10.02.2015 ioan chrissoveloni

Gata, se întâmplă, Caruselul luminii se redeschide joi 12 februarie 2015! Într-o formă cum nu a mai fost văzut vreodată, Cărturești Carusel. Redăm mai jos un fragment dintr-un articol scris de Silviu Dancu anul trecut, în care proprietarul imobilului, Ioan Chrissoveloni răspundea foarte frumos la două întrebari simple și firești.


Librăria care se va deschide pe Lipscani este pentru noi, un proiect aparte. Atât prin dimensiuni ori prin frumusețea incontestabilă a clădirii, cât și pentru locul în care se află. Pentru istoria ei. L-am întrebat pe domnul Ioan Chrissoveloni: 


De ce Cărturești? Ne-a răspuns direct:

”A fost primul nume la care m-am gândit! Serios o spun… Apoi mi-am zis că poate e un proiect prea mare, că ar presupune un efort financiar pe care Cărtureștiul nu și l-ar asuma neapărat. Dar am revenit asupra deciziei și mă bucur. Iată-ne împreună, acum. Dar, repet, a fost primul nume la care m-am gândit ca fiind potrivit pentru această clădire!” 


Dar de ce o librărie? De ce nu altceva? Sigur au mai fost oferte!

”Au mai fost, desigur… Dar, domnule, eu sunt din familia Chrissoveloni! Eram mic atunci când au venit comuniștii, aveam 5 ani. Dar tot s-a mai păstrat ceva din vechiul fel de a fi al bucureștenilor în anii imediat următori instalării comuniștilor. Și am apucat să văd. Bucureștenii chiar iubeau viața, înțelegeți, o iubeau într-un anume fel, specific. Iubeau rafinamentul, dar și gregaritatea, iubeau socializarea cu stil, iubeau cărțile, teatrul, muzica, în multe cazuri fie și din snobism! Dar până și snobismul în cauză avea ceva fermecător. Iar eu mă consider bucureștean. Nici nu-mi pun problema naționalității, nici Bucureștiul nu și-o pune. De altfel, când am plecat din țară cu familia aveam 17 ani. L-am întrebat pe tata: ”Dar de ce taman în Grecia?” M-a privit uluit: ”Jean, noi suntem greci, nu știai?” Uite că nu știam. Până la 17 ani n-am avut deloc conștiința faptului că sunt grec sau altceva. Eram din București și atât. Dar nici tata nu a vrut să plece, putea să o facă chiar din ’48, dar ales să rămână. Și a fost arestat de vreo 3 ori. Oricum, acum vreau să redau ceva orașului. O librărie ca asta răspunde foarte bine acestei dorințe, de a recupera din stilul și pofta de viață a bucureștenilor din vremea mea. E mult sau puțin? Nu știu. Dar știu că bunicul, de exemplu, m-ar fi certat! El era extrem de puternic ca om de afaceri. Mi-ar fi zis: ”Cum, doar atât? Doar să renovezi niște clădiri poți? Chrissoveloni construiește, nu doar renovează!” Dar eu mă gândesc că recuperarea clădirilor de către proprietarii de drept (o procedură deloc ușoară) înseamnă, până la urmă, nu doar efectul revoluției din ’89, ci chiar un alt fel  de revoluție. Una mică, la nivel personal, particular, dar care multiplicată la numărul de persoane produce o schimbare majoră. Acum depinde și de ce anume fac proprietarii cu clădirile retrocedate… Eu am ales să o renovez și să-i dau viață. E și ăsta un fel de a construi…”


Foto Cosmin Dragomir


Foto Valentin Sălăgeanu

Vizualizări: 2798

 

 


Tags:

 

 

Carmen

10.02.2015 la 13:44

Cladirea este superba si ideea unei librarii este minunata! Voi merge si acolo desi imi place si cea din magheru! Felicitari si succes !

Reply

Anna Ciepiela

17.02.2015 la 11:02

Asta sigur va intra pe lista celor mai frumoase librarii din lume! Cred ca trebuie sa-mi iau bilet de avion numai pentru a vizita Carturestiul nou... Succes!

Reply

vladimir bulat

12.02.2016 la 13:17

Minunat fotoreportajul!
Minunat locul, atmosfera, adevărat punct de întîlnire cu cărțile, cu prietenii, cu frumusețea pe care e capabil să o zămîslească omul, în toată imperfecțiunea sa...

Reply

echipa GF

12.02.2016 la 13:22

- răspuns pentru vladimir bulat -

Mullțumim Vladimir, te mai așteptăm! Orice feedback este binevenit!

Reply

vladimir bulat

12.02.2016 la 13:27

- răspuns pentru echipa GF -

Mulțumesc și io, sunt un marea admirator al site-ului dvs. Pe care îl vizitez aproape zilnic, văd, revăd, admir...nu trebuie să vă mai spun că sunt abonat la newsletter...

FOARTE utile lucruri faceți. banca de date conținută în acest site este un depozitar de istorie vizuală.
Bravo.

cu drag & urări de noi înmagazinări, info, prieteni & feedback - uri))))))))))))

Reply

Sorin Gociu

12.02.2016 la 18:11

spatiul ca spatiul dar si fotografiile sunt... foarte bune. bune de orice atlas, album, etc. decent, international, de argitectura.

Reply

echipa GF

12.02.2016 la 19:48

- răspuns pentru Sorin Gociu -

Sunt făcute de profesioniști :) Mulțumim

Reply

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite