Cele mai bune momente au loc atunci când nu se întâmplă nimic - Interviu cu John Bang Carlsen
Graphic Front Sunteți cunoscut ca documentarist, dar și ca un reinventator al realității. Ca documentarist, ce documentați mai exact?
JBC Mai precis, documentez toată lumea, tot ceea ce îmi apare în fața ochilor, îmi trece prin ochi, în creier sau în chestia asta din interior, craniul meu, unde sunt doar eu cu mine și unde mă duc să mă regăsesc. Ca producător și regizor de filme iau felul în care obiectele care se află în exterior, lumea exterioară se reflectă în mine, și ce se întâmplă acolo dau înapoi afară în lume. Asta proiectez și de asta spun că nu am de-a face cu ceea ce oamenii numesc, ca noțiune - adevăr; dacă nu e adevăr, e cel puțin o formă de onestitate. Bineînțeles, încerc să fiu cât pot de sincer despre modul în care percep lumea și ceea ce-mi face mie lumea. Eu pot numai spera ca noi să avem niște sentimente autentice în ceea ce privește viața, iar lucrul ăsta se întâmplă câteodată atât de frumos atunci când ne îndrăgostim, sau atunci când recunoaștem dintr-o dată ceva în necunoscut, așa cum mi se întâmplă de exemplu atunci când îmi găsesc locațiile pentru filmare.
În Africa de Sud am ajuns într-un loc, cu oameni și vegetație, și, deși nu mai fusesem niciodată acolo, m-am simțit ca acasă, pentru că acel loc făcea parte în același timp din ținutul meu mental, din peisajul meu mental.
Intelectualii și oamenii care dețin puterea au toți un țel comun: vor să așeze lumea în categorii. Vor să pună totul în sertare pentru că asta le simplifică lucrurile, le e mai ușor atunci când merg la universități pentru că găsesc un departament pentru asta, altul pentru aia iar oamenii-putere pot spune: ăsta e sertarul ăla, ăsta e alt sertar. Dar toată treaba asta e să accepți că viața e ca un material curgător care deține controlul un moment, iar în următorul îl pierde.
Graphic Front Sunt dirijori care spun că muzica se întâmplă numai în concerte. În dramaturgie - piesa de teatru, teatrul ca noțiune se întâmplă numai cât timp actorii sunt pe scenă și publicul în sală. Când se întâmplă un film?
JBC Am o anumită duplicitate în ceea ce privește aspectul acesta, pentru că nu mă gândesc la public atunci când fac filme. De fapt, cred că cele mai bune filme pe care le-am făcut nu au ținut cont deloc de public. Dar mi se întâmplă să am parte de momente deosebite în care văd că ating pe cineva. Că filmele mele prind viață în fața cuiva pe care nu-l cunosc, a cărui limbă sau existență îmi sunt complet străine. Bineînțeles că e un moment remarcabil, ca atunci când faci cunoștință cu cineva nou, sau te întâlnești cu un prieten, sau te îndrăgostești. E fantastic. Când se întâmplă arta? Nu cred că poți avea răspunsul la această întrebare într-o singură... desigur, se întâmplă când ceea ce faci tu are un public, când cineva e cu adevărat atins de munca ta - asta-i arta. Dar pentru mine e artă și atunci când, de fapt, o fac.
Graphic Front Faceți filme de lung metraj, dar sunteți și scriitor. Cum decideți care poveste va fi transpusă în documentar, film de lung metraj sau roman, sau doar în memoria dvs.? Aveți povești diferite, dar cum faceți alegerea, care merge unde?
JBC Dacă aș putea, desigur că... (râde) dar sunt doar un omuleț, trebuie să mă lupt pentru finanțări tot timpul; ești condiționat de acei tipi pe care uneori îi respecți, alteori nu, dar, orice s-ar întâmpla, depinzi de ei pentru a face filme. Știți, depind de ei, dar eu de fapt filmez tot timpul, am și firma mea, propriul echipament, trag duble, e ca la fotbal și lucrez uneori ca un fotbalist.
Următorul meu proiect, dacă primesc banii pentru el, e un lung metraj. Nu eu sunt autorul - e o poveste scrisă de o femeie mai degrabă tânără, un roman foarte foarte bun unde nu se întâmplă nimic: trei femei trăiesc într-un oraș mic de provincie și încep să aibă probleme, lucruri de genul ăsta. O poveste foarte banală dar care mă impulsionează și-mi place, are un dialog fantastic, îl iubesc, iar povestea ar putea fi povestea mea pentru că, dacă vă uitați la filmele mele cele mai bune - luați de exemplu Before the Guests Arrive (1986), cel scurt pe care l-ați văzut (în cadrul festivalului One World Romania, 2013, n.tr.) - o să vedeți, sau cel puțin asta cred eu, că găsiți cele mai bune momente în el atunci când nu se întâmplă nimic. Atunci începe mintea mea să trăiască cu adevărat, să se însuflețească. Cred că e foarte interesant să vezi cum prind viață cu adevărat oamenii. Suntem aici pentru o perioadă scurtă de timp și trebuie să încercăm să găsim o sfoară, chiar o sfoară cu un anume înțeles, - sigur, ne putem ascunde: în a avea copii, în a face ceea ce se așteaptă să facă animalele pentru un timp, dar trebuie să găsim un înțeles mai presus de atât. Iar această poveste foarte tăcută are acel tip de narare care mă inspiră. Bineînțeles că e un tip de poveste care incită și emoționează femeile, dar atunci când lumea e prea zgomotoasă și prea plină de acțiune eu unul mor ca povestitor. Când am ieșit din facultatea de film, toată lumea voia să facă lung metraje, filme de suspans, dar mie puțin îmi păsa de cine omoară pe cine, cred că filmele astea sunt extrem de plictisitoare. Soția mea e extrem de obsedată de acest gen de filme, asta e probabil cea mai mare problemă în America, și la televizor la fel, adoră chestiile cu suspans, eu pur și simplu nu pot, n-au făcut niciodată parte din lumea mea.
Graphic Front Vă uitați la filmele dvs. din punct de vedere subiectiv, dar cum vă uitați la publicul dvs.? Țineți aceste cursuri (masterclasses) peste tot în lume, vedeți reacția a atâția oameni din diferite locuri, privind aceleași filme - toți se uită la același film. Cum reacționează acești oameni, atât de diferiți, la filmele dvs.?
JBC Ăsta e cu adevărat meritul și sprijinul Națiunilor Unite. De pildă, în Danemarca, avem un liceu foarte bun pentru producători și regizori de filme, unde se țin cursuri de câte opt luni, finanțate cu totul de Uniunea Europeană, unde vin oameni din toată lumea; câteodată predau acolo și le arăt filmele mele - e un loc interesant unde îți poți prezenta filmele pentru că ai de-a face cu un public foarte eterogen. Dacă știu că există vreun moment în care nu am fost sincer, sau am fost neglijent sau banal, acolo se află toți tipii, nu contează de unde sunt, eu simt asta, nu? Desigur, filmele mele n-au substrat politic, nu fac chestii politice, pentru că dacă aș face aș încerca să exprim punctele alea de vedere. Așa că foarte rar primesc reacția pe care majoritatea regizorilor de documentare o primesc, în sensul în care oamenii ar fi pro sau contra a ceea ce fac.
Graphic Front Venind vorba de stilul dvs., ne-ați vorbit la cursuri despre stage reality. Ne puteți spune mai multe despre asta? Vreau să spun, regula documentarului este ca tu, cel care faci filmul, să nu intervii în realitate, să nu scrii dialoguri - dar nu țineți cont de regulile acestea.
JBC Nu, nu țin cont de ele. Una dintre credințele mele cele mai profunde este că nu există de fapt realitate, nu? Desigur, poți să sui o cameră de filmat, să o pui acolo sus și să privești în jos prin ea, dar nu poți spune neapărat că ajungi să o cunoști cu adevărat, poți doar să observi zona în care te afli. În aceeași termeni, poți spune că și realitatea poartă o mască, tu poți vedea doar partea artistică a ceva, ceea ce ei numesc cinema observațional, care nu e genul meu de film. Cred că dacă încerci să faci artă, artă înțeleasă în sensul în care încerci să portretizezi sentimente, emoții, trebuie să manipulezi, și, de aceea, trebuie să devii vulnerabil, tu ca regizor trebuie să încerci să devii vulnerabil.
Graphic Front Vulnerabil în ce sens?
JBC Vulnerabil în sensul în care... eu intru în lumea lor, încep să le modelez, să le manipulez lumea, și, dacă dau greș, sunt un idiot, nu? Sunt un tip murdar, un violator, cumva. Trebuie să vorbesc puțin despre cum am crescut. Cum am crescut, probabil ca și voi, în stilul acesta patern, unde toți bărbații, toți adulții erau tipi înțelepți care vorbeau, și vorbeau, și vorbeau, și niciodată nu ajungeai să treci de vorbăria lor prostească, vorbind, și vorbind, și vorbind... Primul lucru pe care l-am făcut a fost să scap de acei tipi tâmpiți și vorbăreți. Pentru că nu se foloseau de cuvinte ca să spună ceva, ci se foloseau de cuvinte ca să se ascundă în spatele cuvintelor. Să-și ascundă îndoiala, propria tendință de manipulare, să ascundă tot în spatele acelui înveliș foarte formal și vorbăreț. Mi-am impus o regulă de lucru, să fiu foarte precis cu fiecare minut al filmărilor mele, și asta din două motive. Desigur, primul motiv este că voi încerca să fiu pe cât de onest posibil pot, despre impresiile mele, deoarece cred că numai onestitatea comunică - cu cât ești mai sincer, cu atât comunici mai bine. Alt lucru este să fii foarte precis, ca mine; de exemplu, în Before the Guests Arrive, și de asemenea în filmul irlandez, It's Now or Never (1996), sau ca în filmul din seara asta, Addicted to Solitude - care vorbește despre solitudine și în care mă aflu în fața camerei de filmat, unde particip la viețile acelor oameni care se află în viața mea. Chiar în fața camerei, și, prin urmare, devin fragil. Pentru mine, realitatea de pe scenă este singura cale, calea mea și modul preferat în care abordez lumea în care mă aflu - fie că e vorba de lumea în care sunt, lumea care se compune din 80% realitate și 20% vis sau 30% realitate și 70% vis. Poate că nu știu de fapt, dar singurul lucru de care sunt sigur este că fac parte din lume, nu?
Graphic Front Despre felul în care se schimbă senzația pe care o avem despre timp, cum s-a schimbat pentru dvs. timpul în toată această perioadă în care ați lucrat cu filmele?
JBC Conduceam în Utah și deodată mi s-a năzărit că atunci când te afli într-o mașină, ești acolo și conduci pe acele autostrăzi plicticoase pe care le tot vezi, și în fața ta, și în oglinda retrovizoare, tu de fapt vezi lumea acolo. Mi s-a părut, un lucru care e de fapt foarte evident, dar când te uiți acolo, ceea ce vezi e că viitorul se schimbă în trecut. Trecutul e de asemenea mereu în schimbare, trecutul tău individual, felul în care îți citești trecutul va fi un element cu pondere în filmul de care vorbeam; pentru că am acest material enorm, și pentru că trebuie să prezint toți acei ani. Cred că e o scenă extrem de interesantă, cea în care se vorbește despre procesul de îmbătrânire. Sensul pe care-l dai timpului devine mai liberal, cunoști lucruri, că ceva ce ți s-a întâmplat atunci când aveai zece ani ar putea să fie de fapt mult, mult mai important pentru tine în prezent decât ceea ce ți s-a întâmplat ieri.
Graphic Front Sunteți un producător/regizor de film minimalist, doriți ca puține lucruri să se întâmple în filmele dvs., aveți o abordare deci minimalistă asupra realității, totuși, filmul dvs. preferat este Pe aripile vântului, de Victor Fleming, o super producție, o ficțiune opulentă.
JBC Da, totuși, nu văd nimic ciudat în asta, pentru că, așa cum am spus, am propria mea metodă de lucru; și încă admir maeștrii clasici - Dickens este primul autor pe care l-am citit, îl iubesc pe Dickens. Problema mea cu filmele de lung metraj este că - urmărind multe alte lung metraje - de fapt eu nu cred în personaje. Văd actori acolo, nu oameni. Și mereu mă gândesc: acum el se duce, acum are în mână o cafea colorată, o, trebuie să mai tragă scena asta încă o dată și așa mai departe. Când văd teatru pe scenă, mi se întâmplă același lucru. Dacă aș scrie pentru teatru, aș face o piesă în care ai vedea ceea ce așezi pe scenă și ce se întâmplă când personajele se duc în spatele ei, așteptând următoarea intrare - ăsta ar fi instinctul meu. Îmi place să proiectez lumea și să văd cum, deodată, se prăbușește, se destramă și iluzia se oprește și devine altceva - cred că asta este extrem de important.
Graphic Front Mulțumim mult, a fost foarte interesant.
Interviu realizat de Maria Balabaș și Tudor Mureșanu
Traducere și adaptare Andrea Nastac
foto Maria Balabaș
Despre autor
Graphic Front semnează articolele care nu pot fi atribuite neapărat unei persoane din atelierul nostru. Asta înseamnă, fie că sunt lucrate de cineva de la noi, fie că e un material preluat de la invitații sau colaboratorii noștri.
Articole asemănătoare
Scrie un comentariu
Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.
anulează reply
0 comentarii