07.01.2011 alina mușătoiu

La Revoluţie aveam şase ani. Din precauţie, părinţii mei n-au vorbit niciodată despre Ceauşescu în prezenţa mea, aşa că atunci nu am priceput de ce a fost omorât. Mai târziu am realizat însă că perioada comunistă era o etapă atât de importantă, încât până şi o biată discuţie în contradictoriu asupra ei putea să strice prietenii vechi, relaţii.  

Am simţit apoi nevoia să aflu mai multe, să înteleg de unde a venit toată suferinţa aceea care i-a făcut pe oamenii din decembrie '89 să nu le mai pese că vor fi împuşcaţi sau călcaţi de tancuri. Citind, auzind tot felul de poveşti, aveam mereu senzaţia că aflu despre un Rău fascinant, o forţă suficient de puternică încât să te poată transforma din om, în neom. Atât de simplu. Deveneai altceva. Nu altcineva, pentru că referindu-te la o persoană, trebuie automat să te referi la o conştiinţă. Şi nu era cazul Oamenilor Noi.  


Cu toate astea, tot nu înţeleg cum de comunismul e, mai nou, un soi de banc. Nu înţeleg cum de Ceauşescu e perceput de către adolescenţi nu ca un dictator, ci ca un “un tip mic şi grăsuţ, care nu arată prea bine” (citat din trailerul realizat de Marian Crişan pentru filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”). Înteleg că a merge mai departe şi a-i întreba pe cei născuţi după ’89 despre Gheorghiu-Dej, Ana Pauker sau Bodnarenko sunt nişte glume bune. Mi se pare cu atât mai greu de înţeles, cu cât crimele, lagărele, bătăile, abuzurile, lipsa posibilităţii de informare şi de exprimare, toate lucrurile astea s-au întâmplat acum câteva zeci de ani, nu sute, nu mii. Sunt aici, după colţ, uşor prăfuite şi, din păcate, poate agasante pentru cei născuţi după ’89.  

Din cauza asta, m-am bucurat mult când am aflat de “Portretul luptătorului la tinereţe”. E povestea mai puţin cunoscută a Grupului Carpatin Făgărăşan, grupare de rezistenţă anticomunistă condusă de Ion Gavrilă Ogoranu şi alcătuită mai ales din studenţi. Tinerii (sau “bandiţii”, cum îi numeau organele Securităţii) s-au împotrivit comunismului timp de aproape 10 ani, ascunşi în munţi. De-a lungul timpului, după ce toţi membrii au fost omorâţi sau capturaţi, Ogoranu a continuat să se ascundă de Securitate timp de aproape 30 de ani. 

  S-au spus multe despre film: că durează mult peste limita răbdării (2,5 ore), că actorii nu sunt convingători (merită însă lăudaţi Ion Constantin şi Mihai Bendeac, în roluri secundare, pentru portretizarea extrem de convingătoare a membrilor Securităţii), că acţiunea nu e coerentă (regizorul Constantin Popescu a avut, într-adevar, bătăi de cap cu sintetizarea documentelor de arhivă dintre 1945 şi 1965 pe care le-a studiat pentru acest film). Dacă mă întrebi însă pe mine, filmul merită văzut din mai multe motive: 
- în primul rând, pentru a învăţa despre existenţa acestui grup anticomunist, hăituit în permanenţă de Securitate (se spune că în perioada 1947-1960, cât au existat aceste grupuri de rezistenţă, Securitatea şi-a mobilizat cele mai numeroase şi bine pregătite forţe). Nu mai puţin important a fost faptul că au rezistat foarte mult timp foamei, setei, frigului şi dorului de familie, grupul lui Ogăranu trăind în munţi 7 ani;
- apoi, pentru prezentarea brutală, dar sinceră, a metodelor “de convingere” securiste (simţi direct în carne scena smulgerii dinţilor şi unghiilor unui partizan care nu voia să ofere informaţii despre grup. La fel, scena în care mama altui partizan, abia împuşcat în faţa ei, îşi strigă fiul mort cu “Puiul mamii!”, strigăt urmat doar de zgomotul din ce în ce mai îndepărtat al cizmelor securiştilor, e zguduitoare);
- nu în ultimul rând, oricât de patetic ar suna, pentru faptul că aminteşte de nişte concepte uitate: onoare, loialitate şi tărie de înger, acel înger care te ajută să faci uneori lucruri dure, de care nu te credeai în stare, dar al căror scop e pur şi corect. (De aici şi citatul lui Rainer Maria Rilke, care deschide filmul: “Orice înger e înfricoşător”);
- adaug, la final, peisajele incredibile – munţii, luncile, pajiştile, pădurile, lacurile, lanurile de grâu cu maci care reuşesc, toate, să te mai îmblânzească după atâta sânge scurs şi după toată teama care, de-a lungul filmului, se instalează încet-încet şi în tine: „Oare cine o să-i mai trădeze de data asta? Cum o să moară următorul?”.


Poate nu e un film realizat perfect, dar e musai de văzut pentru subiectul pe care îl tratează (dacă nu mă înşel, e chiar primul film românesc făcut pe tema rezistenţei anti-comuniste). În plus, „Portretul luptătorului la tinereţe” e doar prima parte din trilogia „Aproape linişte”, următoarele doua filme prezentând povestea Elisabetei Rizea, o altă luptătoare împotriva comunismului, respectiv a fraţilor Arnăuţoiu şi a grupului de partizani „Haiducii Muscelului”. 
Foto  www.portretulluptatorului.ro

Dacă nu ai apucat să îl vezi la cinema, filmul e difuzat luna asta de HBO, pe 10 ianuarie (ora 01:40) sau 27 ianuarie (ora 21:30).  Sau il poti vedea aici.
alina mușătoiua terminat cursurile facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Univ. Bucureşti). A lucrat ca traducător, copywriter şi redactor pentru câteva posturi TV (Money Channel, Pro Cinema), reviste (Zile şi Nopţi) site-uri (HotNews.ro)
Vizualizări: 4773

 

 


Tags:  

 

 

alex

07.01.2011 la 16:32

S-a mai facut, in 1991, "Undeva in Est", de Nicolae Margineanu, dupa romanul "Fetele tacerii" de Augustin Buzura. Din pacate, ambele pelicule renunta la nuante si prefera sa trateze schematic tema rezistentei, fiind asemanatoare cu filmele de propaganda comuniste, dar cu semn schimbat. Luptatorii din munti sunt invariabil pozitivi, perfecti, eroi fara prihana, pe cand comunistii care-i vaneaza sunt fara exceptie ticalosi si criminali. Nu cred ca lucrurile au stat asa. Nu ni se spune deloc - si asta ar fi fost cu adevarat interesant - ce gandeau personajele, ce voiau, ce-i durea, ce le placea si ce nu, cine cu cine era prieten si multe alte lucruri din care sa intelegem cum era de fapt acest "luptator la tinerete" in viata de zi cu zi. Personajele sunt puse ca piesele de sah pe tabla si stim dinainte in ce fel se va misca fiecare - nu e posibila nici o surpriza, nici o omeneasca si fireasca schimbare.

Ar fi meritat tratat cu atentie si fara partizanat si aspectul ideologic al rezistentei din anii 50: multi dintre tinerii luptatori de atunci erau ori legionari, ori cel putin simpatizanti. Si acest lucru ne duce la o concluzie plina de tristete: pentru ce luptau acesti oameni ? Daca ar fi reusit, prin absurd, sa intoarca roata istoriei si sa scape tara de comunisti, ce-ar fi pus ei in loc ? Democratie parlamentara, drepturile omului, libertatea cuvantului ? Putin probabil. Din pacate, in ura fata de asemenea concepte "burgheze", "retrograde" se asemanau cu comunistii de care fugeau prin paduri. Trist si tragic.

Reply

clara

08.01.2011 la 21:36

- răspuns pentru alex -

Sunt de acord cu ce scrie in articol - e important ca acest film exista. Cu toate imperfectiunile pe care le-o fi avand. E atat de ingrozitor ce a permis sistemul comunist (mai ales in acea perioada) si e foarte bine ca acest lucru sa se stie. Va mai trece mult timp pana se vor cunoaste nuantele si pana va fi pus fiecare la locul lui corect, fie el criminal comunist complet dezumanizat sau luptator care a omorat si el dar pentru un ideal. E atat de saracita tara asta de demnitate si de solidaritate si de niste modele si idealuri rezonabile, incat constientizarea existentei acestor tineri nu poate fi decat salutata. Si daca teribilele crime petrecute in acea perioada sunt cutremuratoare (sa nu uitam si de ce se intampla la Pitesti, canal etc), toate mutatiile la nivel de mentalitate, toata lipsa de respect fata de persoana si de valori profunde inoculata sistematic atata timp de comunism sunt lucruri la fel de tragice, si sechele de care nu vom scapa prea curand. Traim asta zilnic.
Sigur ca au fost si lucruri normale si de bun simt in viata de zi cu zi din comunism (vezi site-ul acesta!) iar haosul zilelor de acum poate este inferior in multe privinte - dar acest film se refera la lucruri de nivel mai profund si mai exact la niste acte care nu sunt discutabile; nu cred ca e bine sa confundam sau sa contraargumentam cu lucrurile bune petrecute in perioada comunista sau cu deviatiile si crimele legionarilor. Multi dintre acesti tineri tocmai ca nu erau legionari - dar poate ca nu cunosc eu suficient..
S-a intamplat sa cresc tocmai in zona acestor sate, din pacate stiu atat de putine - dar am avut ocazia sa aud despre intamplari si oameni chinuiti si persecutati de foarte tineri si
aceste lucruri chiar asa au fost. Cat de periculos putea fi un tanar la 17 ani arestat la liceu ca sa fie tarat apoi in cele mai groaznice inchisori? Erau oameni simpli, multi dintre ei greco-catolici. Asta era unul dintre motivele reale ale arestarilor.
Filmul e simplu, curat, nu mi s-a parut prea lung. Nici patetic. Nu e o capodopera, dar are valoare documentara fara discutie.

Reply

Alina Musatoiu

09.01.2011 la 16:02

- răspuns pentru alex -

E adevarat, ar fi meritat mentionata si apartenenta la miscarea legionara, dar nu cred ca asta a fost motivatia regizorului cand a facut filmul, ci probabil mai mult sa evidentieze niste trasaturi de caracter: "Am fost atît de impresionat de curajul acelor oameni, de puterea lor de a fi statornici în ideile în care credeau cu tărie, de hotărîrea lor, de vigoarea şi puterea de a îndura cele mai cumplite chinuri, doar pentru că erau împotriva unei idei pe care o considerau greşită (comunismul adică) şi împotriva guvernării sovietice a ţării, încît am decis că trebuie să citesc tot ce puteam găsi şi să încep să scriu un scenariu despre ei, despre confruntarea dintre aceste două forţe aflate în opoziţie: comuniştii şi idealiştii de tot felul care vroiau să îi oprească." (Constantin Popescu).

E drept ca pe alocuri se simte lipsa de obiectivitate si ca se omit sau chiar se schimba anumite detalii, dar filmul nu a fost catalogat drept documentar, cred ca e mai mult o "docudrama" care respecta, sa zicem, 80% din realitate, iar restul devine romanta. Sunt curioasa, apropo de asta, cum o sa fie facute urmatoarele doua parti.

Apoi, legat de partea umana, personala a partizanilor, filmul se bazeaza pe documente de arhiva, adica pe fapte si mai putin pe pareri/descrieri subiective ale partizanilor. Probabil ca din cauza asta lipsesc detaliile de care spui.

Ultimul lucru pe care as fi vrut sa il adaug in articol si de care a adus aminte si Clara: fenomenul Pitesti, respectiv popularizarea lui. Regizorul Sorin Iliesu incearca de ceva timp sa termine "Genocidul sufletelor", un documentar despre experimentul comunistilor de la Pitesti. Nu reuseste insa, pentru ca nu are suficiente finante (coincidenta sau nu, filmul nu a primit sponsorizare in Romania). Asa ca, momentan, terminarea si difuzarea documentarului depind exclusiv de donatiile noastre. Cei interesati pot afla mai multe pe /www.experimentulpitesti.org.

Reply

alex

10.01.2011 la 23:06

Inainte de-a vedea filmul, dar auzind despre ce e vorba in el, mi-a placut foarte mult titlul. Chiar daca e o parafraza dupa titlul unei carti, e bine gasit si, cel putin mie, mi-a creat (prea) mari asteptari. Ce bine, mi-am zis, ca aduce cineva in atentie sumbrii ani 50, ce bine ca mai ridica cineva praful de pe problema comunismului romanesc, a carui analiza atenta ne-ar explica multe dintre aspectele societatii noastre de azi. Si ce subiect perfect pentru un film: tineri care lupta eroic - pretext pentru cadre spectaculoase, actiune, suspans, tensiune psihologica... Abia asteptam sa vad cum sunt pusi fata in fata tinerii refugiati in munti cu urmaritorii lor, tot tineri si ei si tot luptatori... Ma asteptam sa vad un adevarat "Portret al luptatorului", fie el partizan, fie recrut pus sa indeplineasca niste ordine. Oare ce gandea Ogoranu cand tragea in baietii care-l urmareau ? Dar soldatii, ce credeau in adancul lor despre "banditii" din munti ? Pana unde patrundea propaganda in sufletul lor ?

Din pacate, filmul nu raspunde deloc acestor intrebari. Si a spune azi despre un film ca principalul sau merit e ca exista mi se pare ca e mai rau decat a spune de-a dreptul ca e slab. Da, are meritul ca vorbeste despre o parte importanta a istoriei recente, dar n-ar fi firesc ca, tocmai din acest motiv, sa pretindem ca subiectul sa fie tratat la inaltimea importantei sale ? Filmul a aparut in 2010, nu acum 10-15 ani cand cinematografia romaneasca inca zacea sub dinozaurii nicolaiesti si danieliuci. Azi ne-am obisnuit, spectatori pretentiosi si nerecunoscatori, cu cel putin 3-4 filme romanesti excelente in fiecare an, cu premii peste premii, cu TIFF si Sfantul Gheorghe... Un subiect ca rezistenta armata anticomunista merita mult mai mult.

@Alina
Mi-a placut ce-ai spus: "[...] nu înţeleg cum de comunismul e, mai nou, un soi de banc."

Nici eu nu inteleg si ma irita tendinta tot mai mare de-a extrage din comunismul romanesc doar anumite aspecte si de-a le prezenta ca fiind "cool". Ma enerveaza reclamele "amuzante" inspirate din comunism, petrecerile tematice din unele cluburi ("de-a soimii patriei", "de pionierii" - n-am fost, dar am vazut ad-urile in B24), promo-urile "revolutionare" ale unor radiouri care se cred inteligente...

Dar cel mai tare ma enerveaza hippiotul cu chitara de la Obor care, exact cand trec inapoi de la piata cu plasele de o tona in maini, baga tare "El Comandante Che Guevara" - bine-i fac traficantii de telefoane furate si tigancile cu tigari de contrabanda cand il mai reped: "Bai Hrusca, du-te, frate, mai lasa-ne!"

Pe 27 ianuarie promit ca revad filmul (la HBO). Salutari :-)

Reply

ciprian

11.01.2011 la 09:49

- răspuns pentru alex -

Adevarat ce spui, insa trebuie sa recunoastem ca la noi cam toate lucrurile se intampla cu un oarecare retard. In cinematografie regizorilor li s-au parut mai important ca in film sa se injure sau sa se alerge cu camera pe umar dupa subiect, in loc sa se spuna lucruri, vezi Marfa si banii si alte filme. N-a existat si mi-e teama ca nu exista nici acum exercitiul exercitarii unei libertati de exprimare. Cei care au fost relaxati dupa revolutie, au inceput sa fure, n-au fost din zona creatiei sau a documentarii. Oricum, faptul ca filmele romanesti se bucura de unele premii pe-afara nu mi se pare o validare a valorii lor artistice. De cele mai multe ori frapeaza subiectul si nu constructia lucrarii in sine. Astept cu nerabdare epuizarea subiectelor care ne-au traumatizat in vremea comunismului.

Reply

stefan mardale

11.01.2011 la 10:59

Acum 12 ani am cunoscut pe santier un muncitor batran in prag de pensie. Periodic disputa "meciuri" ideologice cu un inginer de varsta apropiata care avea vederi de stanga foarte bine fondate. Acesta din urma il cam dovedea cu argumente logice. Batranul scapa mereu cu o intrebare "domnu' inginer, daca legionarii au facut zeci de mii de ani de puscarie pentru 6 luni de guvernare, ce-ar merita comunistii pentru 50 de ani"? Asta il inchidea de fiecare data pe inginerul care recunostea dezastrul economic intamplat mai ales in ultimii 15 ani ai ceausismului.
Ce nu se cunoaste la nivelul omului de rand, majoritar, si au fost interese uriase sa nu se cunoasca, e dezastrul economic lasat de Ceasca. De cel spiritual s-a vazut imediat dupa revolutie, asta pentru cine mai ramasese cu un dram de judecata. Un popor nu poate fi tampit in cativa ani. Tampirea a crescut din 1971 dupa ce incepuse de dupa al doilea macel mondial; ea continua si in ziua de astazi.

Reply

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite