17.01.2013 angelo mitchievici

Alimentara. Scrisă întotdeauna cu litere de-o şchioapă, este locul paradoxal al celor mai dinamice forme de socializare, dar şi al unei insolitări derizorii. Există două forme de existenţă ale Alimentarei, cea a spaţiului vid, a galantarelor goale, a unei expoziţii mai degrabă suprarealiste cu conserve de legume dispuse geometric pe rafturi, a creveţilor vietnamezi, a pulpelor de porc mumificate agăţate în cârlige purtând stigmatul unei ştampile violet, botezate ironic adidaşi, a gherelor de pui numite tacâmuri şi cea a aglomerărilor vertiginoase, a agregării în forţă a mulţimii. Alimentara este un fel de agoră avortată, un spaţiu al absenţei geometric organizate ca şi piramidele de cutii de conserve şi un spaţiu al erupţiei umane  în momentul în care sosesc produsele mult râvnite: unt, ouă, carne, ciocolată, portocale, banane, etc.


În Alimentară golul, un nihilism decepţionat al contemplării vidului coexistă cu plinul exacerbat al ţării unde curge lapte şi miere, o Pays de Cocagne, cu posibilitatea miracolului înmulţirii peştilor. Nu există un spaţiu mai generos şi mai neîncăpător totodată, nu există un spaţiu care să poată fi umplut mai repede la o adiere de zvon: Se bagă carne la Alimentară. Alimentara există în conştiinţa fiecărui cetăţean al Românie socialiste ca un vis imposibil, ca un act ratat. Însă golul existenţial care se cască în orice Alimentară din ultimul deceniu de comunism se poate umple până la refuz cu mulţimea iritată. Acest gol explodează, în cochilia lui se dezvoltă într-o metastază vertiginoasă, coada, un alt fenomen tipic pentru ultimul deceniu de comunism. Alimentara şi coada aparţin aceleiaşi realităţi, mai mult, există între ele o relaţie aproape simbiotică. Coada este un monstru acefal, alcătuit din zvâcnetul peristaltic al fiecărei fiinţe topite în ea într-o încleştare disperată. Există şi cozi letargice, lovite de un fel de somnabulism aflat la confiiniile cu o demenţă precoce. Oamenii stau înghesuiţi unul în celălalt într-o aşteptare sterilă, lipiţi de pereţii Alimentarei într-o resemnare letargică vecină cu veşnicia. Acolo se discută, se fac pronosticuri asupra sosirii unui transport, se spun bancuri pe care delatorii au grijă să le noteze în raportul lor, se schimbă impresii. Ceea ce se aşteaptă este un fel de Bună Vestire care se traduce mereu în ouă, carne, unt, portocale, banane, şi iarăşi carne, unt, etc. Niciodată aceste produse nu vin împreună. Fiecare sortiment îşi are coada lui. Cozile sunt de mai multe feluri : coadă la carne, coadă la unt, coadă la ouă etc. Din acest punct de vedere, Alimentara are semnificaţia vechilor altare pe care se aduc ofrande zeilor sau a oracolelor de la care covârşită umanitatea asteaptă o bolboroseală izbăvitoare.



Carcaterul sacru şi agonistic al Alimentarei au dispărut astăzi ca urmare a secularizării aduse de civilizaţia de consum. Ceea ce Alimentara conserva era şi valoarea unicatului, o esenţializare a materiei, un fel de lucru in sine, fără deceptiva şi specioasa diversificare a unui produs în funcţie de firma producătoare, în funcţie de reţete, în funcţie de furnizor, în funcţie de specie. Untul era Unt întru eternitate, sau nu era, salamul era de Sibiu, de vară sau nu era, etc. Această amestecare nepermisă a speciilor, un melanj al limbilor şi etichetelor în Babelul consumerismului occidental era de negândit. Alimentara era o conservatoare a speciei unice, a matriţei, a originalului, a ideii de unt, a ideii de carne, a ideii de ou, etc. Cei care regretă lumea în care Alimentara reprezenta un centru vital al vieţii comunitare ştiu că acolo timpul se mişca împotriva mersului său, că irumperea periodică de mană având ca expresie camuflat profană produsele elementare era o formă de extaz.


Foto: Ovidiu Hrin / Ioana Rusu / Ciprian Isac

Mai multe imagini în ARHIVA GF
  
angelo mitchievicieste lector universitar dr., cronicar de film şi redactor al revistelor România literară, Ex Ponto. Text, imagine, metatext şi director al departamentului „Ideologie şi cultură” din cadrul IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc). Este autor si coautor al unor carti de istorie si teorie literara, critica de film, dar si al unei serii de texte dedicate comunismului.
Vizualizări: 2717

 

 


Tags:  

 

 

izmail

17.01.2013 la 15:12

Despre ulei & zahar nimic? Alea cozi, tata... "Adidasi" erau (dacat, sic!) picioarele de porc, alea cu unghii, iar "tacamuri" = Aripi, gheare, gâturi de pasăre. v. DEX '98.
In rest, cum ar zice o prietena: ce cuvinte..., ce oameni...!
(Daca cumva e o poema, ma scuzati.)

Reply

stefan

20.01.2013 la 19:59

Eu am prins si vremea cand Alimentarele erau pline cu salamuri, roti de cascava, mai multe feluri de branza etc. In 1978 dupa lasarea intunericului am stat prima oara la coada. Mi-a placut ca am lasat rand si am jucat ascunsa pana cand a venit cineva sa ma schimbe. Eram clasa a VIII-a. La televizor se aratau oameni care faceau provizii de ulei si zahar. Erau numiti speculanti. De fapt incepea sa se vada rezultatele aplicarii tezelor din 1971. Din nefericire au fost mai greu de observat atunci rezultatele in cultura si educatie. Ele s-au vazut abia dupa '89 si continua sa se vada, numai ca multi habarnisti dau vina pe democratie. La inceputul articolului e o greseala. Atarnate si mumificate erau picioare, nu pulpe de porc.

Reply

Ciprian

23.01.2013 la 13:13

- răspuns pentru stefan -

Da, si eu am prins saci cu cafea si butoaie cu ulei la alimentara Mendi (ii ramasese numele dupa al unui evreu care o detinuse inainte de razboi). Precum si inceputurile anilor 80 cand de la coperativa din sat oamenii cumparau paine neagra cu sacii pentru porci. Au fost chiar voci care in momentul in care s-a trecut totul pe cartela spuneau ca e mai bine asa, ca era risipa multa. Evident nu intuiau ce dimensiuni putea sa atinga fenomenul. La un moment dat nu mai gaseai nimic! Mi-aduc aminte ca imensa alimentara Mendi avea pe rafturi doar cutii cu creveti. Absolut fabulos ca imagine. Acum nu stiu care dintre aberatii era mai mare, cea de atunci, sau cea de acum cand jumatate din mancarea produsa pe planeta se arunca. Ce stiu e ca cel putin noi, ca natie, ne purtam ca si cum am avea resurse nelimitate. Inadmisibil pentru situatia in care ne aflam. Ma rog, mult de vorbit aici.

Reply

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite