Care-i treaba cu cărțile bilingve? Sunt sau nu bune de ceva?
De-a lungul timpului mi-au ajuns pe masa de lucru multe cărți bilingve sau chiar trilingve.
Abordarea mea a reflectat în mare măsură vremurile în care eram. Potrivită înțelegerii mele în ce privește această tipologie de carte și în strânsă legătură cu cerințele și exigențele editorilor, redactorilor, autorilor, traducătorilor. Mai scurt: eram cam praf toți, acum 20 de ani. Fiecare făcea ce știa (și știa puțin), nu se prea lucra în echipă, totul ajungea la grafic designer care trebuia să le pună cap la cap.
Cred că momentul în care am început să-mi pun problema mai serios a fost după workshop-ul de graphic design cu Katja von Ruville, organizat de Ioana Gruenwald & Centrul de Carte German, la Sinaia, acum 15 ani. După acel atelier am înțeles că limbile în care se livrează conținutul, în cazul unei cărți, trebuie să curgă în paralel. Din mai multe motive. Asta mi-a complicat viața dar m-a și ținut permanent într-o stare de provocare, tensiune, imprevizibil, foarte reconfortantă pentru orice designer grafic (riguros, pasionat).
Aș fi putut să înșir mai jos, cu liniuțe, avantajele unei cărți bilingve, vă las însă să le extrageți singuri din părerilor prietenilor pe care i-am rugat să-mi spună un punct de vedere.
Eu le-am scris un mail scurt în care le spuneam că: "Una dintre grijile mele cele mai mari, în cazul unei cărți bilingve, este să fac ca materialul să curgă în paralel, pentru ca cele două limbi să poată fi comparate in permanență. Lucru care face dificilă paginarea pentru că traducerile sunt extrem de inegale. Româna e cu in jur de 15-20% mai lungă..."
Ei mi-au răspuns ce vedeți mai jos, lucruri pe care le-am intituit dar niciodată nu le-am avut foarte clar articulate.
ALEXANDRA BĂDICIOIU MATEI
– Care sunt avantajele cititorului in cazul unei cărți bilingve?
Oricât de bună ar fi traducerea unei cărți, ea nu va fi niciodată exactă. Se pierde nu doar sensul, uneori, dar si arhitectura frazei, frumusețea sintaxei. Pe de altă parte, traducerea aduce un univers nou. O carte bilingva iti ofera posibilitatea de a privi aceeași fereastră prin două perspective nuanțate. De a găsi straturi noi de înțelegere. (Și prin traducere, si prin original).
- Ce face valoroasă o carte bilingvă?
Există cititori, ca persoana de față, care își cumpără aceeși carte și în română și engleză. Uneori, din curiozitatea de a vedea cum a fost tradusă cartea, ce gust capătă în română. Alteori, din curiozitatea de a vedea cum a fost scrisă în original, cum a spus autorul, ce a spus de fapt, cum a aranjat cuvintele în ordinea lor exactă. Sunt unele fraze la care te întorci: le cauți frumusețea în mai multe limbi.
O carte bilingvă îmbogățește textul. Îi oferă cititorului un exercițiu satisfăcător. Aceea de detectiv lingvistic .
Bonus: pentru plăcerea personală sau chiar pentru articolul pe care îl scrii, recomand analiza lui Borges asupra primelor traduceri în Europa (engleza, franceză) O mie și una de nopți. Un adevărat festin. Povestește și cum s-a ajuns la noaptea aceea in plus
ANCA CHIMOIU
1. Avantajul este foarte clar, zic eu: nu doar că cititorul poate compara traducerea cu originalul, dar parcă fiecare variantă o pune mai bine în valoare pe cealaltă. În mod paradoxal, o traducere foarte bună poate pune și originalul într-o lumină nouă, fără să se îndepărteze de spiritul lui. Iar când e vorba de limbi atât de diferite, pentru cititorul bilingv e chiar o binecuvântare să aibă acces simultan la ambele texte. Știm bine că există cărți clasice celebre la care traducătorul contează la fel de mult ca autorul, adică e citat alături de autor la fiecare referință critică, tocmai pentru că uneori apar diferențe foarte mari între traduceri. O traducere nouă poate să fie destul de îndepărtată de cele anterioare - și nu doar pentru că se folosește varianta contemporană a limbii române, ci pentru că fiecare traducător vine cu o nouă perspectivă asupra textului tradus, chiar și atunci când e foarte profi - sau mai ales atunci.
2. O ediție bilingvă e valoroasă tocmai pentru că e bilingvă, scuzați redundanța formulârii, dar ăsta e adevărul. Altfel ar fi doar o traducere - sau o altă traducere. Cum nu știu despre ce fel de carte vorbești, mi-e destul de greu să dezvolt mai mult, dar în mare cam asta e părerea mea.
TONI CHIRA
Dragă Ciprian,
Știi, am stat să studiez problema pe care mi-ai pus-o, m-am gândit nițel la propriile experiențe și mi-am dat seama că aș fi puțin impostor dacă aș veni eu cu răspunsurile. Adică nu cred că aș putea să trec pragul acela de lucruri evidente, precum faptul că instituția care publică o asemenea carte poate să se adreseze unui public mai larg cu costuri mai mici sau că cititorul, că doar de el mă întrebai, are acces la textul sursă mult mai ușor. Cât despre ce face valoroasă o carte bilingvă... Măi, am lucrat și eu, ca redactor, câteva și nu am crezut niciodată că faptul că ar fi bilingvă ar fi un nu știu ce plus. Mă gândesc acum la antologia lui Kavafis care e bilingvă, unde pagina in limba greacă, cu alfabet grecesc, stă lângă pagina românească, cu alfabet latin. Să nu-mi spună mie cineva că s-a găsit filologul care să geamă de extaz când a văzut asta. Sigur, există excepții, situații, momente reale în care, nu știu, o asemenea carte poate să devină, în mâinile cuiva inteligent, un adevărat manual. Dar însă totuși. (Sau uite, dacă îmi permiți, o idee: să fie totul atât de clar, ăsta e cuvântul care mi-a venit, nu știu dacă e cel mai potrivit, încât să îți vină să folosești cartea aceea ca pe un manual oricine ar fi. Cică Lucescu așa a învățat franceza.)
Astea e cumva părerea mea din scurt.
Mă repet, însă, am așa un sentiment de impostură....
EUGEN CIURTIN
Dragă Ciprian,
Ce întrebi tu mă duce direct cu gândul la ceea ce clasiciștii numesc iuxte
Clasiciștii ăștia sunt făpturi foarte geloase: elimină de-a dreptul alte Antichități, precum cele indiene. Dar tu, care ai lucrat grafica la Gheranda bunului Vlad, tu știi!
așa arată un bilingv luat fir cu fir, în altă așezare. Așa se cuvine pentru a acoperi distanța. Sute de ani, mii de ani, diferențele majore dintre culturi, care culturi au crescut și au atins un prezent - care e al nostru - fără a trăi în vederea celeilalte. Exact așa cum sunt oamenii înainte să se cunoască fie și puțin. Și aici intervine iuxta, bilingvul: o apropiere. Ea arată mult mai bine decât o traducere: pentru că nu e doar raportul unuia despre amândoi. Ci sunt amândoi, în oglindă. Un privilegiu. Și da, funcționează sau ar trebui să - inclusiv pentru texte contemporane pentru comunități care își trăiesc separat sau și separat limbile și identitatea. Sunt binevenite. Este oarecum un lux, la indigențele noastre editoriale generale, vechi și azi acute: dar merită.
Europa e cea mai apropiată carte pe atâtea zeci de coloane de limbi diferite. Și ceva ne ține împreună - e în fond al doilea continent care a descoperit tiparnița! (după China buddhistă, firește, sec. IX). Merită în orice privință: cititorul are la îndemână:
- stranietatea, dacă nu știe o boabă din cealaltă limbă. Trebuie să fim expuși la stranietatea altei limbi necunoscute și apropiate totuși tocmai pentru că suntem populați de prea multe certitudini și ni se pare că traducerile sunt suficiente. Nu sunt: ideal e să fii tu traducătorul, să știi amândouă, amântreiele limbi.
- familiarizarea: poate știe câte ceva, și tot îi folosește, pentru că are oglindă.
- dubla identitate: se simte hrănit pe toate părțile, ca orice român sau ungur democrat din România contemporană. Merită+.
Articol în lucru
Despre autor
