14.10.2010 călin torsan
La acest buton răspund eu. Călin. De fapt, nu răspund, ci continui să mă întreb, iar întrebările mele, incertitudinile pe care fiecare dintre noi le purtăm în cârcă, vor putea ajunge răspunsuri sau curiozităţi din care să vă recompuneţi, la rândul vostru, cestiunile.
Despre lumea sunetelor voi scrie. Cumva, obol adus faptului că de douăzeci de ani suflu într-un fluier. Unul care m-a purtat între mări şi ţări, unul care mi-a adus în faţă prieteni şi mi-a şlefuit un soi de statut. De muzicant. De-ajuns despre mine. Atât cât a fost necesar să ne cunoaştem.
În următoarele rânduri, asupra lucrurilor făcute de Roxana Moişanu, o harpistă. Spus simplu. Mai rară ocazia să poţi asculta un asemenea instrument. E de ajuns să gândeşti proporţiile acestui univers sonor: 47 de corzi, un metru opşcinci înălţime, 37 de kile. Sigur, cu variante. Una, spre exemplu: 38 de corzi, unu cinşopt şi cinşpe kile jumate. Lucruri grele adică, la propriu. Aproape de netransportat. Mă rog, cu o dubiţă totul se poate aranja. Dar drumul ăsta, unul sinuos şi absurd, de la ciupiturile corzilor la frânele unei maşinete, îndeamnă fantezia către altceva. Înspre industrie. Deşi, într-un fel paradoxal, unul dintre ultimele concerte ale Roxanei, la care am fost prezent, a fost susţinut pe platforma unui camion din primul război mondial. La Râşnov, în cadrul Festivalului de Film Istoric. Aşa că, Roxano, ia-ţi camion!!!

Ultima sa apariţie, la cafeneaua Teatrului Act, a lăsat să zburde prin sală aceeaşi bucurie estompată, a făcut să plutească printre aburii ceştilor cu ceai aceeaşi apariţie vălurită – la fiecare concert, Roxana se prezintă în nişte rochii superbe, eu numai prin filme am mai văzut d-astea – şi ne-a prins pe toţi, ca păianjenul, ca păienjeniţa, în urzeala ei de corzi fără număr şi sunete pocnind ca bobocii de floare, primăvara. Harpă celtică. Una pe care şi-a cumpărat-o şi din motivul ăsta, de a reuşi o oarecare independenţă în relaţia sa de cărăuş al instrumentului.
Un aspect mic, ca o mămăruţă, dar putând să răstoarne la orice răscruce un car mare, o maşinetă, un camion se întinde, ca mierea, de-a lungul corzilor de harpă. Cele mai bune sunt alea făcute din maţ, ca la majoritatea instrumentelor vechi. Firesc şi cele mai scumpe. Dar faptul că un animal trebuie să moară – chiar dacă la abator, pentru carne –, numai ca tu să poţi cânta, să-i poţi oferi acestuia un soi de viaţă de după, încurcă mult ideile noastre, câteodată prea elevate despre artă. Despre arte.
foto/ Salvi Harps

călin torsanAcru și rece ca o salată de boeuf. Grețos ca maioneza. Bun de sărbători și rău în timpul anului. În loc de ochi, măsline. În loc de buze, feliuțe de gogoșar.
Vizualizări: 1190

 

 


Tags:

 

 

izmail

14.10.2010 la 11:56

deh, şamanii nu şi-ar putea face treaba cu tobe electronice, nu?

Reply

mihaitza

14.10.2010 la 12:00

pai asteptam urmatoarea punere in scena, preludii de harpa si fluier

Reply

travis

14.10.2010 la 13:11

Foarte bun articolul.

Reply

Just Tily

14.10.2010 la 13:18

asa-i: corvoada caratului ..plestei mieroase ...si matelor ei... anii de studiu ..rochia impresionanta .... inmanunchiate-n momentul-concert .. m-au prins la mijloc! sincer? ...stand putin, m-au improscat .. indulcindu-mi ceaiul..si starnit grimase cu broboane a'lacrima ... frumos!

Reply

ion metodie

28.10.2010 la 16:01

- răspuns pentru Just Tily -

Este foarte interesant, daca te uiti la o orchestra: instrumentistii seamana foarte mult cu instrumentele lor. E evident cumva de ce au ales acel instrument, ceva din sunetul sau din infatisarea instrumentului se regaseste la ei, in expresia fetei, in lungimea bratelor, forma soldurilor, coafura etc. Un exercitiu fain ar fi sa incerci sa faci portretul robot al unui instrumentist, in cazul nostru al unei harpiste...Incearca cineva?

Reply

Just Tily

28.10.2010 la 19:11

- răspuns pentru ion metodie -

ca mi-as fi dorit, sa am sansa studiului si sa fi devenit la fel de languroasa?! o, da! .. de altfel, incitata foarte sunt, si sa fiu in tandem, de dansul oricarui instrumentist - instrument .. (mai ales al unui suflator!) .. atunci, imi dau seama ca a devenit "instrument"

Reply

ion metodie

29.10.2010 la 10:01

- răspuns pentru Just Tily -

Ce propuneam eu e doar un exercitiu de observatie, la rece, fara o implicare emotionala atat de mare. Cred ca oamenii se inconjoara de lucruri care seamana intr-o oarecatre masura cu ei. De pilda uitati-va la posesorul unui pekinez si veti intelege imediat de ce a ales acest caine, asa cum veti intelege de ce ogarul afgan a fost ales de stapanul lui....

Reply

Just Tily

29.10.2010 la 14:20

limbajul comun, al instrumentistilor, ii propulseaza intr-un mediu singular noua, nevorbitorilor ...prin scrupulozitate devin foarte educati .. talentul constand in puterea telepatica de a ne transpune imaginea spiritului ..printr-o actiune hipnotizanta a tot ce are, vrea si poate.. buni medium ..fini, sensibili … iar de aici, intr-un context social solistii (suflatorii, sopranele, chitara solo, vioara intai s.a.) sunt mai stridenti in peisaj, volubili .. chitara bas, violoncelul, contrabasul intervin cu cuvinte / fraze cheie, de sustinere, idei generale, domoale .. percutia, probabil impune un ritm anume .. harpa, pianul, orga fac parte din toate, dar mai retinut .. evident cu totii detin memoria sunetului .. privirea insistenta .. majoritatea indemantici, nu neaparat practici .. iar metabolismul instrumentistului rezerva privirilor noastre oameni frumosi, armoniosi, cocheti (stil chiar rock) .. si ce-i drept, n-am vazut o harpista cheala, desi, cred ca pe undeva exista, pentru ca lumea e avida de extremisme, in toate domeniile

Reply

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite