454 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Grafică fără computer. 40 de ani de mărunte împliniri

De Atelierul de Grafică| 15 Februarie, 2012 | Categorie: CĂRȚILE GF | Vizualizări: 56

Primul volum este dedicat imaginii tipărite.
Lansare
Lansarea s-a întâmplat la Cafe Verona, Cărturești, în 4 decembrie 2010, si a fost însoțită de o mică expoziție cu afișe reale.
Imagine
Imaginile alese sunt peste 400. Selecția a fost dificilă, din foarte multe imagini. Am preferat imagini mai puține și mai mari pe pagină, decât multe și mici; iar, din respect pentru cititorii nevorbitori de limbă română, am tradus aproape tot conținutul imaginilor în limba engleză.

Câteva exemple din imaginile prezente în carte puteți găsi la linkurile de mai jos:
- afișe de teatru, film, spectacole, festivaluri, propagandă, protecția muncii
- etichete de chibrituri, jocuri, ambalaje, plicuri
- coperte de carte, broșuri, reviste, carte pentru copii
- desene după care s-au tipărit timbre
- publicitate de produse, servicii, instituții
Text
Partea scrisă a cărții nu e foarte mare, dar destul de consistentă. Viviana Iacob ne povestește despre rolul reprezentării în construirea societății, iar Călin Torsan apelează la experiențele proprii, în  felul lui, cunoscut deja multora. Cartea începe cu un argument al editorului și se încheie cu o cronologie a publicațiilor din acea vreme, sistematizată de Mihai Tudoroiu.
Specificații tehnice
Cele 160 de pagini, format 16,5 x 23,5 cm, sunt integral policromie.
Am ales o hârtie gălbuie, offset clarex literatura ivory de 120g/mp. Bine legat în fascicole cusute, blocul de carte este prins între coperte cartonate plastifiate mat, cu vorsatz colorat pe ambele fețe.
ISBN 9789738892316
Preț carte
(59 lei)
Volum epuizat.
Distribuție
Cartea se mai poate găsi în unele librării Cărturești.

Despre autor

Atelierul de Grafică
ATELIERUL DE GRAFICĂ semnează articolele care nu pot fi atribuite unei singure persoane din atelierul nostru. Asta înseamnă, fie că sunt lucrate de mai mulți oameni, fie că prezintă un punct de vedere comun.