06.11.2010 alina mușătoiu

În spatele zidurilor de la centrul de recuperare psihiatrică de la Călugăreni e o lume alb-negru, ordonată, aproape monastică. Aici, în curtea goală şi gri, unul dintre pacienţi, aşezat pe o scândură, mută zilnic pietre dintr-o grămăjoară în alta. Un altul, îmbrăcat în costum, mătură insistent treptele capelei, în fiecare dimineaţă, ca într-un ritual. Rar vezi oameni plimbându-se prin curte. Sunt singurele pete de culoare în această curte limitată de garduri, cimentată şi pustie ca o lume modernă. E linişte mereu, doar când nu se aude câte un râs ciudat şi singuratic. E o lume redusă la strictul necesar, simplificată până la zen. Însă doar în aparenţă.


Poate ne place să ne credem speciali doar pentru că putem merge drept, mânca singuri, lucra la birou şi claxona zi de zi în lumea noastră mică. Vom vedea însă că, oricât de absurde ne par la prima vedere purtările celor internaţi la Călugăreni, ele nu sunt decât nişte mantre, nişte ritualuri dătătoare de echilibru, pe care şi noi, cei "normali" le respectăm zi de zi, doar că sub altă formă. Indiferent că ne referim, să zicem, la mutarea unor pietre dintr-o parte în alta - în cazul lor sau la ştergerea obsesivă a prafului de pe televizor - în cazul nostru.


Pe măsură ce te acomodezi cu acest univers, diferenţele dispar rând pe rând, ba apar chiar şi lecţiile. Lumea pacienţilor şi cea a "societăţii normale" sunt de fapt legate ombilical, iar aceste legături invizibile sunt cele care ţin de fapt laolaltă toate fiinţele vii: grija, lumina, iubirea. De aici, şi titlul documentarului "Nu te supăra, dar..." (regia Adina Pintilie), o expresie politicoasă folosită constant de unul dintre pacienţi atunci când îşi exprimă dezacordul profund faţă de părerea intelocutorului lui.

Avem multe de învăţat, de exemplu, de la Abel. Are oligofrenie şi e internat de 20 de ani, dar starea lui e suficient de bună cât să îi poată ajuta pe alţi pacienţi: îi spală, îi hrăneşte, îi schimbă cu aceeaşi devoţiune în fiecare zi. Când plouă, priveşte cuminte pe geam şi uneori zâmbeşte cuiva invizibil. Sincer, în lumea lui, ca un fel de sfânt.


Ocsy şi Alexander se plimbă zilnic prin curte şi au discuţii lungi. Amândoi sunt schizofrenici şi sunt siguri că au puteri speciale. Cred că pot opri ploaia, însă fiecare prin metode diferite: Ocsy vorbeşte cu Dumnezeu; ştie că e doar "un fir de iarbă pe lumea asta" şi că omul, fără credinţă şi ajutor divin, nu poate face nimic. Pe de altă parte, Alexander se descrie drept "un om de ştiinţă" Mănâncă miere de albine, cacao şi alune, iar asta îi dă energie, aşa încât să modifice undele Alpha, Beta şi Omega, să alunge norii şi să oprească ploaia de unul singur. E “un supraom” care se bazează pe raţiune şi care nu îşi pierde timpul cu detalii nedemonstrabile: “Eu cred că sufletul moare”.


Discuţiile interminabile în contradictoriu ale celor doi nu au niciun rezultat, în afară de a-i despărţi într-un final. Sună cunoscut? Poate fără să fie conştienţi, Ocsy şi Alexander sunt şi ei parte dintr-un conflict care durează de sute de ani (religie versus ştiinţă). Ironic sau nu, în el ne zbatem şi noi, cei din lumea pe care o credem mult mai evoluată decat cea din curtea strâmtă de la Călugăreni. Suntem făcuţi din acelaşi aluat, avem aceleaşi temeri şi întrebări. Diferenţele însă sunt liniştea, inocenţa şi mai ales iubirea pe care o emană persoane ca Ocsi sau Abel. Or fi nebuni, dar nu-s smintiţi. Aici, liberul arbitru nu se mai bazează pe raţiune, ci pe acel instinct uman, pe acele legături invizibile de care vorbeam mai sus. Aşa că citatul Sfântului Augustin de la începutul filmului, “Iubeşte şi fă ce vrei”, nu poate aduce decât un mesaj bun. La Călugăreni, “Fă ce vrei” se traduce prin "Fă ce vrei, dar fă-o într-un fel cuminte, pentru celălalt", ceea ce poate n-ar fi rău de reţinut şi pentru minţile luminate din oraşele electrificate.

Filmul poate fi văzut gratuit aici pe baza unui simplu cont (e-mail şi parolă).
alina mușătoiua terminat cursurile facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Univ. Bucureşti). A lucrat ca traducător, copywriter şi redactor pentru câteva posturi TV (Money Channel, Pro Cinema), reviste (Zile şi Nopţi) site-uri (HotNews.ro)
Vizualizări: 1069

 

 


Tags:   

 

 

ion metodie

07.11.2010 la 16:31

Daa, placut filmul, si bine dozat! Nu te lasa sa te ingrozesti prea tare de ce vezi, te poarta prin diverse zone, de la crunt la meditativ, de la incordat la relaxat. Transpare o idee comuna cu Forest Gump: pe fondul unor nebunii patologice cumva, sunt fixate bine de tot niste principii si niste crezuri sanatoase. Te intrebi de unde isi au radacinile...:)

Reply

Alina Musatoiu

07.11.2010 la 16:46

- răspuns pentru ion metodie -

Ai dreptate, la inceput am crezut ca o sa fie un film cu aceeasi atmosfera ca a imaginilor cu orfelinatele de dupa Revolutie. Surpriza a fost mare. Si binefacatoare :)

Reply

Bogdan Vornicu

30.11.2010 la 19:39

Unde se pot vedea documentarele? Par interesante. Si prezentarea lor mi-a placut.

Reply

Alina Musatoiu

06.12.2010 la 00:10

"Nu te supara, dar" se poate vedea urmand linkul de la sfarsitul cronicii (pe www.mubi.com). Vizionarea e gratuita, aveti doar nevoie sa va faceti un cont (adica introducerea unei adrese de mail si a unei parole, care dureaza cateva secunde).

"Tears of Gaza" a avut premiera abia acum cateva luni (doua sau trei), s-ar putea sa mai dureze putin pana apare la downloadat sau vizionat online.

Reply

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite