți pe contul meu de instagram @zagrianemilia. Am continuat să lucrez la proiecte personale unde am experimentat cu simboluri și ilustrație.
În vara anului 2019 am început un internship pe UX, din dorința de a înțelege mai bine această latură a design-ului. Au fost trei luni intense de socializare, brainstorming, cunoștințe noi și bineînțeles, design. Din păcate, internship-ul nu s-a concretizat mai departe. După acesta, am început să intru mai mult în lumea freelancing-ului și să mă ocup de proiecte. Am creat identitatea vizuală pentru sora mea, atât pentru cabinetul de psihologie, unde se ocupă de psihoterapie, cât și pentru partea de training, care implică sesiuni de training organizate în străinătate. Branding-ul este marea mea dragoste și doresc să mă dezvolt în continuare pe acest domeniu. În curând, îmi voi reimagina identitatea vizuală și îmi voi crea un site mai cuprinzător cu lucrările mele.

Link Instagram, Link Behance




JÓZSEF VASS (Cluj-Napoca)
Foarte rar mă gândesc la ceea ce a fost, în general mă concentrez mai mult pe ceea ce va fi, dar dacă trebuie sa reflectez asupra anului care a trecut, din punct de vedere profesional, lucrul important pentru mine este că a fost un an plin de experimente, proiecte personale și cateva ilustraţii la portofoliu de care sunt mândru. La începutul anului 2019, am reuşit să mă mobilizez să imi creez site-ul, care trebuia făcut de ceva vreme. Fiind un illustrator mai mult de ilustraţie digitală, am vrut să experimentez şi cu ilustraţia tradiţională, aşa că mi-am creat un cont de Youtube unde să documentez acest proces. Am participat cu ilustraţile mele la prima ediţie Trasylvania Comic Con de la Cluj-Napoca, Cluj Design X-Max Edition şi Târgul de Crăciun din centrul Clujului. Pe partea de colaborare cu clienţii, a fost mai puţin stresant continuând colaborarea cu cei deja existenţi de câțiva ani şi cu care este tot timpul o plăcere să lucrez. Spre sfârşitul anului am început să ilustrez volumul doi al cărţii “Olguţa şi un bunic de milioane” scrisă de Alex Moldovan, care va fi publicată de către editura Arthur. Acum doar aştept sa fie cartea publicată şi sunt entuziasmat pentru proiectele care vor urma in acest nou an.

Partea I-a a acestui articol poate fi citită aici

loreta isac vasile alin adnan oana ispir maria constantinescu miruna popescu veronica neacsu zelmira szabo emilia zăgrian joszef vass guild report

Despre autor

Ciprian N. Isac
Ciprian este licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.