08.05.2017 graphic design
Sincer, nu mă mir deloc că de sub frunce au ieşit buci. Întrebarea e de ce insistă toţi, fie că e Cioloş (cu logo-ul pentru 10 ani de Ro în UE), fie că e Firea (logo-ul bucureştean) cu populismul ăsta infernal în materie de grafic design instituţional. Asta e greu de făcut chiar şi când ştii ce faci şi eşti competent. Competiţiile astea deschise ca un exhibiţionist la shlitz atrag exact exhibiţioniştii complexaţi de prin toate cotloanele patriei. Să fii în juriu la o "deschisă" din asta e un amestec între a fi medic legist la exhumarea unei gropi comune şi a fi poliţist la prevenirea furtului din buzunare în RATB - ştiu din proprie experienţă. 
Dar de ce nu dăm şi centura capitalei la făcut tot unui voluntar din Huedin, înarmat cu o cazma, veleitarism şi atât? E ridicol: o identitate nu înseamnă un semn. E toată munca aia cu gândeala dinainte de semn, e toată munca din jurul lui, sunt toate lucrurile din identitate care nici măcar n-au legătură cu semnul, e implementarea sisifică a identităţii, şi aşa mai departe. Înseamnă "proces & organizare". Nici un "civil" de unul singur, nu e în stare de aşa ceva, să fim serioşi.  
În concluzie, dacă tot se ţine de populisme grafice, îi urez d.nei Firea că atunci când va avea probleme serioase de sănătate să fie consecventă şi să nu se ducă la vreun "prof. dr. univ." - ci să facă un concurs public, în urmă căruia să se lase tratată de către verişorul unui felcer din Mizil. 
PS1: identitatea Romei (care, nu râdeți, înseamnă mai ales plăcuţele de străzi şi mai puţin vreun "simbol orăşenesc") a fost făcută de o companie olandeză, nici mare, nici mică. Şi dacă nici italienii nu au grafic design... Interesant a fost cât au stat olandezii în documentare că să găsească cel mai potrivit "proto-font" latin de acum 2000 ani pe care să îl modernizeze şi să îl adapteze pentru "folosinţă contemporană". S-au chinuit tocmai pentru că Roma să aibă sigur ceva roman - dar funcţional - în identitatea ei. Tocmai pentru că "identitate" vine de la identitate; ştiţi, chestia aia care vine de la întrebarea "cine sunt eu?" 

PS2: Simbolul ăla trebuia respins pentru că e urât, dizgraţios, sorcova şi "oarecare" - nu doar pentru că era deja făcut de altcineva. Am senzaţia că "trifoiul cu 8 buci" e urât oriunde în lumea asta, şi în Taipei, şi în Bamako, şi în Karachi, şi în Volgograd. Dar poate că mă înşel. 

P.S.3 Mi-aş dori mult de tot să văd Top3-ul identităţilor realizate sau coordonate de unii din membrii juriului. Am zis "identităţi", nu "logo-uri" (e diferenţa între "o pastilă" şi "un tratament") Bine, fie şi doar logo-uri. 


Later comments 
….cum spuneam, aşa o temă necesită "uite aşa" un deadline. pentru că trebuie să începi un proces de "gândire & simţire", la capătul căruia ai o soluţie specifică procesului, mult mai puţin susceptibilă de a fi asemănătoare cu soluţia altora. Și cu cât scurtezi călătoria asta, “procesul", cu atât lumea ia scurtături pe care e foarte posibil să le fi luat şi alţii, tot în criză de timp. Dar cel mai greu e să te concentrezi suficient pe lucruri extrem de puţin "grafice" - cum ar fi răspunsul la întrebarea "cum este Bucureştiul Plauzibil pe care ni-l dorim?" (adică nu "Bucureştiul Ideal", ci "Bucureştiul Ideal dar Posibil" şi care - foarte important - ni se şi potriveşte) Şi e greu să te gândeşti la această "fotografie din Viitorul Posibil" astfel încât să nu fie vreo pastişă locală a "viitorului altora". 

…Heh, am vrut să pun şi un PS4 la post, legat de lipsa ADC-ului din juriu, din discuţie, din orice. Dar m-am cam sictirit să fiu tot timpul "ăla cu gură mare şi cu pată pusă"; malheureusement, suntem o breaslă unde să ai o opinie tranşantă faţă de ceva este considerat "maladiv" :)  

...dar nu ştiu cine în afară de noi ar putea să încerce măcar să înveţe instituţiile că plasturii de design nu pot opri sângerarea produsului (şi în niciun caz un singur plasture aplicat pe cordul deschis)  

....poţi cel mult ruja porcul, şi asta dacă eşti foarte norocos, cu competiţii de genul asta. 


Acţiune & Reacţiune.  
După ce toată lumea a pus rahatul binemeritat în catapulte şi l-a lansat înspre "Logo-ul Bucureştiului", a apărut şi mişcarea de semn opus (acest yin, fără de care ce ar fi yang-ul) care ne acuză de "hatereala", totodată umanizând victima abuzului nostru, explicând că omul probabil n-a copiat. Şi probabil că au dreptate cu ne-copiatul. 
Dar dacă ce facem noi nu e sigur că se cheamă "hatereala" (pe vremuri se chema "critică") ce a făcut auctorele cu pricina sigur se cheamă "fushereala". Şi dacă, pe o asemenea miză, tu îţi permiţi să ne dai un fusherai, cred că totuşi îţi meriţi soarta. Altfel, omul a dat dovadă şi de (în cel mai bun caz) naivitate - adică să crezi că un asemenea partener/client te poate ghida corect într-o întreprindere în care ai garanţia unui imens şi agresiv public scrutiny este ceva dincolo de "exces de bună-credinţă". Şi atunci de ce să te bagi, aşa, "la cârpeală & grăbeală”, într-un demers de suprafaţă & populist? Şi, foarte important, CARE NU REZOLVA NICI O PROBLEMĂ A BUCUREŞTIULUI, nici de percepţie, nici de nimic. De ce să susţii prin participare o shushă inutilă şi neserioasă, un capritz de imagine al lui Firea, care vrea să dovedească poporului că e "activă"? Pentru banii aia din buget ("...că să nu-i ia altul, mai prost că mine...") şi pentru glorie? 
Uite, na glorie.  Ai vrut-o, ai avut-o. Ce îşi face omul cu mâna lui... 

Posturi și comenturi preluate de pe pagina de FB a lui Șerban Alexandrescu, apărute în ziua de 4 mai 2017

Foto comunicatele oficiale al primăriei capitalei

Vizualizări: 2030

 

 


Tags:

 

 

stefan

09.05.2017 la 19:42

Cam atât! https://www.youtube.com/watch?v=ehC0fn9BVdQ

Reply

zenov

09.05.2017 la 23:29

- răspuns pentru stefan -

Nu doar de bani e vorba aici. E și multă nepricepere, exigențe jos, lipsă de experiență etc.

Reply

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite