504 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

700€ pentru cea mai bună reprezentare vizuală a Cehiei

De Difuzor GF| 08 Noiembrie, 2018 | Categorie: competiții | Vizualizări: 79

OPEN CALL FOR ARTISTS, CzechImage? Czech our country out!

Cum se vede Cehia prin ochii tinerilor artişti?

  • 700€ pentru cea mai bună reprezentare vizuală a Cehiei
  • După 100 de ani de prietenie între Cehia şi România, dăm un refresh imaginii acestei relaţii
  • Open call-ul este deschis tuturor tinerilor artişti, indiferent  de experienţă
Centrul Ceh lansează un open call pentru competiţia de postere CzechImage, adresată tinerilor artişti vizuali din România. Vrem să aflăm cum se vede Cehia prin ochii lor, cum percep această ţară şi ce le trece prin minte când aud cuvintele magice „Republica Cehă”. Call-ul este deschis între 29 octombrie – 25 noiembrie 2018 iar premiul cel mare este de 700€!

Proiectul CzechImage face parte dintr-o serie mai largă de evenimente organizate de Centrele Cehe cu ocazia centenarului Cehiei și scopul său este de a afla cum percepe tânăra generație Republica Cehă şi care este imaginea lor asupra acestei ţări. După ce studenţii de la secţia de graphic design a Universităţii din Plzeň au luat parte la această competiţie, acum este rândul românilor să participe la concurs!

Premiile puse în joc sunt următoarele:

Locul 1: 700€
Locul 2: un city break la Praga (bilete de avion şi cazare)
Locul 3: un voucher de 300€ la primul magazin fizic Koh-i-Noor Hardtmuth, proaspăt deschis pe C. A. Rosetti 15 şi care este cel mai mare distribuitor de materiale şi ustensile artistice.
Menţiune specială: un pachet surpriză cu publicaţii şi cărţi de cultură vizuală şi graphic design, oferit de librăria PUNCH (
www.p-u-n-c-h.ro)

 
În plus, lucrările câştigătoare vor fi expuse atât în Cehia, cât şi în România, la Centrul Ceh.
 
Competiţia se adresează tinerilor de până în 35 de ani, studiul în domeniul artelor nu este obligatoriu, iar tehnica folosită pentru a reprezenta imaginea asupra Cehiei poate varia între grafică, ilustraţie, typography, colaj sau orice formă vizuală ce poate fi încadrată într-un poster şi reprezintă o imagine personală asupra Republicii Cehe. Aplicaţiile trebuie să aibă formatul 50x70cm, PDF şi minimum 300 dpi.
CzechImage nu este doar o competiţie, ci şi o reactualizare a cunoştinţelor noastre asupra asupra relaţiilor dintre cele două ţări, România şi Cehia. Contextul în care se găsesc anul acesta, sărbătorind fiecare 100 de ani de la imporantele evenimente din 1918, oferă un pretext potrivit pentru a celebra împreună, ca naţiuni, într-un mod diferit. Vrem să vedem cum arată această ţară prietenă în ochii tinerilor din România, printr-o reprezentare artistică. Indiferent de experienţă sau backround, aşteptăm înscrierile lor, completând formularul din
acest link.  

Juriul este format din profesionişti în domeniu: Frantisek Zachoval, directorul Centrului Ceh, ilustratoarea Ioana Şopov şi graphic designerul Andrei Grosu.
Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 28 noiembrie.
 


Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti, dar şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.
 

 

Centrul Ceh afis

Despre autor

Difuzor GF
Material furnizat de prietenii sau partenerii noștri (Fundația Cărturești, One World Romania, Galeria Posibilă, Headsome Communications, Centrul Ceh, Muzeul Țăranului Român, Centrul Național al dansului, Nod Makerspace, Asociația Ephemair) sau provenind din preluări /traduceri din Wikipedia, YouTube, arhiva Graphic Front, biblioteca Atelierului de grafică, sau alte surse. (menționate de fiecare dată la sfârșitul articolului)
Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa atelier@atelieruldegrafica.ro