485 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Street Delivery, ediția cu numărul 13. (185 fotografii)

De Difuzor GF| 18 Iunie, 2018 | Categorie: arte scenice muzică teatru-dans | Vizualizări: 463

Street Delivery, evenimentul care deschide strada pentru oameni și o închide pentru mașini, ajunge la a treisprezecea ediție în București între 15 și 17 iunie și le propune locuitorilor capitalei o conversație onestă pe tema “Smart Cities?”.

Ce este, în fond, un “smart city”? Un oraș dominat de tehnologie sau unul în care oamenii aplică noile dezvoltări pentru o conviețuire mai plăcută? Un buzzword de marketing sau o direcție inevitabilă a marilor aglomerări urbane? Ne apropie oare noile tehnologii sau ne îndepărtează și mai mult, distrugând comunitatea? Un oraș “smart” își șterge trecutul pentru tot ce-i nou sau știe să aibă grijă de propria sa memorie și identitate?
Deschiderea oficială are loc vineri, 15 iunie, ora 19:00, pe covorul roșu din fața Cinema Patria, unul dintre cele trei cinematografe de pe Bulevardul Magheru închise din cauza riscului seismic și reactivat la Street Delivery într-un performance dedicat patrimoniului construit al Bucureștiului.


Anul acesta, Street Delivery activează un nou punct al orașului, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. În curtea interioară și sub porticul UAUIM se vor desfășura în weekendul 16-17 iunie ateliere de design, artă, DIY, modelaj, reciclare creativă și construcție de mobilier stradal. În planul pentru ediția din acest an era inclusă transformarea timp de două zile a străzii Edgar Quinet în zonă pietonală, între fântâna de la Universitate și Strada Academiei, însă procesul birocratic de obținere a avizelor pentru spațiu a împiedicat acest lucru. În acest context, echipa Street Delivery le propune bucureștenilor care parchează în spațiul dintre Universitatea de Arhitectură și Universitatea București să susțină evenimentul alegând să parcheze în alte spații în weekendul 16-17 iunie.

Fotografii din edițiile anterioare puteți găsi aici

Proiectul Grădini Posibile, inițiat de Asociația Calup și realizat în parteneriat cu Universitatea București, continuă și ediția aceasta cu workshopuri de grădinărit urban, atelierele de hamace, vopsitorie cu plante din grădină, “make your own salad”, proiecții și zone de relaxare în Grădina Universitarilor. În cadrul Street Delivery, Calup și colaboratorii săi propun o strategie pe termen lung de dezvoltare a acestui spațiu verde uitat din inima Bucureștiului
Poate cel mai cunoscut calcan acoperit cu graffiti din București, “Zidul Consacrării în Street Art” de pe strada Arthur Verona va fi pictat pentru prima oară de un (aproape) all girls crew format din Wanda Hutira & Graffetele. Garajul de vizavi va găzdui o pictură murală a artistului spaniol Kraser, realizată cu sprijinul Ambasadei Spaniei, iar zidul de deasupra librăriei Cărturești Verona va fi desenat pentru al treilea an de artistul Alexandru Ciubotariu într-o intervenție street art intitulată Pisica Pătrată pe acoperișul fierbinte. Pietonii cinefili sunt așteptați în zona Bisericii Anglicane la un cinematograf în aer liber care face retrospectiva scurtmetrajelor TIFF 2018, lângă Grădina Icoanei scena de muzică îi va găzdui peEyedrops, Vlaicu Golcea, Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut, printre mulți alții, iar lângă calcanul de pe Arthur Verona se vor auzi DJ-ii de la Vinyl, Rum, Tapas & Wine cu o selecție fină de muzici tropicale.

Programul celor trei zile Street Delivery cuprinde, în plus, ateliere pentru copii și adulți, tururi ghidate în Casa Mincu și o expoziție de concursuri ale Ordinului Arhitecților, petreceri de pietoni, soluții de transport alternativ, instalații și performance-uri artistice, proiecte ale societății civile, dans și inițiative pietonale din alte cartiere ale orașului. Prin Barometrul Curățeniei (creat de Curățenie Profi, care ne ajută să ținem strada lună), le arătăm cetățenilor smart că în „lanțul trofic” al reciclării primul pas este făcut de fiecare dintre noi prin colectarea selectivă a gunoiului din propria casă.


Text preluat de pe streetdelivery.ro
foto Graphic Front

street delivery carturesti oar

Despre autor

Difuzor GF
Material realizat în colaborare cu unul, sau mai mulți dintre prietenii sau partenerii noștri (Fundația Cărturești, One World Romania, Galeria Posibilă, Headsome Communications, Centrul Ceh, Radio Romania Cultural, Radio RFI, Muzeul Țăranului Român, Centrul Național al dansului, Nod Makerspace, Asociația Ephemair)