30.05.2014 carla duschka
Peste 700 de semne cu explicații bilingve + texte de Silviu Dancu și Șerban Alexandrescu, în ultimul volum al seriei GRAFICĂ FĂRĂ COMPUTER (prima documentare amplă asupra graficii utilitare românești din intervalul de timp 1945-1989) care poate fi găsit, alături de alte cărți frumoase, la standul Idioma, în cadrul Bookfest.

Insignele fratelui meu sunt cele mai importante insigne din viața mea, în mare parte pentru că altele nici nu am avut! Erau insigne și medalii comuniste, de pionier! Mă mândream cu ele, dar fără să tânjesc o clipă să le am. Pieptul lui mi-era de ajuns! Un piept mai încăpător, fratele fiind cu opt ani mai mare decât mine, un piept de împrumut. Uneori mă gândesc că dacă nu am fost un pionier excepțional, ba dimpotrivă, și dacă nu am primit niciodată vreo insignă, acest lucru s-a întâmplat pentru că le-am avut aproape pe toate, prin fratele meu! El a luat tot și toate: și note bune și insigne și șnururi de comandant de toate felurile și diplome de elev exemplar. Dacă toate cămășile mele albe au rămas intacte, neatinse de ácele aurii ale insignelor, acest lucru i se datorează.
Mama îmi povestea că într-o zi mergea cu el prin centrul Constanței, pe lângă Poșta mare….(Silviu Dancu)
Orice lanternă luminează ceva; și te împiedică să-ți rupi gâtul în beznă sau să intri în panică crezând că te-ai pierdut. Așa este și acest volum – nu e doar o madlenă proustiană pentru designerii săriți de 40 ani (deși nici asta n-ar fi puțin lucru!). E o recuperare explicativă extrem de valoroasă. Acum știm că n-a fost un pustiu absolut. Doar că „formele de viață“ din designul grafic comunist sunt mai subtile și mai puțin evidente – așa cum e de fapt viața în orice „deșert“.
Brazi, spice, mulți rulmenți, alți brazi, ciocane, retorte și încă niște brazi (codrul a fost frate cu românul și în comunism), capete bovine – la propriu; totul înghețat într-un perpetuu 1962. Așa arată o privire superficială asupra grosului acestei colecții. (Șerban Alexandrescu)


Vizitatorii Bookfest 2014 au intrare liberă în toate cele cinci zile ale salonului de carte, după următorul program: miercuri și joi 10.00 – 20.00, vineri și sâmbătă 10.00 – 22.00, duminică 10.00 – 20.00.

În afară de librariile mișto din București și țară, cărțile mai pot fi găsite în cadru expozițional până pe 31 mai și la Palatul Știrbei, acompaniind proiectul Hotel Discret iar cel mai recent volum Grafică fără computer. Mărci, Sigle, Logograme a fost selectat și prezentat la expoziția centrală Romanian Design Week 2014.
carla duschkaeste licențiată în arte plastice, grafică (studii universitare la Bucuresti și postuniv. la Berlin) având ca principală preocupare grafica de carte. Este grafician la Atelierul de grafică și asistent universitar în cadrul UNArte București. Este unul din fondatorii proiectului GF.
Vizualizări: 1625

 

 


Tags:             

 

 

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite