Bizanțul sovietic iudaic: Text și imagine sau de ce iubesc ilustrația de carte. Un material de Vasile Ernu

Text și cultură protestantă

Vin dintr-o cultură protestantă și iudaică a relației cu textul. Adică totul e text. Sunt educat de mic să lucrez cu textul: să-l citesc, să-l contextualizez și interpretez. Textul pentru mine este primordial și esențial. Așa am fost educat. Cultura vizuală a venit mult mai târziu: ea a venit după textul scris și notele muzicale.
 

Icoană și imagine bizantină
Pentru cultura protestantă și iudaică imaginea în acceptul ei religios este interzisă. Pereții sunt albi în bisericile protestate. Acolo icoana este un verset biblic scris pe perete. Atât. În rest totul e alb.
Primul meu șoc a fost când mergeam la vecinii mei pravoslavnici care era majoritari în sudul Basarabiei prin Bugeac. Acolo am văzut o icoană din care mă privea un bărbos foarte insistent: m-a speriat foarte tare. Avea și candelă care-l făcea viu. Icoanele ortodoxe mult timp mă speriau. Când am intrat prima oară într-o biserică ortodoxă am rămas șocat de imagini. Nu mai văzusem așa ceva: era un contrast teribil între imaginea bizantină foarte încărcate de chipuri și peretele alb al bisericilor protestante. Asta a început să mă transforme mult: imaginea interzisă devine teribil de atractivă. A început să mă atragă – imaginea bizantină slavă are o forță de fascinație și teamă, de curiozitate și mister. A fost primul declic.

Carte și imagine sau influența sovietică
Sunt crescut cu producția de carte sovietică. La început cea de copii în care era destul de bine proporționată relația dintre imagine și text. Calitatea textului și imaginii, privind dinspre maturitate, erau destul de bune. Și calitatea tiparului. Asta contează pentru gusturile care se formează în mintea unui copil.
Citeam enorm de mult când eram copil. Am trecut foarte repede la cartea ”mare” pentru copii mai mari și spre adolescență. Chiar și această carte, chiar dacă avea imagine mai puțină, păstra inclusă în text imaginea. Ea era peste tot chiar dacă mai rar.
Citeam, citeam și deodată ca o oază de odihnă venea imaginea. Adoram aceste cărți ”mari” cu imagini puține dar necesare. Le citeam în așteptarea descoperirii unei noi imagini.
Calitatea lor era foarte bună. A propos: s-a întâmplat un fenomen pervers în URSS. Din cauza cenzurii mulți dintre scriitorii și pictorii sovietici ca să nu se riște s-au refugiat în literatura pentru copii. De exemplu celebrul Nikolai Nosov autorul nemuritorului Habarnam a fost un autor de ”cărți pentru oameni mari” dar s-a refugiat din cauza cenzurii în zona de carte pentru copii. Și a ieșit ceva genial. Așa cum un geniu artistic precum Ilia Kabakov a ilustrat foarte multe cărți pentru copii – ca să scape de cenzură și compromisuri. Cum? Munca la o carte pentru copii îți permitea să trăiești un an doi din ea și să lucrezi paralel la ”opera matură”. Cartea pentru copii era un refugiu financiar și politic excelent.
Toate aceste lucruri lăsau urme: lăsau în urmă niște cărți pentru copii geniale.

Desen animat și linia iudaică
Am fost marcat profund de desenul animat sovietic. Pot povesti și analiza la nesfârșit aceste imagini. Desenul animat sovietic are câteva elemente fundamentale: este un produs anti-piață în contratimp cu imaginarul comercial (dar de foarte bună calitate) cum ar fi Disney pe care-l iubesc dar îmi este străin. Care sunt diferențele esențiale – felul de a curge tipul și finalitatea poveștii care nu are un scop pragmatic ci unul fie de fabulă, fie aproape metafizic. Desenele animate sovietice sunt atât pentru copii cât și pentru oameni mari, destul de triste și melancolice. Cu o obsesie pentru prietenie.
Mai sunt câteva componente. Are o influență mare a imaginarului vizual rusesc combinat cu un imaginar narativ al școlii iudaice. De ce? Mulți din marii animatori sovietici sunt evrei ruși de origine.
”Linia iudaica” de la Ciukovski (părintele literaturii sovietice pentru copii / evreu rus/ la finalul vieții face Talmudul povestit copiilor sovietici ) până la Norstein (unul din oamenii cheie a desenului animat sovietic / evreu rus / Ariciul în Ceață și Povestea poveștilor) sunt autori de reflecție rusă și laici chiar dacă au origini iudaice. Sunt acei ”evrei sovietici/ruși” care au o lungă istorie destul de complicată dar care nu se mai exprimă decât în rusă. Conexiunea lor la ”lumea iudaică” devine marginală însă lasă urme destul de ”stranii”.

În povestea asta ”cu noul imaginar al copiilor” mai joacă un rol important și ”noii factori de producție și selecție de cadre”. Adică în acest domeniu se refugiază enorm de multă lume de foarte bună calitate. De ce? Fie din cauza fricii de cenzură, fie din cauza nevoii de stabilitate financiară (se lucra ușor pe mulți bani), fie din cauza riscurilor minime în raport cu puterea. Adică aici aveai autori/desenatori foarte talentați care nu au vrut să riște în ”lumea celor mari” și au fugit ”la copii”. Brusc ai echipe de oameni cu resurse multe, timp imens, talent cât carul și ultra-intelectuali. Rezultatul este incredibil iar imaginarul devine metafizic, complicat, trist, sofisticat etc.

Ceburașka (nici animal, nici jucărie) și Ariciul în ceață (care merge spre nicăieri) sunt un soi de ”icoane” al acestui tip de imaginar nou de după 60: complicat, sofisticat, trist, metafizic și decadent. Aici apare și Crocodilul Ghena – prietenul lui Ceburașka. Cine e părintele lui Cheburașka și a crocodilului Ghena? Genialul desenator & animator Leonid (Isrel) Aronovici Shvartsman. Ariciul este însă marca lui Norstein.
 
Și asta nu are cum să nu lase urme în mințile copiilor. Este un imaginar radical opus celui Disney. Însă puțină lume știe că Disney a stat la baza desenului animat sovietic. Dar unde s-a ajuns? Asta e o genealogie fascinantă a mutațiilor. Dar cine mai are timp de astfel de lucruri?
 
Atenție: desenul animat sovietic este strâns înrudit cu literatura pentru copii și ilustrația de carte. Mai toți eroii din animație sunt mai întâi eroi de carte.


 
Eu și cărțile mele
Așa că eu am decis ca în cărțile mele să am desen, imagine. Inițial nu am avut desen în carte. La Născut în URSS nu am văzut în carte imagine dar am avut un sit dedicat care să ilustreze ceea ce vorbesc eu acolo: desen, animație, muzică. Acesta a fost conceptul. Păcat că nu am pus imagine. Poate la o reeditare viitoare fac și acest lucru. Am decis că de acum încolo să folosesc desen sau fotografie. Rămân adeptul școlii sovietice de ilustrație de carte.
În ultimele patru cărți însă am lucrat cu imagine: fotografie sau ilustrație. Toată Mica trilogie a marginalilor – Sectanții, Bandiții, Izgoniții – are fotografie sau ilustrație de Laurențiu Midvichi.
Ultima mea carte, Sălbaticii copii dingo, este ilustrată de cunoscutul pictor Roman Tolici.
De ce Tolici? Mai întâi pentru că-mi place mult cum lucrează. E foarte talentat. Al doilea rând pentru că e inteligent: pentru mine e un element important. Și nu în ultimul rând pentru că avem o istorie comună, cu experiențe comune. Iar cum cartea mea este despre adolescența trăită în Chișinău la finele descompunerii Imperiului atunci am ținut să fiu mai ușor înțeles. Nu mi-a fost greu să explic ce fac pentru că și el a trăit acolo și a avut experiențe similare. Așa că mi-a fost foarte ușor să lucrez cu el. Rezultatele se văd: 23 de desene, inclusiv coperta, însoțesc toate capitolele cărții.
Am încercat și carte pentru copii cu inegalabila Vero Neacșu. Iar în camera lui Sașa am pe perete ceva fascinant desenat de sclipitoarea Cristiana Radu. Dar e o altă discuție



Ilustrații Roman Tolici

Dacă ți-a plăcut acest articol, donează 1Eu redacției Graphic Front, ajută-ne să continuăm.