04.03.2015 cărturești
Vlad Zografi e un scriitor de teatru care la sfârșitul anilor '90, grație unei minutate neînțelegeri, a avut un succes cu piesa Petru. Când după un timp, s-a apucat să scrie piese mai serioase ca acelea din volumele America și acustica și Toate mințile tale, lumea teatrală, mai matură și mai bine orientată n-a mai căzut în capcanele întinse cu perfidie de Vlad Zografi.

(Vlad Zografi n. 1960 este un dramaturg și scriitor român contemporan. În 1985 a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București. La sfîrșitul lui 1990 obține o bursă în Franța, iar în 1994 își susține teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science ș.a. Este de asemenea redactor la Editura Humanitas, prozator și traducător al lui Eugene Ionescu. Debutează în februarie 1990 în România literară. în perioada '90—'95 publică sporadic în Contrapunct, 22, România literară, Suplimentul Litere, Arte, Idei al Cotidianului și Memoria. Prima sa carte, volumul de povestiri Genunchiul stîng sau genunchiul drept, apare la sfîrșitul lui 1993, la Editura Eminescu. Un an mai tîrziu, publică la Editura Albatros romanul Omul nou. Realizează (împreună cu Aurel Cioran) antologia Cioran și muzica, apărută la Editura Humanitas, în 1996. Debutează în teatru cu volumul Isabela, dragostea mea (Editura Unitext, 1996). Una dintre cele trei piese ale volumului, Petru sau petele din soare, a primit Premiul Criticii — 1996 din partea Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru — Fundația Teatru XXI. Spectacolul cu piesa Orgasm, realizat de Studioul de Artă Contemporană „Toaca” din București, a fost prezentat în premieră mondială, în 2001, la Festivalul de teatru „West-Ostlicher Diwan” de la Halle.) Wikipedia


Vizualizări: 737

 

 


Tags:  

 

 

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite