06.03.2017 ciprian isac
Despre editori nu zic foarte multe. O vor face ei. Cei prezentați aici nu sunt dintre cei mari și cu vechime, care au ales să vândă mai întâi și abia apoi să facă o carte frumoasă. Sunt câțiva care au înțeles de la început că e important ca o carte să arate bine și să poată fi parcursă bine, și că în general e bine să apelezi la cineva specializat pentru asta. Conceptul de policalificare început înaninte de '89 se stinge încet și bine face. Vrei să ai o gresie bine pusă în baie, apelează la un meseriaș. Altfel o să arate foarte prost, șantierul va dura foarte mult, nu e sigur că va rezista și nici că va ieși mai ieftin. 
Mai sunt prezenți și doi editori care se desfășoară în alte medii decât cel tipărit. Ponderea acestui tip de editor este într-o ascensiune accelerată, trebuie să recunoaștem asta, oricât de mult ne-ar plăcea cartea tipărită.

ALEX CĂLIN - Editura Cartea Copiilor (foto sus)
În librăria unui județ de câmpie, în zilele noastre. 
ANUL 2016 (are un telefon în mână și îi tot arată Editorului ceva): Hai, îmi dai un like? Îmi dai? 
EDITORUL (neatent, răsfoiește cărți și se uită din când în când în telefonul propriu): Poftim? A, un like. Stai să vedem…  
ANUL 2016: Ce să mai vedem? Hai, nu poți să zici că n-am fost bun. 
EDITORUL: Știu și eu… 
ANUL 2016: Cum adică? Păi, ați publicat o mulțime de cărți, mai multe ca niciodată. Toată lumea vă iubește, se vorbește despre editura Cartea Copiilor pe bloguri, pe Facebook, pe forumurile de părinți… Ați cunoscut oameni faini — autori, ilustratori, traducători… Premii…
EDITORUL: … N-am luat! 
ANUL 2016: Lasă, ați luat în 2015, nu se poate tot timpul. Ce ziceam? Da, că ați făcut multe cărți pentru copii care nu numai că sunt frumoase, dar s-au și vândut binișor. Da, da, asta e! Vânzările! Dacă nici de vânzări nu sunteți mulțumiţi, atunci nu știu ce să mai zic! 
EDITORUL: Da, recunosc, vânzările au mers destul de bine. Dar știi și tu că una e pe hârtie, alta în realitate. Cărțile s-au vândut, dar până încasăm... Abia acum începe greul. Bine că mi-ai amintit, mai am o vorbă despre încasări cu prietenul tău, 2015. Ba chiar și cu 2014, fir-ar să fie… Dacă n-ar fi Bookfest și Gaudeamus… 
ANUL 2016: Da, da! Vezi? Târgurile de carte, adu-ți aminte. A fost super, recunoști? Lume peste lume, ambuteiaje de cărucioare cu bebeluși, clase întregi de copii inundând standul editurii, părinți care le spuneau copiilor mai înalți ca ei „Uite, cu cartea asta ai crescut!” sau „Asta a fost prima ta cărticică!” Și toți prietenii cu care v-ați reîntâlnit, colaboratorii pe care în sfârșit i-ați văzut la față, deși vă scrieți zilnic pe email… Corto! Corto Maltese, în sfârșit publicat și la noi… 
EDITORUL: Da, da! Corto, pe care l-am scos chiar la Bookfest! Asta chiar a fost o realizare, un album mare, frumos. Bine, și celelalte, Duvoisin, Mercer Mayer, Astrid Lindgren, Eric Carle…
ANUL 2016: Vezi? Hai, îmi dai like? Îmi dai? 
EDITORUL: Totuși, pe la sfârșit ai cam dat-o în bară. Prin noiembrie, știi la ce mă refer… 
ANUL 2016: Da, știu, dar ce era să fac? Dac-ar fi după mine… 
EDITORUL: Ce planuri pot să-mi mai fac eu acum? Codul fiscal a început iar să se schimbe de pe-o zi pe alta. Despre legea prețului unic la carte nu mai zice nimeni nimic, despre scutirea de impozit pe venit a angajaților din edituri — scriitori, traducători, redactori, ilustratori de carte — cum e pentru angajații din IT, nici atât. Cursul euro deja crește cum n-a mai făcut-o demult. În loc de, să zicem, 10 cărți, poate am să scot doar șase-șapte, că nu știu ce va fi mâine. 
ANUL 2016: Hm, da, ai și tu dreptate. Totuși, hai, dă-mi un like și mie, că uite ce pagină faină am. Poze, filme, tot ce vrei. Ce faci? La ce te uiți acolo? Ceeee? Deja și-a făcut pagină ăsta micu’? Cică „2017, anul tău cel mai bun” ?! Dejaaa? 
EDITORUL: Uite câte idei bune are! Ehe, dacă măcar jumătate… Dacă s-ar deschide mai multe librării, dacă scriitorii români ar scrie mai mult pentru copii, dacă s-ar vorbi altfel despre literatură în școală, dacă bibliotecile, dacă părinții, dacă „Școala altfel”, dacă presa… 
ANUL 2016: I-ai dat like! I-ai dat like! Deja! Așa, pe degeaba!  
EDITORUL (își închide telefonul și-l bagă în buzunar): Hai, c-ai fost și tu un an bun. Serios. Foarte bun! 
ANUL 2016: Da, dar nu mi-ai dat și mie un like. Și mi se duce și bateria. 
============================================== 


ELENA MARCU - Editura Black Buton 
2016. Pentru unii anul loviturii decisive asupra raţionalităţii globale: anul Brexit, anul Trump, anul tehnocrat răsplătit cu PSD.  Pentru noi a fost anul 0. Anul în care am fondat Black Button. Anul în care am citit 60 de cărţi pentru redacţie şi alte câteva zeci pentru noi, anul în care am publicat şapte titluri, anul în care am tradus primele cărţi, în care am împachetat cele mai multe colete, în care am mers de cele mai multe ori la ANAF. A fost anul cu adrese noi de email, cu primul târg de carte de la Frankfurt, cu multe calcule pe plus şi multe calcule pe minus, cu cele mai multe nopţi nedormite, cu multe discuţii pe Skype pe fus american, cu multe notiţe pe hârtie pentru minţi prea încărcate, cu cele mai multe cafele băute. Anul cu depozit, fără sediu, cu imprimantă, fără fax, cu şcoală de şoferi şi ore de condus, fără maşină, cu taxi, cu Uber, pe jos. Anul cu idei noi şi laptopuri vechi, cu mult humus şi mult vin, fără aer condiţionat, cu geamuri deschise şi calorifere electrice, cu scaune şi fotolii şi canapele roşii, cu multe creioane, pixuri cu gel roşu, cu mii de pagini cu notiţe pe margine devenite bărcuţe de hârtie, cu pdf-uri, word+uri, google docs, google sheets. 2016, bine ne-am cunoscut! 
============================================== 


BRUNO ANDREȘOIU - Editura Igloo media 
În 2016 s-au împlinit  15 ani de când existăm și 10 ani de când am editat primul album – Cule. Case boierești fortificate (și, bineînțeles, 1 an de la ultimele apariții). Așadar, de 15 ani facem presă de arhitectură în România, o țară care nu prețuiește în mod particular arhitecții sau produsele muncii lor, după cum puteți vedea pe geamul mașinii/casei/monitorului personale. Și totuși, noi ne-am încăpățânat să tipărim arhitectură, în toate formele în care am găsit de cuviință. Am decis ca anul 2016 să marcheze câteva schimbări esențiale în structura publicației de bază a editurii igloo, revista igloo habitat și arhitectură, dar și în platforma igloo.ro. În primul rând, convinși că în noua eră închinată megapixelilor vor supraviețui numai cărțile ce merită păstrate, obiectele de colecție, igloo a devenit o revistă – album de arhitectură, cu o grafică adecvată, hârtie mai solidă și format ceva mai mare. A devenit, în fapt, prima revistă – album de arhitectură românească, în care subiectele prezentate capătă spațiu considerabil extins și tratare adecvată. Formatul, numărul mai mare de pagini și subiecte, precum și efortul sporit de a o publica ne-au impus și o revizuire a periodicității, fomula de apariție o dată la două luni, adică șase numere (de colecție) pe an fiind mult mai potrivită. Desigur, formatul și frecvența noului igloo au impus eliberarea conținutului de știrile și informațiile cu „bătaie scurtă”, toate acestea găsindu-și locul – mult mai adecvat – pe noua (și ea) platforma http://www.igloo.ro. Căci nu doar revista s-a schimbat. Începând din noiembrie 2016, site-ul igloo a devenit un site de arhitectură și domenii conexe mult mai complex, cu conținut propriu, cu tematici, subiecte și articole care completează informația (de prestigiu) din revista album. ============================================== 


CONSTANTIN GOAGEA - Editura Zeppelin 
Hmm ...2016 zici? Vijelie maximă. De la un cap la altul. Proiecte foarte multe, happyenduri unu după altu. Sigur, faza cu happy-end-ul e că trebuie să treci de mijloc când sunt momente de tensiune, îndoieli și alteori aspecte lacrimogene. Alea în care nu știi dacă băieții buni înving. Dar nah, ce se vede de-afară e și pe dinăuntru, Zeppelin e un brand activ, nu trece anul să nu te ciocnești cu el într-un fel sau altul, că e revista, sau sunt câteva cărți care vor premii, expozițiile sau tot felul de alte proiecte publice. Revista Zeppelin, și aici e meritul lui Ștefan (Ghenciulescu) merge într-o direcție pe care ne-o doream de multă vreme. Probabil 2016 e anul consistenței. Și nu-i doar despre ce-am făcut noi, că e revista mai bună, mai mare, dar mi se pare mult mai palpitant tot ce a ieșit din interacțiunea cu un public cititor real, mai interesat de felul în care noi explicăm arhitectura și designul. Faptul că le punem sub diverse perspective și le asociem cu alte subiecte de interes cultural mai cuprinzător e o marcă distinctivă. Online-ul și social media ne-ajută enorm la chestia asta, am crescut o comunitate reală și activă, și nu neaprat un număr de clik-uri sau like-uri. Cresc și alea organic. Din punctul ăsta de vedere, ne bazăm pe niște date pertinente și argumentabile atunci când discutăm cu partenerii noștri de publicitate. Nu o să spunem niciodată că mii și mii de oameni ai muncii din toate colțurile țării își smulg revista Zeppelin din mână pentru că s-a epuizat la chioșcuri. În schimb avem alte formule de contact direct cu cititorii, și asta se poate vedea bine când  aducem zece mii de vizitatori într-o expoziție, când se downloadează conținut de pe site-ul nostru, când oamenii vin la serile de film sau conferințele Zeppelin. Și e plin. Că vorbeam de asocieri și perspective diferite, un bun exemplu e expoziția magi*k pe care am făcut-o anul trecut împreună cu partenerii noștri Modulab, o istorie a Bucureștiului de 100 de ani despre radio și tv, și despre felul cum antenele au transformat peisajul orașului. Un proiect curatorial foarte diferit, în care istoria și anectodele personale au interferat.    
Planuri de viitor sunt să ne consolidăm poziția de avangardiști pe felia noastră, că dacă ne așezăm prea comod ne regăsim citați fără ghilimele. 
============================================== 


ILEANA ACHIM - Editura Frontiera 
Fiecare an care trece aduce o limpezire. Indiferent cum curge istoria exterioară, în capul meu lucrurile continuă să se așeze și să se pună în ordine, prin urmare nu pot zice decât că 2016 a fost un an în care am priceput multe și sper ca în 2017 să pot face lucrurile tot mai cu cap (că din inimă le fac mereu). Ca să scriu la obiect (sau la carte ), în 2016 am dus la bun sfârșit un proiect editorial început cu 7 ani în urmă, și anume publicarea unor cărți fundamentale pentru copiii cu autism și alte dizabilități. Am vâslit contra curentului pe o fâșie îngustă de public, am muncit pe brâncit pentru câteva cărți de care îmi e tare drag, cu atât mai mult cu cât au ieșit în tiraje mici, special pentru părinții aceia pe care toate terapiile din lume nu îi pot alina. E vorba de "Ghid de terapie ABA” de Ron Leaf și John McEachin, reeditarea unei cărți foarte populare de programe de terapie, și "Motivație și recompensă” de Robert Schramm, o carte incredibil de captivant scrisă pentru subiectele dificile pe care le abordează. De altfel, trebuie să remarc încă o dată: ce bucurie că specialiștii din afară știu să scrie fără limbajul de lemn tipic specialiștilor! De aceea îi și caută editorii, între noi fie vorba. În 2016 am luat și decizia de a lărgi portofoliul editurii cu o colecție de carte ilustrată pentru copii. Nu orice fel de carte, ci din aceea cu povești puternice și ilustrații care educă ochiul copilului, curățându-l de mormanele de stimuli vizuali pe care ecranul îi aruncă în fața lor. Prima carte din colecție a ieșit deja din tipar la sfârșitul lui 2016: "Willie Fulg de Nea” de Jacqueline Briggs Martin (link4), o poveste adevărată, neobișnuită, ilustrată cu xilogravuri pictate – povestea lui Wilson Bentley, primul fotograf al fulgilor de nea.  
Prin urmare, în 2016 m-am îngrijit cum am putut mai bine de mica mea editură indie, cum îmi place s-o numesc, și promit să rămân la fel de underground și anul acesta: fără tam-tam, prietenește și cu maximă exigență calitativă. Din 2017 turăm motoarele, căci vom scoate mult mai multe cărți decât până acum. Promiteți că le citiți, da? 
==============================================

ION GURGU - Editura Predania
Nobilimea maghiară avea o vorbă pentru cei mai scăpătați dintre ei, dar care primiseră un oarecare titlu nobiliar: Hétszilvalfás nemes, adică Nemeş peste şapte pruni. Cam aşa şi noi în tagma editorilor. Să nu aveți impresia că am scos cumva şapte cărți anul ce trecu. Nici vorbă. Dar am scos una şi bună. La care s-a lucrat cât pentru şapte. Şi redactorul zece, care-i şi întrece. De veți vrea să vă convingeți de spusele mele aci o veți găsi şi vă veți dumiri. 

Iar dacă nu ne-au ieşit toate proiectele editoriale după cum ne-am dorit pe anul ce a trecut măcar unul - www.randuiala.ro - a prins un oarecare contur, mai ales cu ajutorul unui mănunchi de voluntari de toată isprava. Şi nu-i exclus să avem o livadă serioasă pe anii ce se vor scurge de acu încolo. Anume este vorba de încercarea de a ordona, digitaliza şi edita ca la vro sută de manuscrise şi dactilograme ale cărturarului interbelic Ernest Bernea. Deocamdată am reuşit să le scanăm şi să le introducem, în cea mai mare parte, într-un format editabil, dar greul abia acu începe. 

Altminteri proiecte peste proiecte şi ceva şantiere în lucru. Care mai de care... de la viață a unui călugăr georgian care în anii 60 a dat foc portretului gigantic al lui Lenin de pe Comitetul Central al partidului comunist din Tibilisi (demn de menționat că viața lui nu s-a încheiat atunci) până la un roman grafic ce are la bază scrierile scriitorui sârb Milorad Pavici. Dar despre acestea să sperăm că vom vorbi mai îndelete la anu' pe vremea asta... 
==============================================


RĂZVAN PENESCU - Editura online Liternet 
2016 a fost un an scurt, foarte scurt, comprimat. A fost un an tulbure. A fost un an cu multe gânduri neduse până la capăt. A fost un an cu multe îndoieli. A fost un an greu şi grav. A fost un an în care am făcut multe lucruri, dar în care am trăit puţin. Mi-am delegat poveştile, m-am pus între paranteze, am trăit nevoile şi urgenţele altora. 
……………………………….……………………………….……………………………….……………………………….
În urmă cu 15 ani am tremurat la naşterea LiterNet-ului. A fost conceput timp de 3 ani, o gestaţie lungă, şi mi-a marcat viaţa. Am intrat în el la 25 de ani, am tot ieşit şi reintrat în viaţa lui în fiecare noapte. Am ajuns la 41 de ani şi deja e o viaţă la mijloc. Au fost mereu oameni care au mers umăr lângă umăr cu mine, susţinându-mă. Pe unii i-am rătăcit pe parcurs, pe unii i-am regăsit apoi, alţii s-au alăturat pe parcurs, unii sunt aproape de ceva vreme şi nu se mai poate fără ei. M-am întrebat în fiecare clipă de rostul acestui proiect imens, m-am bucurat mereu de mici victorii de etapă, am cumulat sute de mici noduri scufundate într-un nod mare. Uneori mi se pare că e realizarea vieţii mele, alteori mi se pare că e doar o imensă auto-iluzie. Probabil că adevărata unitate de măsură a acestui proiect vor fi nodurile create pe sforile altora şi probabil că despre asta nu voi şti niciodată. Pentru mine, a-l judeca înseamnă a-mi judeca viaţa şi nu am nici perspectiva şi nici curajul necesare pentru a o face. Cred totuşi că e ceva bun în tot acest edificiu şi asta mă motivează să o iau de la capăt noapte de noapte. Şi aparent mai sunt oameni care cred la fel, care cred că această instituţie care a făcut în tăcere 15 ani e încă necesară. Aşa că rămân, împărţit între îndoială şi speranţă, încăpăţânat, continuu, furnică. Cu nenumărat de mulţi oameni alături de care privesc în aceeaşi direcţie. (Textul integral aici)
============================================== 


TUDOR COMAN - Editura Bizantină 
Pentru Editura Bizantină anul 2016 a însemnat în primul rând Patericul Mare, fără doar și poate cel mai important proiect al nostru de până acum. Este vorba de o ediție bibliofilă a unui text ce merită cu vârf și îndesat să fie publicat în asemenea condiții. Un pariu riscant în România lui 2016. Dar am aflat cu bucurie că sunt mulți care abia așteaptă să aibă în biblioteca lor o carte pe care să o scoată din toc, să-i vadă coperta îmbrăcată în pânză, să-i simtă hârtia de cea mai buna calitate și să se bucure de textul și ilustrațiile așezate meticulos pe fiecare pagină, cu toate că astea înseamnă un preț care pentru piața noastră de carte e aproape prohibitiv.  Și atunci am prins curaj. Ne-am aruncat în cel mai mare efort de promovare pe care l-am făcut până acum. Am lansat volumul în aproape toate orașele mari din țară și am colaborat cu regizorul Gabi Achim pentru un material despre carte și traducătorul ei ce urmează să apară. Nu pot să zic că am știut întotdeauna ce facem, dar în final a ieșit bine. Așa că asta am făcut în 2016: am învățat. Am învățat că există o grămadă de oameni dornici să facă lucruri frumoase împreună cu tine. Am învățat că a lucra cu oamenii e frumos, dar greu. Că daca vrei să faci o carte în cele mai bune condiții posibile, există un public care nu o să se uite numai la cât costă. Am învățat că îți trebuie mult curaj să te înhami la un proiect mare, dar că, dacă iese, face cât o mie de proiecte mici. Și că, dacă alt proiect nu iese cum ți-ai dorit, asta nu înseamnă că l-ai făcut degeaba. 
Ah, și am mai învățat că dacă vreau să mă sui împreună cu Alexandru Coman pe cea mai improbabil să ne țină bicicletă din lume, pot. 
============================================== 


VILI PĂCUREȚU - Editura de carte electronică Amalgama 
Un an. În primăvara anului 2015 un bun prieten, DJ, își cumpăra un vinil cu ultimul album al unui DJ ucrainian. Ascultă albumul șiafla ca sursa acestuia este o carte publicată în 1921, Călătorie în Arcturus, scrisă de scoțianul David Lindsay.
Dacă albumul e așa de bun atunci cartea trebuie să fie chiar mai bună sau cel puțin la fel de bună. Îmi scrie un mesaj, îmi trimite albumul și îmi spune despre carte. Lectura primului capitol și albumul sunt suficiente. Trebuia tradusă și publicată în limba română. În vara lui 2015 cartea ajunge la traducător (Mulțumim Nicolae Constantinescu).   
În timpul traducerii încep săpăturile despre autor și despre carte. David Lindsay lucrează la Călătorie în Arcturus din aprilie 1919 până în martie 1920, după ce fusese înrolat în armata britanică în timpul primului război mondial. Aflu că Tolkien citește "avid” Călătorie în Arcturus la mijlocul anilor 1930, iar C. S. Lewis o menționează ca sursă de inspirație pentru faimoasele sale Out of the Silent Planet și Perelandra. La sfârșitul anului 2015 e gata traducerea, urmează redactarea, versiunea epub și designul pentru copertă. Andreea lucrează la versiunea epub pentru cele două platforme de publicare. Prietenul care îmi recomandase cartea face designul pentru copertă (mulțumim Vlad Ștefan Matei). În aprilie 2016, prima traducere în română a Călătoriei în Arcturus ajunge pe iBooks store și pe google Play. S-ar putea ca la sfârșitul lecturii să vă întrebați cum de nu ați auzit de Călătorie în Arcturus până acum? Călătorie plăcută! 

Amalgama, editură digitală: Andreea Constantinescu, Nicolae Constantinescu, Virgiliu Păcurețu Alte titluri publicate le puteți găsi pe www.amalgama.ro. Mulțumim de vizită. 

P.S. Ne-ar bucura să putem publica și autori români pe cele două platforme digitale (Apple și Google) cu orice tip de content: roman, non-fiction, poezie, grafică, carte interactivă. Vă așteptăm.  
ciprian isaceste licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.
Vizualizări: 2529

 

 


Tags:  

 

 

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite