Frânturi de comunism + ce s-a schimbat începând cu 1989.
ADELA DAN Frânturile mele de comunism:
- bunică-mea care se ducea la coadă la carne în creierii nopții și tot ea, care în orice conversație rostea cuvântul ”carne” în șoaptă, cu frică
- vecina care era șefă de aprozar și care ne ruga să-i ”găzduim” pungile cu carne în congelatorul nostru gol
- tonele de cărți în care mă refugiam, împrumutate de la bibliotecă până în punctul în care bibliotecara a ridicat din umeri și a zis că nu mai are ce să-mi dea, le-am citit pe toate -coada la ouă de un Paște, când m-a trântit lumea la pământ, copil fiind
- florile de gheață cu care mă trezeam dimineața pe geam - în interiorul camerei
- mirosul înțepător de gaz ars la aragaz ca să ne încălzim puțin
- controalele ginecologice inopinante la servici - lucram la Banca Națională - practic veneau și ziceau stop muncă, toate femeile la control la Colțea. Ideea era să te prindă dacă erai însărcinată și să te ia în evidență să nu poți avorta (clandestin, evident), să nu ai sterilet (artizanal, evident) și să nu fi avortat de curând (ilegal, evident)
- salamul de vară odios care ne-a explodat în cuptor când mama, încercând să-l facă mai bun, l-a pus ”la uscat”
- mama care în ziua salariului împărțea banii pe marginea patului - cât la întreținere, cât la lumină...
- prima pereche de blugi (românești, evident, că eram suverani) care efectiv nu puteau fi purtați de cât de scorțoși și plini de așchii lemnoase erau -când am căzut dintr-un autobuz în mers (că mergeau cu oameni pe scară, atât de aglomerate erau)
- când trebuia să ajung la meditații și să urc in beznă totala până la etajul 6 că se luase curentul în bloc
- când am fost într-o tabără de creație la Câmpulung și cântam colinde în șoaptă să nu ne raporteze activistul de partid
- când mă îmbrăcam pentru școală la 6 dimineața în bucătăria cu miros înțepător de gaz, încălzită înainte de bunica -pisicile pe care le aduceam și pe care mi le arunca pentru că, efectiv, nu aveam ce să le dăm de mâncare- Motocel, Amelie, Buratino și încă una albă și ceacâră pe care nu mai știu cum o chema
- vecinul colonel de securitate care ne-a rugat să-i găzduim canișul câteva zile și care ne-a lăsat pentru el unt și salam de sibiu că asta mânca potaia
- covrigii sau pâinea cu zahăr și cu ceai de sunătoare la micul dejun - bananele verzi puse pe dulap să se coacă, văzute, oricum, de circa două ori toată copilăria mea
- plimbările lungi cu bunicul - de la el am luat această plăcere să merg pe jos
- secretara de partid de la Banca Națională, doamna Miu, care pe 21 decembrie făcea liste cu cei care întârziaseră la muncă, suspectați direct că ar fi participat la proteste -mirosul ușor înțepător de gălbiori pe care-i culegeam în pădure, la Priseaca și din care făcea bunică-mea ciulama
- sarafanul de școală înnădit la poale -petrecerea de aniversare la care ascultam toți Europa Liberă, pe 16 decembrie
ANA MARIA CODESCU
Toate cozile alea, lui fratimiu i-au degerat picioarele stand la una, pentru un borcan obosit de dulceata. Faptul că mă duceam la țară cu câte 10 pâini, proaspete tari cum se găseau, ca acolo nici pâine nu era, apoi luam casele de pe ulită la rând și le dădeam vecinilor/rudelor câte o pâine. Faptul ca mama pastrase lumânările de la botez ca sa le aprindă cand era pană de curent si se supara pe mine că citeam la lumina lor. Vecinul mereu mort de beat caruia nimeni nu ii zicea nimic și despre care mama mi-a zis in șoaptă ca nevasta i-a murit de la un "avort" (nu știam ce este). Desenele animate de la 6 seara la care adormea fratimiu mereu, erau 10 minute, nu mai stiu daca zilnic. Bancurile pe care nu aveam voie sa le zicem. Banane nu am vazut niciodata in primii mei 10 ani.
CARMEN PARASCHIVESCU - ce am cîștigat atunci, imediat:
"Am vrut inițial să îmi redistribui o postare mai veche în care ziceam că pentru a arăta respect față de cei care au murit la revoluția din '89 trebuie să recunoaștem ceea ce s-a schimbat de atunci și pînă acum și faptul că schimbarea în bine continuă. Iar cei care spun altfel aberează. Dar apoi m-am gîndit că și mai bine e să scriu o postare nouă cu cîteva dintre lucrurile pentru care consider că sacrificiul lor nu a fost inutil. Să ne aducem aminte de ei și să le mulțumim pentru ceea ce am cîștigat atunci, imediat:
- am avut libertatea cuvîntului și a rămas pînă în ziua de azi. Cu toții am vrut-o, cu greu ne puteam imagina că am putea vorbi cu voce tare, în absolut orice mediu despre ceea ce gîndim; - au dispărut foamea, frigul, întunericul. Magazinele au scos ce aveau prin depozite, termoficările furnizau destul agent termic ca să fie cald în case, furnizau apă caldă, nu se mai oprea curentul electric;
- am avut acces la multă informație. Au fost tipărite cărți, sute, mii de cărți celebre din literatura universală pe care nu le citiserăm pentru că erau doar puține exemplare în cîteva biblioteci sau în cîteva case, niciodată nu avuseserăm suficiente cărți de citit. Au apărut variante necenzurate ale cărților unor autori români. Au apărut reviste de toate felurile, au ajuns reviste din afară. Au apărut emisiuni la televizor, pentru încă cîțiva ani tot o singură televiziune, dar cu emisiuni de data asta urmăribile și cu program mai lung. La început au fost emisii non-stop. La radio au apărut emisiuni cu muzică de toate felurile, multă spre total muzică străină de care nu mai avusesem pe posturile de radio de mai mult de 5 ani;
- am avut posibilitatea să ieșim din țară, cei care aveau pe cineva rămas pe afară au avut posibilitatea să își reîntregească familiile. Celorlalți nu li s-au mai pus restricții din țară, limita era totuși obținerea vizelor pentru țara unde voiai să ajungi;
- s-au putut face afaceri, firme private, să decizi să muncești pentru tine; - am putut să facem politică... a dispărut partidul unic care se numea comunist și o bună perioadă nu a mai fost voie să se numească așa vreun partid; - a fost împușcat Ceaușescu și odioasa lui soție, lucru pe care ni-l doream cu toții, și înainte, prin răul pe care ni-l făceau de ani de zile, dar mai ales după crimele de la Timișoara, din București și din restul țării;
- i-am văzut judecați pe nomenclaturiștii care contribuiseră și ei la dezastrul în care trăiam; - instituțiile care se ocupau cu teroarea, securitate, miliție, au fost reinventate, dar în mare și-au abandonat rolul de a teroriza populația. Ca idee, înainte te puteau lua de pe stradă că ai părul lung, fusta scurtă, spuneai un banc;
- am avut niște alegeri cu candidați pe care îi vedeam ce au să ne spună și ne-am exercitat dreptul de a alege. Chiar și prost; - femeile au avut dreptul să aleagă dacă vor să facă un copil, fără frica de a muri. S-au liberalizat avorturile, au apărut în magazine prezervativele, după ceva timp și anticoncepționalele și cabinetele de planificare familială. Pentru românce asta a fost o adevărată revoluție sexuală;
- am avut dreptul să avem proprietăți, înainte de asta poate ați uitat, totul era sau putea deveni imediat, "bunul întregului popor". S-au retrocedat terenuri celor ce le-au deținut sau urmașii acestora;
- Mai tîrziu: - am intrat în Europa încet - încet, au dispărut vizele, statul în vămi;
- ne-am aliat cu forțe occidentale civilizate care se luptă împreună pentru păstrarea democrației și a progresului (da, ăsta este subiectul pe care cei mai mulți aberează)."nism + ce s-a schimbat începând cu 1989
CARMEN NISTOR
- Nu aveam caldură in camera mea, ai mei cumpăraseră un calorifer pe ulei care puțea nasol și un radioator cu rezistenta. Când aveam curent, stateam cu o perna direct pe calorifer ca sa nu inghet cand faceam temele. Si aveam camera orientata spre sud. Când era prea frig, scriam în bucatarie unde era mai bine daca gatea bunica și erau gaze (care puțeau). La scoala de multe ori stateam îmbrăcați si cu manusi in maini. Era cam prin 85-86 cred.
- La părinti in casa erau 15 grade de obicei. La bunici spre 18 era deja rezonabil.
- Aveam o plapumă foarte grea de la tara si multe pături pentru somn. Dimineata la trezire era cel mai greu cu frigul.
- Apa caldă nu prea era, doar o ora sau două pe zi, când era. Vara se oprea cu săptamânile. Așa că încălzeam în masina de spălat cu cuvă sau pe aragaz. Săreau mereu sigurantele. Scriam de multe ori temele la lumina de lampă cu gaz.
- Mă trezeam la 5 ca să ajungem la 6:55 la poarta fabricii, cel târziu, pentru practica în uzina. Dacă nu apucai, nu mai intrai, se inchideau porțile fabricii. Eram la prima clasă cotată de mate fizica din liceul MF3 (actual A.I. Cuza)
- Aveam maxim 5-10 min de desene animate duminica la prânz. Filmele aveau 50 min, erau cenzurate. Noroc cu Teleenciclopedia. În rest doar Telejurnal, 2 ore de TV pe zi, doar despre ce faceau Ceauseștii sau Cântarea României. Duminica era ceva mai mult program, începea pe la prânz. Fuseseră 2 canale, TV1 si 2, dar a mai ramas doar TVR.
- Mergeam la scoala 6 zile din 7. Sâmbătă era o zi cu mai puține ore (poate una în minus).
- Se circula cu mașina in weekend pe rând, in duminicile cu soț unele numere, in cele fără sit alte numere (sau cam asa). Benzina nu se găsea mereu, toti aveau canistre pe balcon daca doreau sa faca drumuri mai lungi.
- Se interzisese să se inchida balcoanele, așa ca ai mei au dat jos geamurile vechi. Iarna ingheța tot pe balcon. Rufele erau tablă, murăturile la fel. Erau și -20° noaptea.
- Am trăit in București si nu am fost dintre cei oropsiti. Diferenta intre noi si vestul Europei la momentul acela dpdv evolutie era de peste 50 de ani, as zice. Lejer.
- Faptul că acum avem libertatea de exprimare, libertatea de a călători, libertatea de a ne informa și libertatea de a fi cum și cine ne dorim sa fim sunt drepturi câștigate pentru care eu, cât trăiesc, mă voi strădui să le păstrez, să le apăr și promovez.
ILEANA OANCEA
Sunt din București și stăteam la bloc cu sobe cu gaz - presiunea era așa scăzută încât treceam cu teamă pe lângă sobă, căci nu o dată curentul de aer stingea flacăra. Și frica că se stinge fără să observăm.
- Cumpăram cât de multă pâine puteam ca să îi ducem bunicii la sat - acolo nu se găsea nici pâine și nici făină.
- Când au cumpărat ai mei un vițel - era ilegal... pe drum spre București s-au reapucat de fumat de stres - dacă îi prindea, făceau pușcărie.
- Cum stăteam zile întregi să prindem Casa de Comenzi la telefon.
- Am mâncat atâta gem de prune că nu mai pot să îl văd (doar fructele astea se găseau la țară - toată lumea planta pruni pentru țuică).
- Cum am scăpat de pedeapsă când am vărsat călimara - mama își lăsase rând la coadă de portocale... am stat vreo 2h - nu am prins portocale atunci.
- Cum înghețam câte jumătate de oră prin stații până să vină un troleibuz în care nu erai sigur că te poți urca.
- La 8 fără 10 ne uitam uneori la "le că noș de țâ" (scris după ureche) - desenele de la bulgari.
- Tovarășul de mate ne bătea la palmă cu rigla.
- Când intram iarna în casă după joacă în zăpadă, îmi freca tata picioarele cu spirt - erau roșii și înghețate. Nu avea nimeni încălțări prin care să nu intre apa și mănușile erau toate tricotate, ca și căciulile "cosmonaut".
Foto: File de istorie
Despre autor

Dacă dorești să distribui o informație din zonele noastre de interes, scrie-ne la adresa hello@atelieruldegrafica.ro