08.02.2013 carla duschka
Oarecum departe de momentul lansării ei și oarecum mai linistiți, încerc să prezint cea mai importantă carte făcută de noi anul trecut. Spun mai linistiți pentru că la momentul respectiv, am avut zile si săptămani de inimă rea.
Ghidul expoziției permanente ilustrează perfect vechea spusă românească ce zice cam așa: ...ești ca vaca aia care după ce umple șiștarul cu lapte îi dă cu piciorul și îl răstoarnă. Iată că, ironic, o vorbă țărănească își are locul aici, în cazul acestei cărți despre țăranul român. Dar să mă explic.
Cartea despre care vorbim, sau mai degrabă facerea ei, a trecut prin multe încercări încă de la început. Fiecare în felul lui și toți împreună am încercat să ducem acest produs acolo unde îi era locul. Până acum nu s-a mai făcut o lucrare de așa calibru despre ceea ce înseamnă Muzeul Țăranului Român în momentul actual, mai ales că nu se știe ce se va întâmpla cu el până la urmă.
Cu toții am simțit că această carte chiar trebuie să fie bine, chiar dacă însemna un efort mai mare.
Întins pe un an de zile, lucrul la această carte a avut fazele lui, neliniștile lui, contradicții una după cealaltă, toate doar din vrere de mai bine. O vrere mai degrabă soră cu respectul, decât cu vanitatea. Respect față de un lucru bine făcut, față de valorile naționale, fie că vorbim de țăranul român sau de Horia Bernea, Tzigara Samurcaș, Tancred Ovidiu Bănățeanu sau Irina Nicolau.
Din păcate, strădania tuturor nu s-a manifestat și în ultimul act al zămislirii. Drumul de la Tzigara Samurcaș până la acest album, trecând prin toți cei enumerați mai sus, dar și prin echipa acestui volum (Muzeul Țăranului Român, Editura Litera, Atelierul de grafică, tipografia Monitorul Oficial) a fost ignorat de muncitorul român al tipografiei.
Ce vreau să spun, mai pe scurt, e că un an de zile de eforturi în ale scrierii, fotografierii, gândirii, traducerii, corecturii, prelucrării pozelor, alegerii materialelor + o grămadă de bani puși la bătaie pentru un produs cât mai bun, nu au fost suficienți pentru a-l motiva pe muncitorul român de la mașinile de tipărit. Căci despre el e vorba. Despre lipsa lui de pasiune, despre graba lui, despre totala lui lipsă de responsabilitate. Să faci niște măsurători de culoare cum trebuie, si să aliniezi niște plăci bine, ține nu doar de niște reguli elementare ale meseriei, dar și de respectul față de oamenii care au lucrat înaintea ta la respectiva carte, sau față de cei care au avut grijă ca tu să ai ce tipări, adică munci, adică ce mânca.
Mai pe scurt: lucru mult, materiale bune, mașini bune, rezultat prost.
De vreo zece ani aud din gura tipografilor o mulțime de scuze doar pentru a-și ascunde neputințele.
Practic, se investește în mașini și modernizare, probabil că suntem aproape, dacă nu chiar la standardele din vest, dar de verificat, tras la răspundere, un bun simț măcar, nici vorbă!


Așa ceva nu mai vrem. Zilele trecute cineva a sunat în legătură cu o carte făcută acum vreo patru ani; carte din care lipseau pagini, un fascicol! Ce să-i răspunzi?! Nu putem verifica fiecare exemplar din tot tirajul…

Dar mă opresc încet, ca să nu intru iar în acea stare de inimă rea...
Încerc să trag concluzia. Toamna trecută în cadrul unui masterclass, Uta Schneider (grafician, președinte al Stiftung Buchkunst timp de 11 ani și membră in juriul celebrului concurs al celor mai frumoase cărți germane) spunea că poziția față de cartea tipărită s-a schimbat puțin în zilele noastre. Înainte de a porni lucrul la o carte, trebuie aflat răspunsul clar la intrebarea: de ce vrei să tipărești acea carte?! Nu ai un răspuns ferm, mai bine renunți. Acum există și alte moduri de a distribui o informație. E greu de luat o astfel de decizie, dar mi se pare că nu avem de ales.
Vrei tipar, vrei performanță, tipărește cu materialele astea, în țara asta, sau renunță. Dacă e vorba doar de comunicarea unei informații, există alternative: e-book, iStore, amazon, șamd.

Una peste alta, sper că v-am incitat să căutați acest album, altminteri foarte bogat în conținut, legat frumos în pânză, cu timbru sec, cu supracoperta bățoasă + o culoare specială la interior. Face parte din categoria cărților pe care mi-ar fi plăcut să le am la îndemână în timpul școlii...
Nu mai zic de preț, care e absolut decent.



Foto/ Alexandra Cor



Mai multe imagini din carte aici

Editori Muzeul Țăranului Român, Editura Litera

Muzeul Țăranului Român Coordonatori proiect/ Mihai Gheorghiu, Maria Mateoniu Fotografii/ Marius Caraman

Atelierul de grafică Concept grafic/ Ioana Bita Giulea, Ciprian Isac Prelucrare foto/ Anna Ciepiela, Ciprian Isac  Consultant tehnic/ Șerban Bonciocat Editare texte/ Tudor Mureșanu

Editura Litera
Producție/ George Buzianu Corectură/ Mihaela Moroșanu, Ana Pascu

Tipar Regia Autonomă Monitorul Oficial
carla duschkaeste licențiată în arte plastice, grafică (studii universitare la Bucuresti și postuniv. la Berlin) având ca principală preocupare grafica de carte. Este grafician la Atelierul de grafică și asistent universitar în cadrul UNArte București. Este unul din fondatorii proiectului GF.
Vizualizări: 2140

 

 


Tags:         

 

 

stefan

10.02.2013 la 12:24

Excelenta idee, Carla! Acum aproape 20 de ani am vizitat prima oara MTR. Am intrat pentru ca ploua; binecuvantata fie ploaia aceea si tipa care n-a venit la intalnire in P-ta Victoriei. Habar nu aveam cine-i Horia Bernea si ce se petrecea acolo. A fost un soc, si zau daca exagerez. Te rog sa citesti ultimele doua paragrafe dintr-un scurt material publicat acum cativa ani.rn http://agonia.ro/index.php/personals/1756157/email.htmlrnFelicitari pentru realizare chiar daca sunt mici probleme!

Reply

cosmina

14.03.2013 la 12:34

...dusmanul binelui este mai binele... individul se straduie sa.. respecte. ce stie el. iar uneori asta se rezuma la apasarea butonului si la notarea timpului de productie per coala in caiet. dupa care se face ora, se schimba tura.. nici usturoi n-a mancat nici gura... adica pardon mana nu-l ajuta. am vazut albumul. mai ziceam eu in alte parti ca, daca tiparul e prost, atunci se strica munca multor oameni...
totusi el poate fi si returnat. si sigur ca, intr-o tara, alta tara (intotdeauna alta tara), probabil ca asa s-ar fi si intamplat. una peste alta e bine ca a iesit! desi tocmai aceasta spusa e cea mai rea dintre toate si cea vinovata pentru indiferenta unora dintre masinisti.
de ce tiparesti nu e o tendinta noua. noua e doar aplicarea la alt domeniu. altfel, stiu multi ingineri din vremuri mai mult sau mai putin recente care, daca tot sedeau pana la patru, tot puneau mana si munceau. ii plictisea sederea goala. unii plictisiti sunt permanenti din pacate.

Reply

Graphicfront vă recomandă ca opiniile exprimate să fie scurte şi la obiect. În general, nu trebuie să depăşească lungimea articolului original. Comentatorii trebuie să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la discuţie şi să folosească un limbaj corect şi civilizat. Graphicfront îşi rezervă dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe.

nume

adresa e-mail

introduceţi exact codul din imagine

trimite