503 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Coconi și copii - Editura Martor, Muzeul țăranului Român

De Ioana Popescu| 09 Iulie, 2013 | Categorie: arhiva MȚR | Vizualizări: 1234

A,E,I,O,U, Ieși afară tu!

Arhiva de Imagine a Muzeului țăranului Român (AIMTR) posedă o colecție vastă de imagini cu copii, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, de la sat și oraș. Tentația vădită a fotografilor vremii de a imortaliza copiii în instantanee, fotografii de studio sau portrete îndelung aranjate poate fi explicată prin:
1. Frumusețea, puritatea și naturalețea celor mici; nu e un secret pentru nimeni faptul că firescul în fața camerei se pierde odată cu vârsta.
2. Prezența copiilor în fotografii anunță sănătatea și tinerețea viitoare a neamului, cu toate speranțele pe care le insuflă prezența oricărui început.
3. îmbrăcat adesea în haine de sărbătoare, copilul capătă un aspect incredibil de adult în miniatură, înțepenit în ținuta pe care chiar veștmintele o impun. Felul în care, de la vârste foarte mici, copiii de la țară și de la oraș asumă în imagine roluri diferite în funcție de gen, vorbește despre statutul pe care aceștia îl vor dobândi mai târziu în societate.
Confruntat cu o astfel de ofertă, cum să faci o selecție riguroasă, cu pretenții de obiectivitate științifică, cum să respecți criteriile inițial stabilite, cu atât mai mult cu cât imaginile te îndeamnă la narațiune și umor? Așa se face că m-am lăsat condusă de bucurie și plăcere estetică, de mirări și uneori, de ce să nu mărturisesc, de hazul unor alăturări de imagini.
Cu toate acestea însă, chiar dacă structura cărții poate lăsa impresia de aleatoriu, cititorii / privitorii  imaginilor pot descoperi sensuri și semnificații - mai mult sau mai puțin afective - în felul în care fotografiile se presimt și se povestesc unele pe altele.


Coconii și copiii
întotdeauna mi-a plăcut cuvântul cocon cu sensul lui de copil/fiu în graiul maramureșean. Nu l-am iubit mai puțin nici atunci când, pe teren în satul Botiza, l-am auzit folosit de către o mamă tânără, în formula eu, doamnă dragă, am doi coconi și o fată. Mai târziu, am aflat că fetele sunt numite și ele (mai rar)  cocoane și am decis că îmi pot permite acum licența prin care denumesc copiii de la țară coconi, spre deosebire de copiii orașului. 



Băieții orașului sunt intelectuali, sobri, (aproape) sumbri viitori factori de autoritate, în posturi artificiale. Băieții satului sunt ca și costumați în propriile haine, cu căciuli imense, așezați în poziție autoritară cu un picior înainte în elan spre viitor, înconjurați de un context artificial (recuzită de studio). Ei sunt mândria părinților.


Niciodată singur
La oraș, mamele tinere aplică tot mai mult pe lângă comportamentele moștenite, învățăturile din cărțile timpului și ale modei. Așa se face că pruncul este foarte repede încredințat unei îngrijiri prin delegare, unei bunici, unei bone sau unei creșe. Se petrece astfel o a doua ruptură după sfâșierea cuplului mamă-copil la naștere. și poate, așa se explică parțial crizele și suferințele psihice ale ambilor, pe parcursul vieții.
La sat, pruncul a rămas dintotdeauna legat aproape organic de mamă, a participat în acest fel, mai mult sau mai puțin pasiv la toate activitățile femeilor și a călătorit peste tot unde a fost nevoie împreună cu mama. în mod paradoxal, această permanentă siguranță i-a conferit autonomia și utilitatea socială de timpuriu. 


Exerciții de cunoaștere
La serbările orașului, aniversări sau onomastici, recuzita a devenit de mult una globală: tortul anual cumpărat la București este alcătuit din aceleași materii și arată la fel cu cele cumpărate de aproape oriunde în Europa; lumânările, cu caneluri bicolore roz sau bleu - embleme de gen, toate sunt de peste tot. Este firească reacția de demarcare identitară, introdusă de mòdele etno în lumea urbană.


Sărbătoarea jocului
Joaca la țară înseamnă în primul rând întâlnire într-un loc cunoscut de către toți participanții și dinainte știut, cu asumarea regulilor în întregul grup și cu folosirea creativă a tuturor elementelor naturale înconjurătoare.
Pentru sublinierea diferențelor, aș îngroșa oare prea mult realitatea copilăriei la oraș, dacă aș aminti despre obsesia solipsistă a jucăriilor și despre plictiseala consecutivă?


Vom fi ce-am fost și mai mult decât atât
Portretele copiilor de orășeni înstăriți, care surprind copiii în posturi demne de un adult și cu recuzita cerută de statutul social (fotoliul impunător, pălăriuța etc.) sunt reprezentative pentru prima jumătate a sec.XX, în care bunăstarea și treapta socială transmise prin moștenire sunt anunțate încă de la vârsta copilăriei.


foto
imagini aimtr și colecții private ale participanților la proiect.

Acesta este un fragment din cartea Coconi și copii de Ioana Popescu, colecția Ivire din privire apărută cu sprijinul Comisiei Europene la editura Martor a Muzeului țăranului Român. Editată în cadrul proiectului europen COPILăRIA. RăMășIțE șI PATRIMONIU 2011-2013

mai multe imagini la ARHIVA GF

arhiva muzeul taranului roman documentary fotografie documentara ioana popescu museum of the romanian peasant

Despre autor

Ioana Popescu
IOANA POPESCU este etnolog, doctor în filosofie, şi director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Articole asemănătoare

0 comentarii

Scrie un comentariu

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.