Grafica pe care călcăm

Un indicator bun al gradului de civilizație al unui oraș sau al unei țări e suprafața pe care călcăm, rulăm, ne mișcăm. Aș spune că e chiar unul dintre primele indicatoare percepute. Iți dai seama de lucrul ăsta de îndată ce ajungi în alte orașe, din alte țări. Dacă trăiești în București trebuie să fii în permanență atent. În mod normal acțiunea mersului pe jos, sau cu bicicleta nu necesită prea multă gândire, e aproape instinctivă. În România această simplă activitate necesită concentrare. Trebuie să devenim un fel de detectori de gropi, denivelări, spărturi, fiare, țevi și fire ieșite din pământ, conducte, grătare, capace sparte, deplasate, găuri pur și simplu, borduri strâmbe dar multe, stâlpișori ornamentali căzuți sau strâmbi, obstacole de tot felul. Trebuie să le observi la timp ca să ieși nevătămat din acțiunea asta numită mersul pe jos. Dacă nu ești suficient de atent ori ai căștile în urechi, sau ești visător, riști multe chiar și în zonele cele mai centrale. Dacă te lași dus un pic de gândurile tale, de bună seamă că Bucureștiul nu e un loc prea bun. Aici mersul pe jos cere implicare. În fine, în general simplul fapt că trăim în această țară ne implică foarte mult în chestiuni inutile. Multe ar fi de spus.



Trag din nou focul la oala noastră și spun că spațiul în care ne deplasăm ar trebui să fie într-un fel. Deși netede, suprafețele pe care călcăm nu au voie să fie alunecoase. Ele sunt structuri, rețele de linii, semne, basoreliefuri, piste indicatoare, trasee, planuri colorate, benzi vopsite. Rugozitatea necesară unei bune deplasări lasă loc de grafică, așa cum probabil vă gândeați că voi spune. Nu e chiar o găselniță - toate reprezentările pe care călcăm sunt, sau ar trebui să aibă, pe lângă componenta principală utilitară și una cu caracter estetic. Desigur nu e ușor să îmbini utilitarul cu esteticul, cu vizibilitatea, sau de ce nu, cu fantezia. ține de meseria asta pe care o tot dezbatem aici. Dacă te preocupă e greu, iar dacă nu te preocupă zeci de ani, rezultă un dezastru. Orașul se umple de fire, conducte, gropi mai mari și mai mici, cârpeli de tot felul, stâlpi de toate formele și mărimile, balustrade, benzi reflectorizante desprinse de asfalt, capre (pet-uri, scaune, după caz) în parcări, pete, mizerii, făcute uneori chiar de către cei care ar trebui să vegheze la buna rânduială în urbe. Fiecare își vede de treabă și montează nestingherit orice, oriunde și mai ales oricum. A devenit evident faptul că atunci când apar borduri noi sau se asfaltează o stradă, trebuie cheltuiți niște bani, sau mai bine zis, ei trebuie să intre în buzunarul cuiva; nimeni nu se gândește cu adevărat la nevoile pietonului, șoferului etc. Într-un cuvânt, orașul se sufocă și devine neprietenos. Procesul e lent, mizeria ni se administrează lent. Dacă prin absurd asta s-ar întâmpla brusc, am fi realmente șocați.



Foarte relevantă a fost experiența lucrului la volumul doi al seriei noastre de cărți GF. Fotografii ce vizau același obiect, făcute acum 4-5 ani comparativ cu cele făcute anul ăsta. Atunci aveau un fir și o doză pe lângă, acum abia mai sunt vizibile: zeci de cabluri, aere condiționate, fire, găuri, spărturi etc. Veți spune că nevoile omului contemporan s-au schimbat. Da, dar pare că acest lucru are astfel de efecte doar la noi, în alte părți nu sunt atât de agasante. Alții au preocupari în această zonă a spațiului public. Se găsesc rezolvări, sunt și unitare, și rezistente și plăcute văzului.



Mă întorc la grafica pe care o călcăm în picioare. Fiind puțin adus de spate, sunt mai mult cu privirea în pământ decât în înaltul cerului. Asta m-a ajutat și să găsesc tot felul de obiecte pe jos dar și să observ detalii, finisări, rezolvări. în timp ce la noi aproape totul e la vedere: conducte de gaz, contoare, cabluri de net, de electricitate și chiar scurgeri de apă, în alte părți ele sunt ascunse și capace frumoase stau la gurile de acces. Le vezi pe cele de gaz, pe cele de electricitate, telefonie, fibră optică etc. Frumoase piese turnate, cu structuri, simboluri, litere, desene. Până și unii copaci au plăcile lor încastrate în paviment. Mă rog, am văzut și stoluri de papagali verzi care zboară prin acești copaci...dar, din nou asta poate fi o altă temă.

Postul din arhiva GF pe care vi-l sugerez cuprinde câteva reprezentări grafice peste care se calcă în Barcelona. Se calcă liniștit. De aici încolo vă las și pe voi să spuneți ce credeți :-)



Foto Ciprian N. Isac